Conducerea PNL, în ședință. Surse: Bolojan a propus ca parlamentarii PNL să nu voteze guvernul Tomac

Surse: Bolojan a propus ca parlamentarii PNL să nu voteze guvernul Tomac

Potrivit unor stenograme obținute de MEDIAFAX, Ilie Bolojan, liderul PNL, a propus în cadrul ședinței BPN ca parlamentarii liberali să nu voteze guvernul Tomac, motivând că acesta este „un guvern paravan pentru PSD”.

„Un guvern care nu este o soluție, fără susținere parlamentară, este un guvern paravan pentru Partidul Social Democrat. E un guvern care nu va putea duce la îndeplinire proiectele din programul de guvernare”, a spus Bolojan în cadrul ședinței, potrivit stenogramelor.

Pe de altă parte, un alt lider liberal, Gigel Știrbu, a criticat faptul că presiunea din partea Palatului Cotroceni trebuia să vină înaintea moțiunii de cenzură din luna mai.

„Nu mi se pare corect să existe o presiune din partea Palatului Cotroceni. Cred că ar fi trebuit să vină înainte de moțiunea de cenzură”, a spus Știrbu, potrivit surselor.

Știrea inițială

Joi, începând cu ora 10:00, va avea loc ședința Biroului Politic Național a PNL, a anunțat formațiunea.

Aceasta va avea loc în sala grupului PNL din Camera Deputaților.

La ședință sunt invitați să ia parte atât deputații și senatorii PNL, cât și primarii municipiu reședință de județ și presedinții CJ care nu sunt membri ai BPN.

Ședința are loc după ce la începutul acestei săptămâni, premierul desemnat Eugen Tomac a purtat discuții cu partidele parlamentare pentru formarea noului Executiv.

Tomac, încrezător după negocieri

PNL a fost prima formațiune cu care Tomac a purtat luni discuții privind susținerea la votul de învestitură.

Luni, după discuțiile cu liberalii, Eugen Tomac a declarat că le-a prezentat acestora obiectivele cabinetului pe care îl va propune. În plus, el a ieșit încrezător de la consultări.

„Eu îmi pun o mare speranță în o judecata corectă, cinstită, în acord cu așteptările cetățenilor români în colegii din Partidul Național Liberal pentru a-mi da un vot de încredere. Presiunea este foarte mare, responsabilitatea față de țară este uriașă și îmi doresc ca partidele, dincolo de nemulțumirile lor sau așteptările lor legitime, să-mi acorde șansa de a oferi României un guvern competent, bine pregătit. (…) Plec încrezător de la această întâlnire”, a spus la momentul respectiv premierul desemnat.

Bolojan, după discuțiile cu Tomac: „Am spus lucrurile direct, fără ocolișuri”

Pe de altă parte, liderul PNL, Ilie Bolojan, spunea, după întâlnirea cu Eugen Tomac, că a discutat „direct” cu acesta și a anunțat că decizia PNL privitoare la susținerea unui nou guvern va fi comunicată la mijlocul săptămânii.

Totodată, Bolojan i-a mai transmis premierului desemnat că un Guvern fără susținere politică nu reprezintă o soluție.

„Am prezentat perspectiva noastră (în timpul discuției cu Tomac n.r.) astfel de guvern care nu se bazează pe o susținere politică explicită nu este o soluție pentru România (…) nu poate duce la capăt reforma de care are nevoie România”, a precizat Ilie Bolojan.

The post Conducerea PNL, în ședință. Surse: Bolojan a propus ca parlamentarii PNL să nu voteze guvernul Tomac first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

FOTO // Igor Grosu la Adunarea Generală a Asociației Businessului European: „Moldova devine parte a unui spațiu economic european tot mai integrat, mai predictibil...

Republica Moldova devine parte a unui spațiu economic european tot mai integrat, mai predictibil și mai atractiv pentru investiții. Declarația a fost făcută de președintele...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

FOTO // Igor Grosu la Adunarea Generală a Asociației Businessului European: „Moldova devine parte a unui spațiu economic european tot mai integrat, mai predictibil...

Republica Moldova devine parte a unui spațiu economic european tot mai integrat, mai predictibil și mai atractiv pentru investiții. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, la Adunarea Generală a Asociației Businessului European din Moldova, co...

Eugen Tomac: "Spre deosebire de celelalte partide, sunt singurul lider care nu am fost niciodată nici într-o alianţă cu PSD”

Premierul desemnat Eugen Tomac a afirmat că este singurul lider politic care nu a fost niciodată într-o alianţă cu PSD şi nu a candidat niciodată pe o listă comună cu social-democraţii deşi a fost invitat.The post Eugen Tomac: "Spre deosebire de celelalte partide, sunt singurul lider care nu am fost niciodată nici într-o alianţă cu PSD” first appeared on Nexta.ro.

Un oraș din Ucraina rămâne fără curent și gaz. Forțele Aeriene au interceptat 221 de drone și rachete rusești

Ucraina a fost ținta unui atac aerian de amploare în cursul nopții, Rusia lansând peste 220 de drone și rachete balistice de tip Iskander-M, potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene. Atacul a vizat infrastructura din regiunile Konotop, Dnipropetrovsk și Odesa, rănind și ucigând civili și perturbând serviciile publice, precum rețelele de gaze, electricitate și alimentare cu apă, potrivit KyivPost.  Conform raportului publicat pe Telegram, de Forțele Aeriene ale Ucrainei, atacul a pornit...

Dodon, după criticile privind revenirea la gazul rusesc: La o anumită etapă, și Grosu va spune că trebuie să discutăm cu Rusia

Liderul PSRM, Igor Dodon, a reacționat la criticile lansate de președintele Parlamentului, Igor Grosu, după declarațiile făcute la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, unde a cerut reluarea dialogului cu Federația Rusă și revenirea la gazul rusesc. Dodon susține că, mai devreme sau mai târziu, și guvernarea de la Chișinău vor fi nevoite să discute The post Dodon, după criticile privind revenirea la gazul rusesc: La o anumită etapă,...

FT: Țările UE iau în calcul „dezmembrarea” serviciului diplomatic al Uniunii

Parisul, Berlinul și alte capitale europene discută propuneri care includ retragerea competențelor de la șefa diplomației blocului, Kaja Kallas, și de la Serviciul de Acțiune Externă (SEAE) al acesteia, și redarea acestora Comisiei Europene și statelor membre. Cinci surse care cunosc subiectul au declarat pentru Financial Times că propunerea este una dintre mai multe opțiuni incluse într-o evaluare a guvernului francez împărtășită cu alte state din blocul comunitar. „Este clar că...

Un depozit de pe strada Industrială din capitală a fost distrus de un incendiu

Un incendiu a izbucnit joi la un depozit cu materiale de construcții de pe strada Industrială din capitală. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, flăcările au fost provocate de explozia a patru butelii cu oxigen și gaz, transmite IPN. Din fericire, nu s-au semnalat victime. IGSU precizează că din cauza riscului ridicat, la fața locului au fost mobilizate opt autospeciale de intervenție, cinci unități de tehnică auxiliară și 48...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice. Inițiativa vine pe fondul unei creșteri alarmante a criminalității în acest sector, datele oficiale indicând faptul că doar în ultima săptămână infractorii au reușit să sustragă circa 10 milioane de lei, lăsând în urmă peste 80 de victime. Proiectul propune introducerea unui sistem tehnic obligatoriu pentru...