Oana Țoiu salută rezultatul alegerilor parlamentare din Armenia: Cetățenii și-au exprimat opțiunea pentru apropiere de Europa

Alegerea pentru parcursul european

„Salut desfășurarea cu succes a alegerilor parlamentare din Armenia din 7 iunie, într-un climat democratic competitiv și la capătul unei campanii electorale care a permis dezbateri ample cu privire la cursul de dezvoltare al țării. Cetățenii armeni și-au exprimat clar opțiunea pentru pace, stabilitate, prosperitate și pentru continuarea parcursului strategic de apropiere de Europa”, transmite pe Facebook, Oana Țoiu. 

În mesajul său, ministra a amintit de campaniile de interferență cu care s-au confruntat autoritățile de la Erevan, punctând că acest fenomen al ingerințelor depășește granițele Armeniei, demonstrând capacitatea instituțiilor democratice de a rezista presiunilor externe.

„Acest lucru este cu atât mai relevant cu cât Armenia a fost supusă unor campanii străine intense de manipulare informațională și influențare. Acest fenomen a devenit în ultimii ani o realitate comună tuturor proceselor electorale ”, se arată în mesaj. 

„Maturitatea unei democrații tinere, dar vibrante”

Șefa diplomației de la București a remarcat și participarea ridicată la vot, de aproape 59%, pe care a descris-o drept o dovadă a angajamentului civic, subliniind și apropierea statului față de aderarea la Uniunea Europeană. 

Rezultatul scrutinului din Armenia reflectă maturitatea unei democrații tinere, dar vibrante. Cetățenii armeni și-au exprimat clar opțiunea pentru pace, stabilitate, prosperitate și pentru continuarea parcursului strategic de apropiere de Europa. Prezența la vot, de aproape 59%, reconfirmă angajamentul civic profund al societății armene, precum și sprijinul popular pentru agenda de reforme și integrare regională”, notează ministra.

„În acest context de reconfirmare a stabilității instituționale, îi adresez felicitări Prim-ministrului Nikol Pashinyan pentru victoria obținută în alegeri și îmi exprim deschiderea deplină pentru consolidarea relațiilor dintre România și Armenia. sprijinim toate eforturile dedicate ajungerii la acest deziderat, în cadrul relațiilor bilaterale cu statele regiunii, precum și în calitate de stat membru al Uniunii Europene”, conchide Țoiu. 

Rezultatul alegerilor din Armenia

În cadrul alegerilor parlamentare de duminică, partidul premierului Pashinyan, „Acordul Cetățenesc” a obținut 50,1% din voturi. Următoarele formațiuni sunt la mare distanță: „Armenia puternică”, cu 23,3%, blocul „Armenia”, cu 9,83%, și „Armenia înfloritoare”, cu 4%.  

Armenia s-a confruntat și cu presiuni electorale din partea Rusiei care a transmis că o apropiere de structurile europene ar duce la pierderea privilegiilor economice facilitate de Moscova și a luat mai multe măsuri economice precum interzicerea exportului mai multor produse.  

The post Oana Țoiu salută rezultatul alegerilor parlamentare din Armenia: Cetățenii și-au exprimat opțiunea pentru apropiere de Europa first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Ilie Dobre intră din nou în istorie! Cartea Recordurilor i-a omologat cel mai lung „GOL” din lume

Ilie Dobre intră din nou în istorie! Cartea Recordurilor...

De acum înainte vei ști cine revine să îți vadă poveștile pe Instagram

Abonamentul nu schimbă experiența de bază a aplicației, dar...

Primul film care a depășit un miliard de dolari în 2026 are în centru un personaj iubit de gameri

Producția este rezultatul colaborării dintre Illumination, Nintendo și Universal...

ULTIMA ORĂ

UE a alocat aproape 3 miliarde de euro pentru Ucraina din programul european de sprijin

UE a alocat o tranșă în valoare de 2,8 miliarde de euro pentru Ucraina, ca parte din programul de ajutor european de 50 de miliarde...

Partidul Nostru mizează pe consens în Parlament pentru susținerea proiectului care vizează renunțarea la serviciul militar obligatoriu și trecerea la armata pe bază de...

Partidul Nostru mizează pe atingerea unui consens politic în Parlament pentru susținerea inițiativei legislative care vizează renunțarea la serviciul militar obligatoriu și trecerea la...

Important

UE a alocat aproape 3 miliarde de euro pentru Ucraina din programul european de sprijin

UE a alocat o tranșă în valoare de 2,8 miliarde de euro pentru Ucraina, ca parte din programul de ajutor european de 50 de miliarde de euro menit să completeze bugetul naţional al țării.The post UE a alocat aproape 3 miliarde de euro pentru Ucraina din programul european de sprijin first appeared on Nexta.ro.

VIDEO Costiuc, sancționat după plângerea comisarului-șef din Chișinău. Deputatul anunță amenda care i s-a aplicat

Deputatului Vasile Costiuc i s-a întocmit proces verbal pentru calomnie. Documentul a fost elaborat după plângerea comisarului-șef al Capitalei, Marin Garaz. Din videoul publicat de Costiuc se înțelege că amenda constituie 3600 de lei. În secvența publicată, un ofițer îi explică de ce a fost întocmit procesul verbal. „Nu sunt de acord și gata. Aici semnez. Încă un proces verbal. Eu le doresc la toți cei care au demnitate, polițiști care...

Ilie Dobre intră din nou în istorie! Cartea Recordurilor i-a omologat cel mai lung „GOL” din lume

Ilie Dobre intră din nou în istorie! Cartea Recordurilor i-a omologat cel mai lung „GOL” din lume. Celebrul comentator sportiv Ilie Dobre a stabilit un nou record mondial pentru cea mai lungă transmisiune a unui gol fără întrerupere a respirației, performanță validată de Academia Recordurilor Mondiale. Acesta a povestit totul la ProSport LIVE. Recordul a fost realizat pe 25 aprilie 2026, în timpul partidei dintre Steaua București și Corvinul Hunedoara. Cu...

Dominic Fritz, inflexibil după întâlnirea cu Eugen Tomac: „Greu vedem o susținere USR pentru guvernul lui”

Dominic Fritz, a declarat luni că un guvern tehnocrat, cu girul PSD, evident că ar avea o mână slabă în a continua reformele. Acesta este motivul pentru care i-a spus lui Eugen Tomac: „greu văd o susţinere USR pentru guvernul lui”. Fritz a precizat că urmează o consultare internă în partid privind susţinerea guvernului lui Tomac. ”Am avut o discuţie onestă cu premierul desemnat Eugen Tomac. Domnul Tomac este un...

Dominic Fritz, inflexibil după întâlnirea cu Eugen Tomac: „Greu vedem o susținere USR pentru guvernul lui”

Dominic Fritz, a declarat luni că un guvern tehnocrat, cu girul PSD, evident că ar avea o mână slabă în a continua reformele. Acesta este motivul pentru care i-a spus lui Eugen Tomac: „greu văd o susţinere USR pentru guvernul lui”. Fritz a precizat că urmează o consultare internă în partid privind susţinerea guvernului lui Tomac. ”Am avut o discuţie onestă cu premierul desemnat Eugen Tomac. Domnul Tomac este un...

„Ar trebui să renunțăm la…” – Încă un stat din UE vrea să adopte euro

Președintele ceh Petr Pavel susține că țara ar trebui să fie pregătită să abandoneze moneda națională dacă aceasta devine un obstacol în calea dezvoltării economice și a influenței europene. Vorbind la o conferință la Praga, Pavel a oferit una dintre cele mai puternice susțineri de până acum pentru aderarea la zona euro, transmite presa română. „Dacă coroana cehă ne împiedică dezvoltarea, ar trebui să renunțăm la atașamentul nostru față de...

Trafic redirecționat temporar la Peresecina pentru lucrări pe drumul R6

Circulația rutieră va fi redirecționată temporar în zona intersecției drumurilor R6 și G75, în apropierea localității Peresecina, raionul Orhei. Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor, măsura este necesară pentru finalizarea lucrărilor de asfaltare, transmite IPN. Restricțiile vor intra în vigoare începând cu data de 9 iunie. Pentru desfășurarea în siguranță a lucrărilor, circulația rutieră va fi direcționată pe rute provizorii amenajate și semnalizate în zona șantierului. Lucrările fac parte din proiectul de...