De la reforma justiției și securitatea energetică până la combaterea dezinformării, Republica Moldova este supusă unui test complex în drumul său spre Uniunea Europeană. Suedia se numără printre statele care susțin activ acest proces, atât prin asistență financiară, cât și prin expertiză. Într-un interviu pentru IPN, ambasadoarea Petra Lärke explică de ce Moldova este astăzi una dintre cele mai performante țări candidate la aderare și ce o face să creadă în succesul acestui parcurs.
Republica Moldova traversează una dintre cele mai importante etape din istoria sa recentă — procesul de aderare la Uniunea Europeană. În acest parcurs, sprijinul partenerilor externi este esențial, iar Suedia rămâne unul dintre cei mai activi susținători ai reformelor democratice și instituționale din Republica Moldova. De la consolidarea justiției și combaterea corupției, până la securitatea energetică, digitalizare și reziliență în fața amenințărilor hibride, Suedia finanțează și susține numeroase proiecte dedicate apropierii Republicii Moldova de standardele europene. Despre aceste reforme, despre viitorul european al Republicii Moldova discutăm astăzi cu Ambasadoarea Regatului Suediei la Chișinău, Petra Lärke. Doamnă ambasadoare, bine ați venit și vă mulțumesc că ați acceptat invitația agenției de presă IPN.
Mulțumesc.
Doamnă ambasadoare, Suedia a fost un susținător constant al integrării europene a Republicii Moldova. Cum evaluați progresul Moldovei pe calea aderării la Uniunea Europeană?
Republica Moldova a făcut pași uriași către aderare și către armonizarea legislației sale, precum și în ceea ce privește construirea unui istoric de reforme cu adevărat impresionant. Desigur, aderarea la Uniunea Europeană este o sarcină de proporții. Este o muncă enormă și știu că există foarte mulți funcționari publici și oameni din întreaga Moldovă care lucrează extrem de mult pentru a atinge acest obiectiv.
Suedia este pregătită să ofere sprijin, iar tot ceea ce facem în Moldova, prin cooperarea noastră pentru reforme și prin cooperarea politică, este orientat exact în această direcție – spre viitoarea aderare a Moldovei la Uniunea Europeană. Dar, pe scurt, cred că Moldova a realizat multe reforme și a făcut numeroși pași înainte, însă este o muncă uriașă. Mai sunt multe de făcut și este nevoie de eforturi considerabile pentru ca întreaga țară să fie pregătită să adere la Uniunea Europeană.
În mai multe declarații publice ați subliniat importanța rezilienței democratice și a statului de drept. Care sunt reformele cele mai importante pentru ca Moldova să avanseze spre aderarea la UE?
Cu siguranță, ceea ce am spus și anterior și ceea ce vreau să subliniez din nou este construirea unui stat democratic în Republica Moldova, care a avansat deja foarte mult pe acest drum. Însă independența justiției și statul de drept sunt fundamentale pentru existența unei societăți pe deplin democratice și a unui stat cu o economie funcțională.
Aș menționa în primul rând reforma justiției aflată în desfășurare. Este o reformă cu adevărat transformatoare. Necesită timp și este costisitoare, atât din punct de vedere financiar, cât și al resurselor umane, dar este extrem de importantă. De asemenea, aș evidenția reforma administrației publice locale, care este o altă reformă esențială pentru integrarea întregii societăți în Uniunea Europeană. Prin comasarea unor unități administrativ-teritoriale și crearea unor structuri mai mari și mai eficiente, întreaga țară va fi mai bine pregătită să își asume atât responsabilitățile, cât și beneficiile care vin odată cu apartenența la Uniunea Europeană.
În același timp, vreau să subliniez că Moldova implementează toate aceste reforme – și sunt multe altele, precum reforma fiscală, reforma sănătății și cea a educației – sunt multe reforme în desfășurare, iar Republica Moldova realizează toate aceste reforme importante și depune un efort enorm, în timp ce, în același timp, se confruntă cu atacurile hibride venite din partea unuia dintre vecinii săi, Rusia.
Cred că acest lucru face provocarea și mai mare, iar rezultatele și mai demne de apreciere. Faptul că această țară are reziliența de a continua reformele și, în același timp, de a rezista atacurilor hibride este cu adevărat remarcabil.
Suedia sprijină numeroase proiecte de dezvoltare și guvernare în Republica Moldova. Ne puteți spune care sunt domeniile ce beneficiază astăzi de cel mai puternic sprijin suedez și de ce?
Avem un portofoliu amplu de proiecte în Republica Moldova și sunt foarte mândră de ceea ce Suedia a realizat aici în ultimii peste 30 de ani. Suntem prezenți de mult timp, iar sprijinul nostru a evoluat de-a lungul anilor. Guvernul Suediei a adoptat recent o nouă strategie care extinde cooperarea noastră cu Moldova pentru încă cinci ani. Direcțiile principale rămân aceleași, însă accentul pe procesul de aderare la Uniunea Europeană este și mai puternic.
Suntem activi în toate clusterele de negocieri pe care Moldova le va avea cu Uniunea Europeană. Reformele noastre se regăsesc în toate acele clustere. O atenție deosebită este acordată democrației și statului de drept, iar acest lucru va continua. În acest context, aș menționa și sprijinul nostru pentru presa independentă și educația media. Acestea contribuie atât la dezvoltarea unei societăți democratice și reziliente, cât și la combaterea atacurilor hibride și a influențelor externe care încearcă să submineze securitatea statului. Acesta e un capitol important.
De asemenea, acordăm o importanță majoră dezvoltării economice. Astăzi am asistat la semnarea unui acord între Consiliul Național pentru Comerț al Suediei și Ministerul Economiei, care va ajuta Republica Moldova să se alinieze la Directiva europeană privind serviciile. Este un domeniu complex, iar experții suedezi vor putea sprijini colegii lor moldoveni în acest proces.
Suntem foarte activi și în sectorul mediului. Aici acquis-ul comunitar este unul foarte amplu, iar reformele necesită resurse și capacități semnificative. Sunt mândră că putem contribui și în acest domeniu. Practic, suntem implicați aproape peste tot și încercăm să ajutăm Republica Moldova cât mai mult posibil să avanseze pe drumul său european.
După cum ați menționat, Republica Moldova se confruntă cu campanii de dezinformare și presiuni externe încă de la începutul războiului din Ucraina. Cât de importantă este reziliența instituțională pentru o țară candidată precum Moldova?
Este extrem de importantă. Am văzut în Uniunea Europeană că acest aspect poate varia în timp, însă este esențial pentru întreaga Uniune ca statele membre să fie cu adevărat democratice, să aibă instituții puternice care combat corupția și care au integritatea necesară pentru a interveni atunci când lucrurile nu funcționează așa cum ar trebui.
Forța instituțiilor și existența unor structuri solide care susțin guvernarea și exercitarea puterii executive sunt elemente fundamentale.
Independența energetică a devenit o provocare majoră pentru Republica Moldova. Ce rol joacă Suedia în susținerea tranziției Moldovei către un sistem energetic sustenabil și sigur?
Independența energetică este extrem de importantă și cred că mulți dintre noi sunt impresionați de faptul că Moldova este acum complet independentă de energia și gazele rusești. Este remarcabil că ați reușit să vă restructurați piața energetică atât de rapid.
Desigur, mai sunt multe de făcut pentru a construi o piață energetică mai rezilientă și pentru a dezvolta propriile capacități în acest sector. Unul dintre domeniile în care Suedia a acționat foarte mult este eficiența energetică. Este unul dintre punctele noastre forte, atât la nivel național, cât și în programele de asistență pentru dezvoltare pe care le oferim altor parteneri. Prin intermediul BERD și al altor fonduri, am contribuit la creșterea eficienței energetice a clădirilor din Moldova și la îmbunătățirea infrastructurii de transport al energiei.
De asemenea, am sprijinit Moldova în perioadele de criză. De câțiva ani ne confruntăm cu o criză energetică iar prețurile au crescut semnificativ. Am considerat, de asemenea, important să sprijinim Republica Moldova, de exemplu prin Fondul pentru Reducerea Vulnerabilității Energetice, care a fost creat în urmă cu câțiva ani. Acesta a reprezentat una dintre formele noastre importante de sprijin pentru Moldova.
Tinerii din Republica Moldova privesc adesea Uniunea Europeană cu speranță, dar și cu incertitudine. Ce mesaj le-ați transmite personal generațiilor tinere despre viitorul european al Moldovei?
În primul rând, mesajul meu este simplu: viitorul arată foarte bine. Cred că viitorul Republicii Moldova în Uniunea Europeană este unul extrem de promițător. Moldova este o țară mică, dar are foarte multe de oferit. Integrarea deplină în piața internă europeană va aduce beneficii importante economiei și va contribui la consolidarea statului de drept, la aplicarea regulilor, la adoptarea noilor legi care vor asigura o bază solidă pentru democrație. Deci vor fi multe beneficii.
Înțeleg însă că există și temeri. Unii oameni nu au călătorit foarte mult prin Uniunea Europeană și există, de asemenea, multe încercări de a răspândi frica din partea celor care nu doresc ca Moldova să adere la Uniunea Europeană. Dar aș vrea să subliniez foarte clar că puteți adera la Uniunea Europeană așa cum sunteți.
Ne place să vorbim despre o unitate în diversitate. În Suedia avem propriile noastre preferințe și diferențe culturale, avem limbi ale minorităților și propria noastră cultură, care uneori este una pe care poate nu toată Europa ar îmbrățișa-o. Dar asta nu este o problemă.
Ceea ce încerc să spun este că, în Europa, avem atât de multe țări diferite și nimeni nu își dorește ca toate să fie la fel. Ne dorim ca toate țările să continue să își dezvolte cultura, limbile și punctele forte, dar, în același timp, să se unească în jurul unor aspecte foarte importante, precum piața internă, securitatea și regulile și reglementările care ne servesc pe toți.
Așadar, sunt optimistă, dar iau în serios și unele dintre întrebările pe care oamenii le pot avea și care sunt pe deplin justificate. Cred că noi, ca Uniune Europeană, împreună cu Guvernul Moldovei, autoritățile locale și toți cei care lucrează în administrație și în Parlament, avem responsabilitatea de a merge în țară, de a explica toate aceste lucruri și de a purta discuții cu oamenii care au întrebări.
În final, doamnă ambasadoare, ce vă face să credeți că Republica Moldova poate duce la bun sfârșit reformele necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană?
Există mai multe motive. În primul rând, profesionalismul și dinamismul oamenilor pe care îi întâlnesc în instituțiile guvernamentale, în comunități, în Parlament, în societatea civilă și în mediul de afaceri. Oamenii știu foarte clar care este obiectivul lor, sunt dedicați și dispuși să depună efortul necesar. Acesta ar fi primul element ca răspuns la întrebarea dumneavoastră.
În al doilea rând, aș spune că ați demonstrat prin rezultatele obținute până acum că faceți lucruri foarte bune. Moldova este una dintre țările candidate care a avansat cel mai mult într-un timp atât de scurt. Ați finalizat procesul de screening într-un ritm record, iar în ultimul raport privind extinderea al Comisiei Europene, Moldova a fost menționată drept țara candidată care a înregistrat cele mai mari progrese în anul 2025. Așadar, putem vedea că dinamismul și viziunea acestor oameni produc foarte multe rezultate.
Dar, în cele din urmă, aș menționa oamenii Moldovei. Cetățenii Republicii Moldova au votat, în cinci alegeri consecutive, pentru un guvern proeuropean sau, în cadrul referendumului, pentru aderarea la Uniunea Europeană. Este clar că această populație și această țară au ales calea europeană. Și asta în pofida amenințărilor venite din exterior și în condițiile în care au trebuit să facă față simultan mai multor crize: crize economice, afluxului mare de refugiați și altor dificultăți.
Cu toate acestea, cetățenii Republicii Moldova au fost foarte clari în privința a ceea ce își doresc. Ei vor să adere la Uniunea Europeană și nu cred că cineva va putea să îi oprească.
The post Moldovenii vor să adere la Uniunea Europeană și nu cred că cineva va putea să îi oprească. Interviu IPN cu ambasadoarea Suediei appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





