Surse: Europa vrea să-l implice pe Trump într-o nouă inițiativă de pace pentru Ucraina

În cadrul summitului G7, care se va desfășura în perioada 15–17 iunie în Franța, liderii europeni intenționează să discute cu președintele american Donald Trump și să îl implice în planurile privind relansarea negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina, relatează Bloomberg.

Potrivit sursei citate, Marea Britanie, Franța și Germania consideră că evoluțiile de pe câmpul de luptă au înclinat balanța în favoarea Ucrainei, ceea ce ar crea o oportunitate pentru lansarea unor discuții care să depășească termenii stabiliți după summitul dintre Donald Trump și Vladimir Putin desfășurat anul trecut în Alaska.

Liderii așa-numitelor state E3 își doresc ca Rusia să accepte un armistițiu imediat, bazat pe actuala linie a frontului, care să reprezinte un „punct de plecare pentru negocieri”. De asemenea, aceștia susțin acordarea unor garanții de securitate fiabile pentru Ucraina, inclusiv prin desfășurarea unei forțe multinaționale.

Aceste propuneri au fost incluse într-o declarație comună semnată împreună cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în urma discuțiilor desfășurate la Londra.

Anterior, Vladimir Putin a respins ideea unui armistițiu care să precede negocierile de pace, argumentând că o astfel de măsură ar permite Kievului să se reînarmeze și să își consolideze capacitățile defensive. Totodată, liderul de la Kremlin s-a pronunțat împotriva prezenței trupelor europene pe teritoriul Ucrainei.

În același timp, Putin insistă ca Ucraina să cedeze teritoriile din regiunea Donețk aflate în prezent sub controlul său, ca parte a oricărui eventual acord de pace. Critici unei noi runde de negocieri cu Rusia, inclusiv unii oficiali din statele E3, consideră însă că este puțin probabil ca poziția Moscovei să se schimbe în viitorul apropiat.

Potrivit Bloomberg, statele E3 văd în actualul context o oportunitate de a oferi Europei un rol mai important în modelarea procesului de negociere, în condițiile în care discuțiile conduse de Statele Unite au stagnat, iar Washingtonul își concentrează atenția asupra conflictului cu Iranul.

În acest sens, liderii europeni urmăresc să obțină sprijinul lui Donald Trump pentru propunerile lor privind intensificarea presiunii asupra Rusiei, astfel încât Moscova să accepte să se așeze la masa negocierilor alături de reprezentanți ai Europei, Statelor Unite, Ucrainei și Rusiei chiar de luna viitoare.

În paralel, Regatul Unit și Uniunea Europeană pregătesc un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care ar urma să fie introdus în următoarele săptămâni.

În acest context, președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a invitat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, să participe la summitul G7, la care va fi prezent și liderul american Donald Trump.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Surse: Europa vrea să-l implice pe Trump într-o nouă inițiativă de pace pentru Ucraina apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

21 de români din Irlanda de Nord au cerut sprijinul MAE în urma violențelor din Belfast îndreptat împotriva imigranților

Până în prezent, 21 de persoane din Irlanda de Nord au solicitat asistenţă consulară din partea autorităţilor române pentru emiterea de documente de călătorie, în...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

21 de români din Irlanda de Nord au cerut sprijinul MAE în urma violențelor din Belfast îndreptat împotriva imigranților

Până în prezent, 21 de persoane din Irlanda de Nord au solicitat asistenţă consulară din partea autorităţilor române pentru emiterea de documente de călătorie, în contextul violenţelor recente din Belfast, informează surse din Ministerul Afacerilor Externe (MAE), citate de Agerpres. Potrivit respectivelor surse, este vorba de 20 de cetăţeni români – 13 adulţi şi şapte …The post 21 de români din Irlanda de Nord au cerut sprijinul MAE în...

Victorie a Ucrainei pe tabla de șah. Rusia, țara care i-a dat pe Karpov și Kasparov, a fost exclusă din competițiile internaționale

Organismul de conducere al șahului mondial a suspendat Rusia, forță dominantă în acest sport timp de decenii, în urma unei contestații juridice depuse de Ucraina, relatează joi Reuters. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), instanța internațională care a judecat și cazul de dopaj al Simonei Halep, a confirmat în luna martie o plângere a Ucrainei potrivit …The post Victorie a Ucrainei pe tabla de șah. Rusia, țara care i-a dat...

„Monștrii pândesc în aceste mări”: Papa a aruncat flori în mare, drept omagiu pentru migranții înecați

Papa Leon al XIV-lea a aruncat, joi, o coroană de flori în mare, în semn de omagiu pentru miile de oameni care au murit încercând să ajungă în arhipelagul Atlantic, potrivit France 24. Suveranul Pontif a condamnat „indiferența” față de migranți, în timpul unei vizite în Insulele Canare din Spania. Aceasta a simbolizat pericolele rutelor neregulate mortale către Europa. În cea de a șasea zi a călătoriei sale în Spania, papa...

Șeful armatei germane avertizează că Rusia ar putea ataca NATO din 2029: „Trebuie să fim gata de luptă”

„Viteza este esența acum.  Ca armată a Germaniei, trebuie să ne întărim zilnic capacitățile de a ne lupta la noapte”, este îndemnul locotenentului general Christian Freuding.  Cu toate că Rusia a pierdut 1,3 milioane de militari în războiul cu Ucraina, șeful armatei germane atenționează că Rusia ar putea ataca teritoriul NATO înainte de finalul acestui deceniu.  „Rusia ne-ar putea ataca în 2029 sau chiar mai devreme” Generalul german susține că Rusia ar...

Reorganizarea CFM provoacă dezbateri în Parlament: Opoziția acuză scheme fără licitații și pregătiri de privatizare

Proiectul de lege privind reorganizarea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a provocat dezbateri aprinse în plenul Parlamentului, unde documentul a fost examinat în prima lectură.

Viitor pentru România, mai mult spațiu de emisie la Prima News

Emisiunea „Viitor pentru România”, realizată și moderată de Nicoleta Călugăreanu la Prima News, intră într-o nouă etapă de dezvoltare editorială, prin extinderea spațiului de emisie și consolidarea misiunii sale de a analiza marile transformări ale societății prin prisma educației.The post Viitor pentru România, mai mult spațiu de emisie la Prima News first appeared on Nexta.ro.

România cere ca dronele ucrainene să se autodistrugă dacă ajung lângă litoralul românesc

România vrea ca dronele navale ucrainene să detoneze în mod automat în apropierea coastei sale de la Marea Neagră. Publicația Live Ukraine îl citează pe ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care a lansat ideea într-un interviu acordat TVR Info. Miruță a spus că dacă o dronă pierde comunicarea și se apropie de apele românești la o distanță de peste 12 mile marine, ar trebui să se autodistrugă. Dronele sunt prevăzute...