Nikol Pașinian anunță o „victorie istorică” după primele rezultate ale alegerilor din Armenia

Premierul Armeniei, Nikol Pașinian, a anunțat că formațiunea sa, „Contractul Civil”, a obținut o „victorie istorică” la alegerile parlamentare desfășurate duminică. Datele preliminare anunțate de Comisia Electorală Centrală arată că, după procesarea voturilor din aproximativ 21% dintre secțiile de votare, partidul aflat la guvernare a acumulat circa 54,5% din sufragii, transmite IPN.

„Contractul Civil” este urmat de alianța pro-rusă „Armenia Puternică”, care a acumulat 21,9% din voturi, potrivit datelor preliminare. Pe locul al treilea se situează „Alianța Armeniei”, cu 8,7%, iar partidul „Armenia Prosperă” a obținut aproximativ 5%. 

De la preluarea puterii în 2018, Nikol Pașinian a promovat consolidarea relațiilor cu Uniunea Europeană și Statele Unite, în timp ce legăturile dintre Erevan și Moscova s-au deteriorat. Autoritățile armene au acuzat în repetate rânduri Rusia că nu a intervenit pentru a împiedica pierderea controlului asupra exclavei Nagorno Karabah din Azerbaidjan.

Principalul adversar al premierului în aceste alegeri a fost omul de afaceri ruso-armean Samvel Karapetian, liderul alianței „Armenia Puternică”. Acesta a pledat pentru menținerea relațiilor apropiate cu Rusia și pentru o politică economică orientată spre mediul de afaceri.

Potrivit datelor preliminare ale autorităților electorale, participarea la vot a fost de aproape 59%.liminare ale autorităților electorale.

The post Nikol Pașinian anunță o „victorie istorică” după primele rezultate ale alegerilor din Armenia appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Moldova va extinde schimbul de informații fiscale pentru a include și activele digitale

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de...

Eficiența energetică este esențială pentru consolidarea securității sectorului din Moldova, Vitalie Mîța

Eficiența energetică reprezintă una dintre cele mai importante direcții...

Igor Grosu îndeamnă populația la vigilență după ploile torențiale din weekend

Este important ca oamenii să fie vigilenți, să respecte...

Huthi revendică un atac cu rachetă în Israel şi interzic navigaţia navelor israeliene la Marea Roşie

Rebelii huthi din Yemen, aliaţii Iranului, revendică luni un atac cu rachetă împotriva Israelului şi au decretat interzicerea navigaţiei israeliene la Marea Roşie, alimentând temeri...

NEWS ALERT | un aparat de zbor necunoscut a explodat în apropierea satului Lopatna

Un aparat de zbor necunoscut, posibil o dronă, a explodat în extravilanul satului Lopatna, în noaptea de duminică spre luni. Poliția și serviciile specializate...

Important

Huthi revendică un atac cu rachetă în Israel şi interzic navigaţia navelor israeliene la Marea Roşie

Rebelii huthi din Yemen, aliaţii Iranului, revendică luni un atac cu rachetă împotriva Israelului şi au decretat interzicerea navigaţiei israeliene la Marea Roşie, alimentând temeri cu privire la noi perturbări pe această cale maritimă strategică, relatează AFP.The post Huthi revendică un atac cu rachetă în Israel şi interzic navigaţia navelor israeliene la Marea Roşie first appeared on Nexta.ro.

Lumea se confruntă cu un risc nuclear crescut, trage un semnal de alarmă SIPRI. Puterile nucleare mondiale dispun de un total estimat la 12.187...

Statele dotate cu arma nucleară scot tot mai multe dintre aceste arme pentru a le instala pe suporturi de lansare, sugerând un risc sporit la adresa stabilităţii mondiale, avertizează luni cercetătorii de la Institutul Internaţional de Cercetare a Păcii de la Stockholm (SIPRI), relatează AFP.The post Lumea se confruntă cu un risc nuclear crescut, trage un semnal de alarmă SIPRI. Puterile nucleare mondiale dispun de un total estimat la...

Cuba, în beznă și fără combustibil. Penele de curent interminabile alimentează tensiunile sociale pe insulă

În Havana și în alte orașe ale țării, întreruperile de curent au devenit parte din viața de zi cu zi. Odată cu lipsa energiei electrice apar și alte probleme: alimentarea cu apă este afectată, alimentele se alterează rapid, iar temperaturile ridicate transformă nopțile într-un test de rezistență pentru milioane de oameni, relatează The Guardian. Cuba, gunoaie pe străzile Havanei. Sursa foto: X Locuitorii capitalei relatează că unele cartiere au rămas zile...

Pentru prima dată, o dronă a fost doborâtă în spațiul aerian al Letoniei

Avioane de vânătoare ale Forțelor Aeriene Franceze, participante la misiunea NATO de patrulare a spațiului aerian al statelor baltice, au doborât un dron care a pătruns în spațiul aerian al Letoniei. Este primul incident de acest fel înregistrat în țară, deși, în ultima perioadă, dronele au intrat frecvent în spațiul aerian al statelor baltice. Anterior, Estonia a doborât un astfel de aparat, transmite BBC News.