Cum arată vilele RA-APPS pentru care se plătesc cele mai mari chirii. Locuințele se află la doi pași de Arcul de Triumf, în zona zero a Bucureștiului

Cele mai mari chirii plătite de persoane fizice care locuiesc în vile RA-APPS sunt în jurul valorii de 2.500 de euro pe lună, în vile aflate în cea mai râvnită zonă a Capitalei. Este vorba de mai multe apartamente situate pe Șoseaua Pavel Kiseleff, foarte aproape de Arcul de Triumf. De asemenea, lângă Arc se află și una dintre intrările în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău).

De afară, blocurile în care se află cele mai scumpe apartamente cu chirie din proprietatea statului nu arată spectaculos. Imobilele sunt construite încă de pe vremea comunismului însă locațiile sunt de lux, iar spațiile din interior sunt foarte generoase.

Cele patru apartamente au între 123 și 218 metri pătrați, iar chiria pe lună pentru fiecare locuință este de până la 2.675 de euro.

Cele mai scumpe locuințe RA-APPS, la doi pași de Herăstrău

Pe lângă faptul că sunt extrem de aproape de intrarea în Herăstrău, proprietățile statului beneficiază de foarte mult spațiu verde, dar și de parcări private. Pentru fiecare loc de parcare se plătește suma de 86 de euro pe lună.

Guvernul României, prin Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” a publicat, miercuri, lista cu chiriașii regiei.

Potrivit deciziei, RA-APPS trebuie să publice semestrial pe pagina proprie de internet, în datele de 10 iunie și 10 decembrie ale fiecărui an și menține publicată timp de 6 luni lista tuturor imobilelor proprietate publică și privată a statului aflate în administrarea regiei.

PNL plăteşte o chirie de 0,05 euro/mp, în buricul târgului bucureştean

În documentele publicate de regie se regăsesc, pe lângă chiriile pentru persoanele publice, și cele pe care asociaţiile, fundaţiile, partidele politice şi firmele le plătesc statului român.

De exemplu, PNL plăteşte 1.000 de euro statului pentru 20.000 de metri pătraţi, potrivit datelor oficiale RA-APPS.

La rândul ei, Uniunea Salvaţi România plătește statului român pentru sediul de partid din Şoseaua Kiseleff 204,09 euro, în timp ce partidul condus până mai ieri de premierul desemnat Eugen Tomac, PMP, achită 2.803,47 euro.

Pe de altă parte, au ieșit la iveală noi spații din proprietatea statului român care sunt ocupate de societatea Humanitas, deținută de filozoful Gabriel Liiceanu.

Este vorba de trei contracte pentru trei spații în Casa Presei din nordul Bucureștiului, dar și de mai multe locuri de parcare – toate aceste locații fiind în administrarea RA-APPS (Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat).

Firmele deținute de scriitor plătesc aproximativ 6 euro pe metru pătrat pe lună pentru spațiile din Casa Presei. În medie, un spațiu comercial în zona de nord a Bucureștiului se închiriază cu sume chiar și de trei ori mai mari.

The post Cum arată vilele RA-APPS pentru care se plătesc cele mai mari chirii. Locuințele se află la doi pași de Arcul de Triumf, în zona zero a Bucureștiului first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Donald Trump contestă în instanță ordinul de eliminare a numelui de pe clădirea Kennedy Center

Administrația președintelui american Donald Trump a depus apel împotriva...

Donald Trump contestă în instanță ordinul de eliminare a numelui de pe clădirea Kennedy Center

Administrația președintelui american Donald Trump a depus apel împotriva...

ULTIMA ORĂ

SUA: Tornadele au lovit localităţi din apropierea oraşului Chicago, distrugând case şi doborând stâlpi de electricitate

Cel puţin trei tornade au lovit localităţile din apropierea oraşului Chicago, distrugând case şi doborând copaci şi stâlpi de electricitate, furtunile determinând, totodată, anularea unor...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

SUA: Tornadele au lovit localităţi din apropierea oraşului Chicago, distrugând case şi doborând stâlpi de electricitate

Cel puţin trei tornade au lovit localităţile din apropierea oraşului Chicago, distrugând case şi doborând copaci şi stâlpi de electricitate, furtunile determinând, totodată, anularea unor zboruri şi provocând întreruperi de curent pentru sute de mii de oameni din regiunile Midwest şi Nord-Est, potrivit Associated Press.The post SUA: Tornadele au lovit localităţi din apropierea oraşului Chicago, distrugând case şi doborând stâlpi de electricitate first appeared on Nexta.ro.

Centrul Infotrafic: Se circulă în condiţii de ploaie, în unele zone torenţială, vizibilitatea fiind redusă/ Trafic restricţionat pe A10 sensul Turda – Sebeş, din...

Centrul Infotrafic anunţă că, vineri dimineaţă, pe multe artere se circulă în condiţii de ploaie, în unele zone torenţială, vizibilitatea fiind redusă. Traficul este restricţionat pe Autostrada A10, pe sensul Turda – Sebeş, la Bogata, judeţul Cluj, din cauza unui accident.The post Centrul Infotrafic: Se circulă în condiţii de ploaie, în unele zone torenţială, vizibilitatea fiind redusă/ Trafic restricţionat pe A10 sensul Turda – Sebeş, din cauza unui accident...

CM 2026, momentul viral al serii: Shakira continua să danseze, în timp ce organizatorii încercau să o conducă în afara terenului

Artista a interpretat alături de Burna Boy piesa „Dai Dai”, cântecul oficial al turneului găzduit de Mexic, Statele Unite și Canada. Momentul a fost unul dintre punctele centrale ale ceremoniei organizate pe Stadionul Azteca din Ciudad de Mexico, alături de aparițiile lui Andrea Bocelli, Salma Hayek și ale altor artiști internaționali, arată AP. „Nu pare Shakira” La scurt timp după încheierea ceremoniei, pe platformele sociale au apărut sute de comentarii privind...

Donald Trump contestă în instanță ordinul de eliminare a numelui de pe clădirea Kennedy Center

Administrația președintelui american Donald Trump a depus apel împotriva unei decizii judecătorești care obligă centrul cultural Kennedy Center din Washington să elimine numele liderului republican de pe clădire și din materialele oficiale ale instituției.The post Donald Trump contestă în instanță ordinul de eliminare a numelui de pe clădirea Kennedy Center first appeared on Nexta.ro.