PSD câștigă definitiv procesul intentat de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, în scandalul vaccinurilor anti-COVID

PSD a câștigat definitiv procesul care fusese intentat de Vlad Voiculescu (USR), fostul ministru al Sănătății, după ce social-democrații au lansat o serie de acuzații la adresa acestuia în contextul achizițiilor de vaccinuri anti-COVID-19. Subiectul procesului au fost postările de pe social-media, ale Partidului Social Democrat care-l vizau atât pe Vlad Voiculescu, cât și pe Ioana Mihăilă și fostul premier, Florin Cîțu. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 10 iunie 2026, recursul declarat de Vlad Voiculescu împotriva deciziei Curții de Apel București, care anulase condamnarea civilă obținută inițial de acesta la Tribunalul București.

Potrivit portalului ÎCCJ, dosarul nr. 10043/3/2024 a fost judecat de Secția I civilă, în materia „civil”, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală. Vlad Voiculescu a avut calitatea de recurent-reclamant, iar PSD pe cea de intimat-pârât. În ședința din 10 iunie 2026, ÎCCJ a respins, ca nefondat, recursul lui Vlad Voiculescu împotriva Deciziei nr. 722A din 21 august 2025 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. Hotărârea este definitivă.

Procesul a pornit de la postările PSD despre achiziția vaccinurilor

Vlad Voiculescu dat PSD în judecată în martie 2024, pe motiv ca i-ar fi fost încălcat dreptul la imagine, demnitate și reputație. Acesta a cerut ca PSD să achite daune morale, în acest sens, și să retragă materialele de site-ul partidului și de pe conturile de Facebook și Telegram. Voiculescu a solicitat și publicarea hotărârii în publicații de circulație națională și încetarea răspândirii unor afirmații pe care le considera defăimătoare. În cererea inițială a fost indicată suma de 50.000 de lei, dar ulterior reclamantul a precizat că solicită 50.000 de euro.

Materialele contestate vizau postări și articole ale PSD publicate în noiembrie 2023, după comunicările DNA privind dosarul achiziției de vaccinuri. Printre formulele reclamate s-au aflat: „în timp ce românii mureau, Voiculescu, Cîțu și Mihăilă furau”, „1 miliard de euro furați de recidivistul Cîțu și «Magicianul» Voiculescu”, „penalii care au furat 1 miliard de euro”, „infractori”, „grup infracțional organizat” și „i-au închis pe români în case ca să poată fura”.

Argumentele lui Vlad Voiculescu: acuzații penale prezentate ca fapte certe

În fața instanțelor, Vlad Voiculescu a susținut că PSD nu s-a limitat la critică politică, ci a lansat acuzații de natură penală prezentate ca adevăruri stabilite. Fostul ministru a arătat că, la momentul comunicatului DNA invocat de PSD, nu exista o hotărâre penală de condamnare și că mesajele partidului încălcau prezumția de nevinovăție.

Voiculescu a invocat și reacțiile publicului la postările PSD și a susținut că acestea arătau impactul mesajelor asupra imaginii sale. În dosar au fost indicate comentarii precum „în saci de plastic cu ei”, „au omorât oameni”, „la pușcărie cu hoții”, „să răspundă penal acești mafioți” sau „condamnați la moarte”.

Tribunalul București i-a dat inițial dreptate lui Vlad Voiculescu

Prin sentința civilă nr. 946 din 9 iulie 2024, Tribunalul București a admis în parte cererea lui Vlad Voiculescu. PSD a fost obligat să îi plătească fostului ministru 25.000 de euro daune morale, la cursul BNR din ziua plății, să retragă postarea de pe Facebook și să publice dispozitivul hotărârii, după rămânerea definitivă, în două publicații de circulație națională, pe site-ul PSD și pe rețelele Facebook și Telegram. Instanța a respins însă cererea prin care Voiculescu solicita ca PSD să fie obligat să înceteze pe viitor orice afirmații pretins defăimătoare la adresa sa.

Tribunalul a considerat că postarea PSD din 23 noiembrie 2023 a depășit limitele libertății de exprimare, pentru că prezenta ca certe acuzații de natură penală. În motivare, instanța a reținut că din comunicatul DNA nu rezulta vinovăția lui Vlad Voiculescu pentru „furtul” sumei de 1 miliard de euro și că doar o instanță penală poate stabili o asemenea vinovăție. Tribunalul a apreciat că postarea a adus atingere onoarei, demnității, prestigiului și reputației reclamantului.

În schimb, Tribunalul a făcut o distincție între postarea dură de pe Facebook și comunicatul politic publicat pe site-ul PSD în 24 noiembrie 2023, considerând că cel din urmă se înscria în limitele libertății de exprimare.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 1669 din 10 decembrie 2024, Tribunalul București a soluționat și o cerere de completare a dispozitivului, referitoare la retragerea materialelor de pe site-ul PSD și de pe Telegram.

Curtea de Apel București a întors soluția

PSD a atacat sentința, iar Curtea de Apel București a admis apelurile. Prin Decizia civilă nr. 722A din 21 august 2025, instanța de apel a schimbat în tot sentința Tribunalului București și a respins cererea de chemare în judecată formulată de Vlad Voiculescu ca neîntemeiată.

Curtea de Apel a analizat cauza prin raportare la conflictul dintre dreptul la reputație și demnitate, protejat de art. 8 CEDO, și libertatea de exprimare, protejată de art. 10 CEDO. Instanța a reținut că PSD este un partid politic, iar Vlad Voiculescu era un om politic și fost ministru, astfel că limitele criticii admisibile sunt mai largi decât în cazul unor persoane private.

Un element central al raționamentului Curții de Apel a fost existența unei baze factuale suficiente. Instanța a reținut că DNA comunicase existența unor suspiciuni privind achiziția suplimentară a peste 52,8 milioane de doze de vaccin, în valoare de 1.005.498.687 euro, plus TVA, sumă indicată ca prejudiciu adus bugetului statului. Curtea a apreciat că era „facil de apreciat” că Vlad Voiculescu se afla printre persoanele vizate, chiar dacă numele său nu fusese indicat expres în acel comunicat, având în vedere calitatea sa de ministru al Sănătății la momentul relevant.

Curtea de Apel a mai reținut că, ulterior, prin comunicatul DNA din 8 decembrie 2023, publicul a fost informat că Vlad Voiculescu avea calitatea de suspect în dosarul privind faptele respective. În aceste condiții, instanța a concluzionat că nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite de către PSD prin folosirea expresiilor indicate în cererea de chemare în judecată.

Curtea a invocat și faptul că prejudiciul pretins nu ar fi fost dovedit, în condițiile în care Vlad Voiculescu continua să dețină poziții politice de conducere și fusese ales europarlamentar. În final, instanța de apel a concluzionat că sancționarea PSD, chiar și doar în plan civil, ar reprezenta o ingerință nejustificată în libertatea de exprimare a partidului.

ÎCCJ a menținut definitiv soluția Curții de Apel

Vlad Voiculescu a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel. Potrivit portalului ÎCCJ, recursul a fost declarat la 23 octombrie 2025, iar dosarul s-a format la instanța supremă la 30 octombrie 2025. Primul termen consemnat pe portal a fost cel din 10 iunie 2026, când ÎCCJ a respins recursul ca nefondat.

Prin această soluție, hotărârea Curții de Apel București rămâne definitivă, astfel că PSD nu mai trebuie să îi plătească lui Vlad Voiculescu despăgubirile de 25.000 de euro stabilite inițial de Tribunal, nu mai este obligat să retragă postările indicate și nu mai trebuie să publice dispozitivul hotărârii în publicații sau pe canalele sale online.

The post PSD câștigă definitiv procesul intentat de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, în scandalul vaccinurilor anti-COVID first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

„Poate fi contaminată“. Locuitorii raionului Ialoveni, îndemnați să nu utilizeze apa din fântânile afectate de inundații

Locuitorii raionului Ialoveni au fost îndemnați, pe 11 iunie, să nu utilizeze apa din fântânile afectate de inundații. Îndemnul a venit din partea Consiliului raional...

Partidul Nostru propune ca autoritățile locale să stabilească tarifele de acces la infrastructura publică pentru operatorii de comunicații

Partidul Nostru a înaintat un amendament la proiectul Legii privind accesul pe proprietăți al furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice și utilizarea infrastructurii,...

Important

„Poate fi contaminată“. Locuitorii raionului Ialoveni, îndemnați să nu utilizeze apa din fântânile afectate de inundații

Locuitorii raionului Ialoveni au fost îndemnați, pe 11 iunie, să nu utilizeze apa din fântânile afectate de inundații. Îndemnul a venit din partea Consiliului raional Ialoveni, care a făcut referire la măsurile recomandate de Centrul de Sănătate Publică Chișinău pentru prevenirea bolilor cu transmitere prin apă, în contextul precipitațiilor abundente și al inundațiilor înregistrate în The post „Poate fi contaminată“. Locuitorii raionului Ialoveni, îndemnați să nu utilizeze apa din...

Un bărbat susține că a fost taxat cu aproape 17 euro pentru o carafă de limonadă într-un restaurant din Polonia

Un restaurant mic și apreciat din Nieporęt, în Polonia, lângă Varșovia, cu recenzii bune pe internet. Părea locul perfect pentru o masă. Și chiar a fost, până când chelnerul a adus nota de plată.The post Un bărbat susține că a fost taxat cu aproape 17 euro pentru o carafă de limonadă într-un restaurant din Polonia first appeared on Nexta.ro.

Noi atacuri SUA în Iran. Teheranul anunță închiderea strâmtorii Ormuz

Statele Unite au lansat, pentru a doua noapte consecutiv, atacuri asupra unor obiective militare din sudul Iranului. Teheranul a anunțat că a răspuns prin lovituri cu rachete asupra unor ținte din Iordania, Kuweit și Bahrain și a decis închiderea strâmtorii Ormuz pentru toate navele, transmite IPN, care citează Reuters. Comandamentul Central al SUA a anunțat că loviturile efectuate joi au vizat sisteme de supraveghere militară, comunicații și apărare antiaeriană...

Ministrul Finanțelor: Dosarul Pfizer, unul dintre cele mai dificile. Dobânzile sunt de aproape 2,5 milioane de euro pe lună

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat, miercuri seara, că negocierile cu Pfizer continuă pentru a găsi o soluţie cât mai bună pentru România.The post Ministrul Finanțelor: Dosarul Pfizer, unul dintre cele mai dificile. Dobânzile sunt de aproape 2,5 milioane de euro pe lună first appeared on Nexta.ro.

Emil Gânj, condamnat la închisoare pe viață. Decizia Tribunalului Mureș a rămas definitivă prin neapelare

Hotărârea din 19 mai a Tribunalului Mureș, prin care Emil Gânj a fost condamnat la închisoare pe viață pentru că și-a ucis iubita și i-a dat foc, a rămas definitivă prin neapelare, după expirarea termenului de 10 zile pentru contestare.The post Emil Gânj, condamnat la închisoare pe viață. Decizia Tribunalului Mureș a rămas definitivă prin neapelare first appeared on Nexta.ro.

Eugen Tomac, despre reformele lui Bolojan: Toate lucrurile bune începute de guvern trebuie continuate

Invitat joi la RFI România, premierul desemnat Eugen Tomac a fost întrebat de un ascultător al emisiunii dacă intenționează să ducă mai departe reformele începute de Ilie Bolojan, în cazul în care va fi învestit în funcția de premier. „Indiscutabil că toate lucrurile bune începute de guvern trebuiesc continuate pentru că, subliniez încă o dată, ele nu sunt reformele unei singure persoane. Un guvern înseamnă oameni, echipe, instituții, inițiative, politici...

Un proiect privind consolidarea securității energetice a Republicii Moldova, examinat de Congresul SUA

Un proiect de lege care urmărește consolidarea securității energetice a Republicii Moldova și sprijinirea eforturilor țării noastre de reducere a dependenței de resursele energetice rusești va fi examinat de Congresul Statelor Unite ale Americii, informează MOLDPRES. ...