DNA l-a pus sub control judiciar pe șeful Corpului de Control ANPC. Ce ar fi pretins de la un club din Mamaia

DNA anunță că procurorii Secției de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 10 iunie 2026, față de inculpatul DRAGOMIRESCU BOGDAN-EDUARD, la data faptei șef al Serviciului Corp Control din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.), pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și trafic de influență.

Din probatoriul administrat până în prezent, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii iulie 2025, inculpatul Dragomirescu Bogdan-Eduard, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins și primit de la reprezentantul unui club din stațiunea Mamaia suma de 15.000 de lei, lăsând să se creadă că, în schimbul acestei sume, își va exercita influența asupra comisarilor din cadrul A.N.P.C. pentru a-i determina să nu încheie un act de control și să nu aplice sancțiuni sau să întocmească un act de control favorabil agentului economic verificat, inclusiv prin nedispunerea măsurii de oprire temporară a activității.

Astfel, în contextul verificării clubului respectiv, la data de 18 iulie 2025, de către comisari din cadrul A.N.P.C., în cadrul campaniei „Litoral 2025”, ca urmare a demersurilor efectuate de inculpatul Dragomirescu Bogdan-Eduard, aceștia nu ar fi aplicat sancțiunile corespunzătoare și nici nu ar fi dispus măsura opririi temporare a activității, în pofida deficiențelor constatate, împrejurări de natură să aducă atingere intereselor legale ale statului privind protecția sănătății, vieții și intereselor economice ale consumatorilor.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Dragomirescu Bogdan-Eduard trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

  • să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală
  • să nu părăsească teritoriul României, fără acordul procurorilor D.N.A.
  • să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului i-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.

În cauză, DNA susține că se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

The post DNA l-a pus sub control judiciar pe șeful Corpului de Control ANPC. Ce ar fi pretins de la un club din Mamaia first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Lidl, liderul pieței românești de retail, continuă expansiunea și deschide două noi magazine, în Bacău și Florești

Retailerul german Lidl continuă dezvoltarea rețelei la nivel național...

Lidl, liderul pieței românești de retail, continuă expansiunea și deschide două noi magazine, în Bacău și Florești

Retailerul german Lidl continuă dezvoltarea rețelei la nivel național...

Bolojan explică de ce PNL nu-l votează pe Tomac: „Formula nu face decât să eludeze răspunderea” PSD

„Dintr-o perspectivă politică, această propunere este o formulă de...

Bolojan explică de ce PNL nu-l votează pe Tomac: „Formula nu face decât să eludeze răspunderea” PSD

„Dintr-o perspectivă politică, această propunere este o formulă de...

ULTIMA ORĂ

Lidl, liderul pieței românești de retail, continuă expansiunea și deschide două noi magazine, în Bacău și Florești

Retailerul german Lidl continuă dezvoltarea rețelei la nivel național și inaugurează două magazine, unul în municipiul Bacău și unul în Florești, județul Cluj.The post Lidl,...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

Lidl, liderul pieței românești de retail, continuă expansiunea și deschide două noi magazine, în Bacău și Florești

Retailerul german Lidl continuă dezvoltarea rețelei la nivel național și inaugurează două magazine, unul în municipiul Bacău și unul în Florești, județul Cluj.The post Lidl, liderul pieței românești de retail, continuă expansiunea și deschide două noi magazine, în Bacău și Florești first appeared on Nexta.ro.

UE pregătește reducerea facturilor la energie. Bruxellesul vrea taxe mai mici pentru electricitate și contoare inteligente

Propunerea vine după ce Bruxellesul a estimat că recentele tensiuni din zona Strâmtorii Oormuz au majorat costurile combustibililor fosili pentru statele membre cu aproximativ 500 de milioane de euro pe zi. Oficialii europeni consideră că actualul sistem fiscal descurajează electrificarea și menține dependența de combustibilii fosili, scrie Euronews. Electricitatea ar putea deveni mai avantajoasă decât gazul Potrivit documentului, statele membre ar urma să fie încurajate să reducă diferența de taxare dintre...

UE pregătește reducerea facturilor la energie. Bruxellesul vrea taxe mai mici pentru electricitate și contoare inteligente

Propunerea vine după ce Bruxellesul a estimat că recentele tensiuni din zona Strâmtorii Oormuz au majorat costurile combustibililor fosili pentru statele membre cu aproximativ 500 de milioane de euro pe zi. Oficialii europeni consideră că actualul sistem fiscal descurajează electrificarea și menține dependența de combustibilii fosili, scrie Euronews. Electricitatea ar putea deveni mai avantajoasă decât gazul Potrivit documentului, statele membre ar urma să fie încurajate să reducă diferența de taxare dintre...

Bolojan explică de ce PNL nu-l votează pe Tomac: „Formula nu face decât să eludeze răspunderea” PSD

„Dintr-o perspectivă politică, această propunere este o formulă de paravan pentru a scuti Partidul Social Democrat de răspunderea pe care o are pentru situația în care am ajuns. (…) Acum peste o lună de zile am avut o moțiune de cenzură inițiată de PSD și de AUR, care a dus la căderea guvernului, din care PSD a făcut parte, dar de atunci și până la nominalizarea domnului Eugen Tomac”, a declarat Bolojan.  Bolojan...

Doi oameni au murit și alți nouă au fost răniți într-un incendiu izbucnit într-o clădire rezidențială dintr-o cunoscută destinație turistică

Un incendiu violent a izbucnit joi dimineața într-o locuință din zona turistică Magaluf, situată pe insula Mallorca, provocând moartea a doi turiști și rănirea altor nouă persoane, au anunțat autoritățile spaniole.The post Doi oameni au murit și alți nouă au fost răniți într-un incendiu izbucnit într-o clădire rezidențială dintr-o cunoscută destinație turistică first appeared on Nexta.ro.