Alexandru Tănase: Relațiile cu Moscova pot fi menținute la nivel de însărcinați cu afaceri

Ambasadorul neacreditat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, ar trebui expulzat, iar relațiile diplomatice cu Moscova menținute la nivel de însărcinați cu afaceri, consideră fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase. Potrivit lui, Chișinăul ar trebui să condiționeze acceptarea unui nou ambasador rus de respectarea intereselor naționale, transmite IPN.

„Demult era cazul ca acest personaj să fie expulzat din Republica Moldova, cu un mesaj clar către autoritățile ruse. În cazul în care Moscova dorește să trimită un ambasador la Chișinău, acesta trebuie să fie un diplomat care înțelege chestiunile sensibile pentru o țară”, a spus fostul președinte al Curții Constituționale în cadrul emisiunii „Bună seara” de la postul public de televiziune.

Alexandru Tănase a explicat că o eventuală expulzare a lui Ozerov nu ar duce la o deteriorare suplimentară a relațiilor bilaterale, întrucât Federația Rusă și-a epuizat deja principalele instrumente de influență asupra Republicii Moldova, în special în domeniul energetic și economic.

Potrivit acestuia, în lipsa lui Ozerov, relațiile diplomatice pot continua la nivelul însărcinaților cu afaceri până când Rusia va demonstra o atitudine respectuoasă față de Republica Moldova.

„Înțeleg frica diplomației moldovenești că rușii vor acționa în oglindă și va fi expulzat ambasadorul moldovean de la Moscova. Nu-i nicio problemă. Putem păstra relațiile noastre la cota de reprezentare prin însărcinați cu afaceri. Este suficient pentru a îndeplini atribuțiile consulare. Vom reveni la o situație mai bună atunci când Rusia va deveni un stat care-și respectă vecinii”, a mai spus fostul președinte al Curții Constituționale.

The post Alexandru Tănase: Relațiile cu Moscova pot fi menținute la nivel de însărcinați cu afaceri appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Atacurile Ucrainei asupra Crimeii afectează aprovizionarea armatei ruse, expert Watchdog

Crimeea riscă să se confrunte cu dificultăți logistice tot...

IPN | Agenda culturală | 12 iunie

Este inaugurată expoziția de vagoane „Teroarea de stat în...

Parlamentul a adoptat legea care redistribuie competențele CNA, PA și PCCOCS

Parlamentul a adoptat în lectură finală proiectul de lege...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 12 iunie

Este inaugurată expoziția de vagoane „Teroarea de stat în...

Primăriile vor funcționa în actuala formulă până la alegerile locale din 2027

Primăriile vor funcționa în actuala formulă administrativă până la...

Reguli noi pentru drumurile publice: căile de acces neautorizate vor fi demolate

Administratorii drumurilor vor putea dispune demolarea sau modificarea căilor...

Atacurile Ucrainei asupra Crimeei afectează aprovizionarea armatei ruse, expert Watchdog

Crimeea riscă să se confrunte cu dificultăți logistice tot...

ULTIMA ORĂ

Cea mai vârstnică studentă din România a absolvit facultatea la 90 de ani. Povestea impresionantă a Amaliei-Susana Tușa

Amalia-Susana Tușa a fost una dintre prezențele speciale ale ceremoniei de absolvire organizate marți în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. La 90 de...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

Cea mai vârstnică studentă din România a absolvit facultatea la 90 de ani. Povestea impresionantă a Amaliei-Susana Tușa

Amalia-Susana Tușa a fost una dintre prezențele speciale ale ceremoniei de absolvire organizate marți în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. La 90 de ani, aceasta și-a văzut împlinit visul de a obține diploma Facultății de Teologie, devenind un exemplu de perseverență și dorință de cunoaștere. „Sunt foarte fericită, în primul rând, că am reușit să iau diploma. Mai bine mai târziu decât niciodată. A fost o bucurie și...

Destinația preferată de mulți români nu poate fi vizitată în această vară. Autoritățile au impus restricții stricte

Plaja Navagio din insula grecească Zakynthos, celebră pentru epava ruginită „Panagiotis” și una dintre cele mai fotografiate destinații din Mediterana, nu poate fi vizitată de turiști până cel puțin pe 31 octombrie 2026. Autoritățile grecești au menținut interdicția din cauza riscului continuu de prăbușiri de stânci, conform derstandard.at. De ce este închisă plaja Navagio în vara lui 2026 Golful Navagio este înconjurat de pereți calcaroși cu înălțimi de până la 200 de...

SpaceX, compania lui Elon Musk, a strâns 75 de miliarde de dolari în cel mai mare IPO din lume

SpaceX a strâns 75 de miliarde de dolari printr-o ofertă publică inițială record, propulsând grupul de inteligență artificială pentru rachete al lui Elon Musk în rândul celor mai mari companii listate la bursă din America, pe fondul unei cereri mari din partea investitorilor. Grupul a stabilit prețul a 555,6 milioane de acțiuni la 135 de …The post SpaceX, compania lui Elon Musk, a strâns 75 de miliarde de dolari...

Fanfarele se reunesc la Soroca: Muzică, tradiție și un târg al meșterilor populari

Muzica de fanfară, tradițiile populare și patrimoniul local vor fi în prim-plan în acest weekend la Soroca, unde se va desfășura cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului-Concurs Național al Fanfarelor „Fanfara Argintie”. Organizatorii anunță participarea a 16 fanfare din întreaga țară și un program extins, care va include și un târg al meșterilor populari.

Euro și Dolarul, în creștere: Cursul valutar stabilit de BNM pentru weekend

Leul moldovenesc intră în cursul stabilit pentru acest weekend de Banca Națională a Moldovei pe o notă de slăbire față de principalele valute de referință, cu euro în urcare la 20,0887 lei și dolarul american la 17,4215 lei.

O mare companie imobiliară din România, vizată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește un milion de euro

Cea mai mare companie imobiliară din vestul țării e în vizorul anchetatorilor, într-un dosar de evaziune fiscală, în care prejudiciul estimat depășește un milion de euro.The post O mare companie imobiliară din România, vizată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește un milion de euro first appeared on Nexta.ro.

De ce Stere Halep nu ar fi încântat de relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu, deși afaceristul e putred de bogat

Iată de ce Stere Halep nu ar fi încântat de relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu, deși afaceristul e putred de bogat. Potrivit ProSport, ar fi vorba despre două motive pentru care Stere Halep nu privește cu ochi buni relația dintre fiica sa, Simona Halep, și milionarul Dorin Mateiu. De circa doi ani, Simona Halep (34 de ani) trăiește o relație discretă cu Dorin Mateiu (58 de ani), unul dintre...