Ploile torențiale fac ravagii în Moldova: IGSU a intervenit în 13 situații, majoritatea la Telenești

13 misiuni de pompare a apei din gospodării și subsoluri ale blocurilor locative, precum și intervenții de tractare a mijloacelor de transport, au fost desfășurate astăzi, 12 iunie, de angajații IGSU, în urma ploilor torențiale.

Cele mai multe intervenții au fost înregistrate în raionul Telenești, unde salvatorii au efectuat zece misiuni. În oraș, pompierii au desfășurat trei lucrări de pompare a apei, dintre care două în subsolurile unor blocuri locative și una într-o gospodărie. Alte trei intervenții au avut loc în satul Inești, unde apa s-a acumulat în beciurile oamenilor.

Totodată, salvatorii au intervenit pentru tractarea mijloacelor de transport rămase blocate în urma ploilor, fiind desfășurate în prezent trei astfel de misiuni. De asemenea, angajații IGSU efectuează lucrări de defrișare a arborilor doborâți de vânt.

„În raionul Edineț, localitatea Trinca, echipajele IGSU intervin pentru evacuarea apei din beciul unei gospodării. Mai mult, în orașul Drochia, salvatorii efectuează lucrări de pompare a apei din subsolul unei clădiri. În municipiul Strășeni, pompierii au fost solicitați pentru a evacua apa acumulată în subsolul unei clădiri. Angajații IGSU rămân mobilizați și continuă intervențiile pentru acordarea ajutorului necesar populației și monitorizarea situația în țară”, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că astăzi, 12 iunie, ploile puternice au afectat comuna Pepeni. Edilul localității a declarat că va fi convocată ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, după care va solicita sprijinul Guvernului, prin CSE, pentru evaluarea pagubelor provocate localității în urma condițiilor meteo.

Din cauza inundațiilor, drumul de legătură dintre localitățile Pepeni și Bălășești, raionul Sîngerei, a fost blocat, după care a fost deschis circulației.

Pepeni, afectat de ploile puternice: Autoritățile vor convoca CSE și vor cere ajutorul Guvernului

Articolul Ploile torențiale fac ravagii în Moldova: IGSU a intervenit în 13 situații, majoritatea la Telenești apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Momente înfricoșătoare după ce ploile torențiale au afectat grav România

Capitala României și alte 15 județe au fost afectate...

Premieră în sectorul energetic al Moldovei. Centralele fotovoltaice au ajutat la echilibrarea rețelei

Republica Moldova a înregistrat o nouă premieră în procesul...

Premieră în sectorul energetic al Moldovei. Centralele fotovoltaice au ajutat la echilibrarea rețelei

Republica Moldova a înregistrat o nouă premieră în procesul...

Microbuz înmatriculat în Republica Moldova, implicat într-un grav accident în Ungaria: Opt persoane au decedat

Un microbuz înmatriculat în Republica Moldova a fost implicat,...

ULTIMA ORĂ

Cât ar urma să câștige medicii și asistenții din 2007, potrivit noii legi a salarizării

Noua lege a salarizării schimbă modul în care sunt calculate veniturile din sistemul public de sănătate. Medicii primari ar urma să aibă un salariu de...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Cât ar urma să câștige medicii și asistenții din 2007, potrivit noii legi a salarizării

Noua lege a salarizării schimbă modul în care sunt calculate veniturile din sistemul public de sănătate. Medicii primari ar urma să aibă un salariu de bază brut de 16.400 de lei, medicii specialiști 13.120 de lei, iar un medic rezident anul I ar porni de la 7.872 de lei. Pentru asistenții medicali, creșterile sunt mai vizibile la salariul de bază: un asistent medical principal ar ajunge la 7.790 de lei...

Fotografiile virale de la „nunta” Duei Lipa au fost false. Cum au fost păcăliți milioane de oameni de imaginile generate cu AI

Fotografiile o prezentau pe artista britanică Dua Lipa alături de actorul Callum Turner la o presupusă ceremonie fastuoasă organizată în Sicilia. În unele cadre, cântăreața apărea dansând pe străzile din Palermo sau participând la petreceri alături de invitați celebri. Deși numeroși utilizatori au observat rapid că imaginile par generate cu inteligență artificială, mulți alții le-au considerat autentice. Potrivit Euronews, unele publicații digitale au prezentat inclusiv fotografiile false drept imagini...

Incendiu violent la o casă din județul Buzău

Pompierii militari din județul Prahova acționează în aceste pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Săhăteni din județul Buzău, aflată la limita cu Prahova. „Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost mobilizate, progresiv, 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă (dintre care două provin de la ISU Buzău), o autocisternă, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă”, a transmis ISU...

Procurorii Parchetului European, conduși de Kovesi, fac percheziții în Timiș. Prefectul, suspectat de fraudă cu bani de la UE

Procurorii Parchetului European coordonați de Laura Codruța Kovesi investighează o presupusă fraudă cu fonduri europene. Vineri dimineață au avut loc percheziții la locuința prefectului de Timiș, Cornelia Elena Micicoi.The post Procurorii Parchetului European, conduși de Kovesi, fac percheziții în Timiș. Prefectul, suspectat de fraudă cu bani de la UE first appeared on Nexta.ro.