Universități importante din România și Moldova cer de la viitorul Guvern 15% din buget pentru educație

Cele unsprezece universități membre ale Consorțiului Universitaria, care reunesc peste 40% dintre studenții, cadrele didactice și cercetătorii din învățământul superior românesc, au transmis Guvernului și Parlamentului de la București solicitări ferme privind finanțarea educației, evaluarea cercetării și reglementarea utilizării inteligenței artificiale în procesul didactic.

Principala cerere vizează semnarea unui Pact pentru Educație care să garanteze respectarea prevederilor legale referitoare la alocarea a minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pentru educație. Totodată, universitățile solicită repartizarea sumei de 229 de milioane de lei reținută în prezent la nivelul Ministerului Finanțelor și al Ministerului Educației și Cercetării.

În privința cercetării, Consorțiul cere accelerarea procesului de evaluare a performanței și încurajarea formării de consorții naționale care să permită accesarea programelor Orizont Europa și a alianțelor universitare europene. De asemenea, universitățile solicită deblocarea posturilor, atragerea tinerilor cercetători și modificarea metodologiei de finanțare astfel încât fondurile suplimentare să fie distribuite pe baza unor criterii clare, transparente și predictibile de calitate și performanță academică.

Printre direcțiile comune convenite la reuniunea de la Tulcea se numără și stabilirea unui cadru comun privind utilizarea inteligenței artificiale în educație, consultarea universităților în procesul de modificare a standardelor ARACIS, urgentarea elaborării standardelor pentru programele de studii la distanță și postuniversitare, precum și realizarea unor studii privind inserția absolvenților pe piața muncii.

Din Consorțiul Universitaria fac parte Academia de Studii Economice din București, Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Craiova, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea „Ovidius” din Constanța. Ca membri asociați participă Universitatea de Stat din Moldova și Academia de Studii Economice a Moldovei.

ULTIMA ORĂ

Kremlinul reacționează la cele cinci condiții impuse de europeni pentru încheierea războiului din Ucraina

Kremlinul a respins luni recentele propuneri venite din partea...

Ucraina dezvoltă sisteme autonome de interceptare a dronelor Shahed, cu automatizare de până la 95%

Ministrul ucrainean al transformării digitale, Mihailo Fedorov, a anunțat...

VIDEO | Vasile Costiuc susține că deține dovezi privind scheme de intermediari în recrutarea muncitorilor din Asia

Liderul partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, acuză existența unor...

Victorie zdrobitoare la alegeri în Armenia. O țară întoarce spatele Rusiei și se apropie de UE

Victoria zdrobitoare a partidului „Acordul Cetățenesc”, din Armenia, a...

ULTIMA ORĂ

Turistă din Ucraina, atacată de urs pe Trasnfăgărăşan. Femeia a fost muşcată de un picior

O turistă în vârstă de 18 ani, din Ucraina, a fost atacată de un urs, luni, în timp ce se afla pe Transfăgărăşan. Tânăra, care...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

Turistă din Ucraina, atacată de urs pe Trasnfăgărăşan. Femeia a fost muşcată de un picior

O turistă în vârstă de 18 ani, din Ucraina, a fost atacată de un urs, luni, în timp ce se afla pe Transfăgărăşan. Tânăra, care a suferit po plagă muşcată la un picior, a fost preluată de un echipaj SMURD şi dusă la spital.The post Turistă din Ucraina, atacată de urs pe Trasnfăgărăşan. Femeia a fost muşcată de un picior first appeared on Nexta.ro.

Accident mortal pe DN39: un bărbat a fost lovit de mașină după ce ar fi sărit dintr-un autoturism

Un bărbat și-a pierdut viața luni, 8 iunie, după ce a fost lovit mortal de o mașină pe DN39, între localitățile Tuzla și 23 August. Potrivit autorităților, acesta ar fi sărit dintr-un autoturism și, ulterior, a fost lovit de altul.The post Accident mortal pe DN39: un bărbat a fost lovit de mașină după ce ar fi sărit dintr-un autoturism first appeared on Nexta.ro.

Reuters: Franța analizează 70.000 de acuzații de violență împotriva minorilor după moartea unei fetițe de 11 ani

Guvernul francez a anunțat verificarea a aproximativ 70.000 de cazuri de abuz asupra minorilor, după ce moartea unei fetițe de 11 ani a declanșat un val de revoltă publică. Decizia a fost luată după apariția unor acuzații grave privind modul defectuos în care ar fi fost gestionate plângeri anterioare împotriva principalului suspect, relatează Reuters. Franța analizează 70.000 de acuzații de violență împotriva minorilor Ministrul Justiției din Franța, Gérald Darmanin, a...

REACȚIA Exim Banca Românească după amenda pentru Robor: Respinge concluziile investigației și va ataca decizia în instanță

Exim Banca Românească respinge concluziile investigației derulate de Consiliul Concurenței, care vizează conduita sa în procesul de fixing al pieței și va contesta în instanță sancțiunea primită din partea Autorității de Concurență.The post REACȚIA Exim Banca Românească după amenda pentru Robor: Respinge concluziile investigației și va ataca decizia în instanță first appeared on Nexta.ro.

Debut de săptămână marcat de ezitare la BVB. Acțiunile băncilor, afectate de amenda pentru ROBOR. Banca Transilvania concentrează aproape jumătate din activitatea de tranzacționare

Indicele celor mai lichide acțiuni românești a avut o deviație infimă față de referința de vineri.The post Debut de săptămână marcat de ezitare la BVB. Acțiunile băncilor, afectate de amenda pentru ROBOR. Banca Transilvania concentrează aproape jumătate din activitatea de tranzacționare first appeared on Nexta.ro.