România a rămas restantă și la transparență salarială. Când și cum vor putea afla românii lefurile colegilor de muncă. Cristian Jura explică de ce a fost ratat încă un examen al UE

În data de 24 aprilie 2023, Consiliul Europei a adoptat noi norme privind transparența salarială. Statul român ar fi trebuit să transpună această directivă în legislația națională. Țările UE au avut la dispoziție maximum 3 ani pentru a transpune directiva. Trebuie să-și adapteze legislația națională pentru a ține seama de noile norme. În urma acestei directive la nivel european, angajații vor putea solicita angajatorului să le prezinte salariilor altor colegi. În România, însă, lucrurile se mișcă greu și mai bifăm o restanță.

Până în data de 7 iunie 2026, statul român ar fi trebuit să transpună Directiva privind transparența salarială în legislația națională.

  • O directivă a Uniunii Europene nu are aplicabilitate imediată și nu se ratifică.
  • Directivele Uniunii Europene trebuie transpuse în fiecare țară printr-o lege națională.

Deocamdată, doar un proiect de lege în consultare publică

Directivele sunt obligatorii cu privire la rezultatul care trebuie obținut. În același timp, lasă la latitudinea autorităților naționale forma și mijloacele prin care sunt implementate aceste directive.

În exclusivitate pentru Gândul, Cristian Jura – fost membru al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) – a precizat că, deocamdată, România nu a „transpus” în legislația națională această directivă. Există doar un proiect de lege în consultare publică.

„Directiva privind transparența salarială nu este transpusă până în acest moment în legislația națională. Există un proiect de lege în consultare publică, dar, repet, nu există o lege națională care să transpună această directivă”, a declarat Cristian Jura.

 „Românii sunt inventivi și curioși”

Cristian Jura a explicat, pentru Gândul, că scopul principal al acestei directive europene este egalizarea salarială dintre bărbați și femei.

Scopul directivei este să consolideze egalitatea salarială între bărbați și femei. Dar românii sunt inventivi și curioși. Sunt convins că vor găsi soluții ca să se afle toate salariile dintr-o companie.

Deocamdată ne aflăm într-o situație în care ne întrebăm dacă o directivă netranspusă produce efecte juridice.

Răspunsul este pozitiv, o directivă netranspusă produce efecte juridice în temeiul jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxembourg”, a declarat Cristan Jura.

Acest refuz al angajatorului poate fi contestat în instanța de judecată”

Curtea de Justiție a UE s-a exprimat în acest sens, mai precizează Cristian Jura. Prevederile unei directive care nu este transpusă în legislația națională în termenul prevăzut, 7 iunie 2026 în cazul României, „pot avea efect direct dacă prevederile sunt clare, precise și necondiționate”.

Angajații curioși să cunoască salariile colegilor pot face o solicitare către angajator.

Cel mai probabil, angajatorul va refuza acest lucru, tocmai pentru că Directiva privind transparența salarială nu este transpusă încă în legislația națională.

Acest refuz al angajatorului poate fi contestat în instanța de judecată. Drumul spre transparență este mai anevoios, dar curiozitatea va fi satisfăcută”, a mai precizat Cristian Jura, în exclusivitate pentru Gândul.

Directiva privind transparența salarială (EU Pay Transparency Directive/EUPTD) este denumirea prescurtată a acestei directive. In extenso, este vorba despre Directiva (UE) 2023/970 a Parlamentului European și a Consiliului din 10 mai 2023 de consolidare a aplicării principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare între bărbați și femei prin transparență salarială și mecanisme de asigurare a respectării legii.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

The post România a rămas restantă și la transparență salarială. Când și cum vor putea afla românii lefurile colegilor de muncă. Cristian Jura explică de ce a fost ratat încă un examen al UE first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Hunedoara: Bărbatul care a tras asupra fostei iubite şi a familiei acesteia, reţinut pentru 24 de ore – FOTO. VIDEO

Bărbatul de 48 de ani care a tras focuri de armă asupra fostei sale iubite şi a familiei acesteia, a fost reţinut pentru 24 de...

VIDEO | Maia Sandu: Moldova trebuie să dezvolte capacități proprii de producere a dronelor și sistemelor antidrone

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că autoritățile lucrează la consolidarea sistemelor de apărare împotriva dronelor și la dezvoltarea capacităților de producere a...

Important

Hunedoara: Bărbatul care a tras asupra fostei iubite şi a familiei acesteia, reţinut pentru 24 de ore – FOTO. VIDEO

Bărbatul de 48 de ani care a tras focuri de armă asupra fostei sale iubite şi a familiei acesteia, a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie, încălcarea ordinului de protecţie, tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept, precum şi pentru introducerea sau scoaterea din ţară, fără drept, de...

VIDEO Iranul a atacat Israelul cu rachete și drone. Teheranul amenință cu atacuri „zi și noapte” timp de o săptămână

Iranul a lansat duminică seară un nou atac cu rachete și drone asupra Israelului, primul de la armistițiul încheiat în aprilie. Potrivit BBC, Teheranul susține că bombardamentele reprezintă doar începutul unei campanii care va continua „zi și noapte” în următoarele șapte zile. Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunțat că sirenele de alertă au răsunat în mai multe regiuni ale țării după detectarea unor rachete lansate din Iran. Armata...

Şapte persoane, între care patru copii, au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară. Ar fi luat masa împreună

Numărul persoanelor care au necesitat îngrijiri medicale după ce au prezentat simptome specifice unei posibile toxiinfecţii alimentare în satul Valea Rece, comuna Lunca de Jos, a crescut la şapte.The post Şapte persoane, între care patru copii, au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară. Ar fi luat masa împreună first appeared on Nexta.ro.

Atac cu cuțitul într-una dintre cele mai aglomerate gări din SUA. Cinci răniți au ajuns la spital. FOTO

Cinci persoane au fost înjunghiate duminică seara în gara Penn Station din New York, cu o zi înaintea unui meci din finala NBA și la doar câteva zile înainte de startul FIFA World Cup 2026, au anunțat pompierii pentru AFP.The post Atac cu cuțitul într-una dintre cele mai aglomerate gări din SUA. Cinci răniți au ajuns la spital. FOTO first appeared on Nexta.ro.