Keir Starmer nu vrea să cedeze: Premierul britanic respinge demisia în ciuda protestelor anti-imigrație, demisiilor și scandalurilor din Guvernul său

Keir Starmer a declarat că refuză să demisioneze din funcția de prim-ministru al Marii Britanii. 

Premierul este de neclintit. Nici protestele anti-migrație, nici demisiile secretarilor din guvernul său,  scandalurile pe bandă rulandă sau nemulțumirile populației britanice nu-l determină să demisioneze.

Motivul pentru care Starmer refuză să-și dea demisia

Prim-ministrul Keir Starmer a declarat „că nu are de gând să demisioneze”, deoarece „nu dorește să arunce țara în haos”.

„Permiteți-mi să clarific: nu e vorba de mândrie personală, de încăpățânare, ci de un sentiment profund de datorie. Am fost ales să servesc această țară”, a subliniat prim-ministrul.

Cu toate acestea, Starmer a respins în mod categoric până acum propunerile de demisie și acum a confirmat din nou că intenționează să rămână la putere până la sfârșitul mandatului său.

Val de demisii din guvernul Starmer

Ca semn de protest împotriva politicii lui Starmer, a și a scandalului în care este implicat Peter Mandelson,  fostul ambasador numit de el, pentru legăturile cu Jeffrey Epstein, mai mulți miniștri și secretari au demisionat deja.

Ieri, pe 11 iunie, a demisionat secretarul Apărării, John Hill. Pe 14 mai 2026, a demisionat Wes Streeting din funcția de secretar de Stat pentru Sănătate și Securitate Socială.  Au mai demisionat:

• Jess Phillips (ministrul protecției victimelor și siguranței publice)
• Alex Davies-Jones (ministrul pentru victime)
• Miattei Fahnbulleh, ministrul pentru credință și comunități.

Toți  trei i-au solicitat premierului să-și depună mandatul. Laburistul în vârstă de 43 de ani, văzut ca un potențial succesor al lui Starmer, și-a anunțat candidatura la conducerea Partidului Laburist. El a declarat că este oricând pregătit să preia funcția de prim-ministru. A denunțat Brexit și a propus o nouă relație specială cu  Uniunea Europeană.

„[BREXIT] ne-a lăsat mai puțin bogați, mai slabi și mai incontrolabili decât în orice moment de dinaintea Revoluției Industriale. (….) În 2026, poporul britanic va vedea că într-o lume periculoasă, trebuie ne unim forțele. Atât pentru a reclădi economia și comerțul, cât și pentru a ne întări apărarea împotriva amenințărilor, precum agresiunea Rusiei și politica retragerii „America First”.  (…)  Avem nevoie de o nouă relație specială cu UE. Pentru că viitorul Marii Britanii se află în Europa, și într-o zi, înapoi în Uniunea Europeană”, a declarat West Streeting.

Alt potențial candidat la funcția de premier este  Andy Burnham, primarul laburist al comitatului Greater Manchester din 2017. Angela Rayner,  vicepremier și fost secretar pentru Locuințe, care a criticat nmoile politici guvernamentale privind vizele de muncă pentru străini, este și ea văzută ca înlocuitoarea lui Starmer.

Protestele anti-migrație Belfast

Pe 9 iunie, la Belfast, sute de protestatari  au blocat șoselele și au incendiat locuințe și vehicule ale imigranților. Ciocniri violente au avut loc și cu forțele de ordine. Locuințele și vehiculele migranților au fost vandalizate și incendiate. Protestatarii violenți au strigat către migranți „să plece din țară”. Mai multe familii de migranți au fost agresate din cauza „culorii pielii” și au fost evacuate din locuințele atacate cu ajutorul polițiștilor.

Protestele au izbucnit după ce un migrant sudanez în vârstă de 30 ani  l-a înjunghiat cu cuțitul pe un nord-irlandez în vârstă de 40 de ani.  Polițiștii au intervenit să-l aresteze chiar în momentul când migrantul a încercat să decapiteze victima.  Britanicii au mai ieșit în stradă și pe 3 iunie , după publicarea unor imagini cu un student înjunghiat și arestat „din greșeală“ de către polițiști în decembrie 2025. 

Henry Nowak, un student de 18 ani sângera și era în agonie după ce fusese înjunghiat în Southampton de către un tânăr sikh de 23 de ani.

Polițiștii au intervenit,  l-au trântit la pământ și încătușat pe studentul înjunghiat în timp ce striga „nu pot să respir”.  Poliția a fost indusă în eroare, susținând că atacatorul de origine orientală a fost victima unui atac rasist. În cele din urmă, Vikrum Digwa, ucigașul lui Henry Nowak, a fost reținut și condamnat la închisoare pe viață.

Populația britanică, tot mai nemulțumită. Inclusiv partidul îi cere demisia

Discuțiile despre faptul că Starmer ar trebui să demisioneze au loc de ceva timp. Partidul Laburist din care provine pierde rapid poziții în urma alegerilor câștigate de Partidul de dreapta Reform UK, condus de Nigel Farage.

Cea mai clară demonstrație a fost rezultatul alegerilor din 7 mai pentru consiliile locale, în care laburiștii au  pierdut mai mult de 1.200 de mandate de deputat. Reform UK a obținut aproape 1365 de locuri.

Starmer a ajuns să o rivalizeze pe Liz Truss la titlul de „cel mai prost premier britanic din istorie”. De la începerea mandatului, popularitatea a scăzut rapid. Starmer a fost criticat chiar de susținătorii săi de stânga din cauza:

• creșterilor de taxe;
• politicilor mai dure față de migrație din partea electoratului de stânga;
• politicilor slabe în combaterea infracționalității și a migrației ilegale din partea electoratului de dreapta;
• refuzul său de a implementa taxa pe bogăție;
• sprijinul acordat Israelului în războiul din Fâșia Gaza;
• relațiilor conflictuale cu sindicatele;
• creșterea costurilor vieții;
• scandalul numirii lui Peter Mandelson.

Realizările premierului Starmer

Starmer este primul premier laburist după 14 ani. În ciuda valului de nemulțumiri, guvernul său a avut și câteva realizări:

• a pus capăt taxelor anuale pentru carburanți;
• a soluționat greve din sectorul public;
• a investit în construirea unei noi centrale nucleare;
• a crescut salariul minim;
• a înlocuit planul de deportare al migranților ilegali în Rwanda cu un comandament pentru securizarea frontierelor;
• redus supraaglomerarea din închisori.

Pe plan extern, Starmer a negociat noi acorduri de liber schimb cu UE, SUA și India, a normalizat relațiile cu China și a recunoscut oficial Statul Palestina și a sprijinit Ucraina cu armament și ajutoare financiare.

Starmer ar fi șaselea premier schimbat din ultimii 10 ani

De la referendumul de ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană din 2016, au fost schimbați șase premieri. Conservatorul David Cameron a demisionat pe 13 iulie 2016, ca urmare a rezultatului pentru ieșirea din UE. A fost urmat de conservatoarea Theresa May. Ea și-a anunțat demisia în lacrimi pe 24 iulie 2019, pentru că nu a reușit să negocieze un acord cu UE.

Conservatorul Boris Johnson a fost prim-ministrul Marii Britanii pe durata pandemiei. A sprijinit puternic Ucraina cu bani și cu armament împotriva invaziei ruse. A demisionat pe 6 septembrie 2022, ca urmare a scandalului „Partygate”. Premierul și membri ai guvernului său au încălcat restricțiile pandemice.

A fost urmat de Liz Truss, prim-ministra care a rămas în istorie din trei motive: premierul în al cărui mandat a decedat regina Elizabeth a II-a, cel mai longeviv monarh britanic, premierul cu cel mai scurt mandat și ca cel mai „prost” premier britanic.  A demisionat pe 25 octombrie 2022, după 44 de zile, pentru măsurile economice nepopulare împotriva creșterii costurilor vieții și scumpirea energiei, care au dus la instabilitate financiară.

După ea a urmat Rishi Sunak, primul premier britanic de origine indiană și de religie hindusă.  A continuat să sprijine Ucraina și a acordat ajutoare Israelului în războiul din Gaza.  A devenit rapid nepopular după ce conservatorii au pierdut alegerile locale. Pe 5 iulie 2024, Sunak a demisionat după ce conservatorii au pierdut alegerile parlamentare în fața laburiștilor, marcând finalul unei epoci conservatoare de 14 ani.

Sursa Foto: Profimedia

The post Keir Starmer nu vrea să cedeze: Premierul britanic respinge demisia în ciuda protestelor anti-imigrație, demisiilor și scandalurilor din Guvernul său first appeared on Nexta.ro.