Miruță, despre un posibil proiect comun PNL-USR în 2028: „Partidele politice trebuie să demonstreze că au capacitatea să stea la masă”

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat, joi seara, într-o emisiune la Europa FM, că România are nevoie de o forță politică puternică pentru a putea corecta problemele acumulate în ultimii ani. Întrebat dacă, în cazul în care USR va pleca în opoziție, ar susține o listă comună cu PNL la următoarele alegeri, Miruță a răspuns că experiența sa i-a arătat limitele unui partid care nu dispune de o susținere suficient de mare.

„Eu, după experiența în trei ministere, am foarte clare două lucruri. Unu, că e foarte mult loc de a se face bine și de a se corecta. Doi, că șansa de a atinge asta este doar dacă ai o forță politică mare în spate. USR s-a dat peste cap în acest guvern, unde a avut puterea celor 12% din voturi. Noi trebuie să fim judecați în acest guvern dacă am făcut sau n-am făcut ceva, nu ca și cum am fi decis singuri dacă am făcut sau n-am făcut ceva. De cei 12% pe care i-am avut, cred că România, pentru a corecta nedreptățile majore care au tot crescut în ultimii 25 de ani, are nevoie de o forță politică mare, iar pentru asta partidele politice trebuie să demonstreze că au capacitatea să stea la masă”, a declarat Miruță.

Întrebat dacă acest lucru înseamnă un proiect comun PNL-USR pentru alegerile din 2028, Miruță a răspuns: „Între acolo cred eu că trebuie să meargă lucrurile, dacă vrem să fim raționali și să spunem că avem și metode de a schimba lucruri, nu doar să spunem că vrem să le schimbăm”.

The post Miruță, despre un posibil proiect comun PNL-USR în 2028: „Partidele politice trebuie să demonstreze că au capacitatea să stea la masă” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

„Sunt vinovată!” Oana Gheorghiu nu dă înapoi după ce a ajuns pe „lista neagră” a CSM: „Pensiile speciale trebuie eliminate”

Oana Gheorghiu a criticat poziția Consiliului Superior al Magistraturii privind pensiile speciale ale magistraților și a susținut că niciun privilegiu nu ar trebui să fie...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

„Sunt vinovată!” Oana Gheorghiu nu dă înapoi după ce a ajuns pe „lista neagră” a CSM: „Pensiile speciale trebuie eliminate”

Oana Gheorghiu a criticat poziția Consiliului Superior al Magistraturii privind pensiile speciale ale magistraților și a susținut că niciun privilegiu nu ar trebui să fie ferit de dezbatere publică.The post „Sunt vinovată!” Oana Gheorghiu nu dă înapoi după ce a ajuns pe „lista neagră” a CSM: „Pensiile speciale trebuie eliminate” first appeared on Nexta.ro.

Briceni, lovit de ploi puternice: drumuri și terenuri agricole inundate în Tabani

În urma ploilor puternice înregistrate în această după-amiază, raionul Briceni a fost afectat de inundații în mai multe localități, transmite TV Nord. În satul Tabani, cantitățile mari de apă au inundat terenuri agricole, afectând culturile și activitatea fermierilor din zonă. De asemenea, au fost acoperite de apă porțiuni de drumuri regionale, ceea ce a îngreunat circulația și a creat dificultăți pentru locuitori. Potrivit imaginilor transmise de un telespectator TV Nord, după...

Noul guvern al Sloveniei elimină interdicția lui Netanyahu de a intra în țară

Noul guvern al Sloveniei, al premierului populist Janez Jansa, a eliminat, joi, interdicția premierului israelian Benjamin Netanyahu de a intra în țară, potrivit AP. A fost eliminată și interdicția de intrare în Slovenia a doi dintre miniștrii săi. Deciziile reprezintă o schimbare în politicile față de Israel, care fuseseră urmărite de guvernul de centru-stânga anterior. Alte interdicții eliminate de noul guvern De asemenea, guvernul lui Jansa a ridicat și interdicția privind importurile din...

UPDATE: După ce a amenințat Iranul cu un „atac foarte dur” în această seară, Trump s-a răzgândit/Iranul declară că există încă un acord

UPDATE: Între timp, au apărut și informații care contrazic parțial declarațiile președintelui american. Potrivit unor surse familiarizate cu negocierile, citate de presa internațională, Iranul nu a aprobat până acum niciun proiect de acord sau memorandum de înțelegere cu Statele Unite, în pofida afirmațiilor lui Trump potrivit cărora textul ar fi fost deja agreat de toate părțile implicate. De asemenea, oficiali iranieni au declarat pentru Axios că orice înțelegere ar necesita...