Prefecta USR de Timiș, vizată de ancheta Parchetului European, și-a dat demisia: „Decizia îmi aparține mie și doar mie”

Elena Micicoi, membră USR, și-a anunțat demisia din funcția de prefect al județului Timiș într-o postare pe rețelele sociale. Acesta este vizată într-un dosar de evaziune fiscală cu fonduri europene, potrivit procurorilor Parchetului European Timișoara.

La scurt timp după ce a transmis că nu deține nici măcar calitatea de martor în cadrul anchetei derulate de procurorii EPPO, Cornelia Elena Micicoi a anunțat că și-a înaintat demisia din funcția de prefect. Acesta a spus că nu va permite ca o anchetă care vizează un proiect derulat de o asociație de a ei să devină o problemă a Instituției Prefectului.

„Mi-am înaintat demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Decizia îmi aparține mie și doar mie. Instituția Prefectului reprezintă guvernul român în teritoriu, nu o persoană. Nu voi permite ca o anchetă care vizează un proiect derulat de o asociație de a mea în trecut, prin Gal Freidorf, să devină o problemă a instituției pe care am condus-o”.

„Nu am nimic de ascuns, sunt nevinovată”

Potrivit acesteia, există o plângere pe care procurorii EPPO au obligația să o verifice, dar a transmis că abia la finalul anchetei se va stabili dacă are vreo calitate în acest dosar. Micicoi mai spune că nu are nimic de ascuns și că este nevinovată.

„Există o plângere pe care procurorii Parchetului European au obligația legală să o verifice. Ancheta este la început. La final, se va stabili dacă am vreo calitate în acest dosar și sunt convinsă că răspunsul va confirma ce spun acum: nu am nimic de ascuns, sunt nevinovată”.

De asemenea, aceasta mai susține că și-a dat demisia din funcție pentru că are nevoie de toată energia pentru a-și proteja familia și apăra deminatea. În finalul mesajului, Elena Micicoi le-a mulțumit colegilor din Instituția Prefectului pentru profesionalism și colaborare.

„Acum am nevoie de toată energia pentru a-mi proteja familia și a-mi apăra demnitatea. O voi face ca cetățean, nu din funcție. Le mulțumesc colegilor din Instituția Prefectului – Județul Timiș pentru profesionalism și colaborare. Am făcut împreună multe lucruri bune pentru comunitatea în care am fost tot timpul prezentă. Rămân la dispoziția anchetatorilor, așa cum am fost de la prima oră”.

The post Prefecta USR de Timiș, vizată de ancheta Parchetului European, și-a dat demisia: „Decizia îmi aparține mie și doar mie” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Supermarketul online Sezamo: Numărul clienților care cumpără cireșe a crescut cu 66%

Datele Sezamo arată că un client cheltuiește în medie...

Facebook și Messenger nu merg. Pană majoră a serviciilor Meta

Facebook a căzut, într-o întrerupere majoră, care pare a...

Baschet masculin: Campioana U BT Cluj, a primit licenţă pe 5 ani pentru BKT EuroCup

Campioana U BT Cluj, calificată de trei ori consecutiv...

ULTIMA ORĂ

Supermarketul online Sezamo: Numărul clienților care cumpără cireșe a crescut cu 66%

Datele Sezamo arată că un client cheltuiește în medie 48 lei pe cireșe, acestea fiind printre cele mai căutate fructe de sezon. Pentru a răspunde...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Supermarketul online Sezamo: Numărul clienților care cumpără cireșe a crescut cu 66%

Datele Sezamo arată că un client cheltuiește în medie 48 lei pe cireșe, acestea fiind printre cele mai căutate fructe de sezon. Pentru a răspunde cererii în creștere, supermarketul online colaborează în prezent cu 10 producători locali din diferite regiuni ale țării, oferind clienților acces la o varietate de soiuri și tipuri de cireșe, inclusiv produse certificate ecologic. „Vedem de la an la an un interes tot mai mare pentru...

Un cunoscut om de afaceri român a atras fonduri PNRR și vrea să investească până la 100 milioane EUR în firme de inteligență artificială...

Firma de investiții Catalyst România, condusă de omul de afaceri Marius Ghenea, a transmis, vineri, comunității antreprenoriale StartupCafe, că noul său fond de venture capital, susținut și cu fonduri europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), își propune să atragă în total până la 100 de milioane EUR, din care să ofere investiții …The post Un cunoscut om de afaceri român a atras fonduri PNRR și vrea...

Ilie Bolojan vine în Republica Moldova: Autoritățile anunță restricții temporare de circulație în Capitală

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 13-14 iunie, urmând să aibă întrevederi la instituții de stat. În contextul vizitei, accesul publicului în anumite locuri din Capitală va fi restricționat temporar, începând cu 13 iunie, ora 12:00, până la 14 iunie, ora 21:00. Măsura a fost solicitată de poliție pentru a asigura buna desfășurare a programului oficial. Restricțiile vor viza anumite zone...

Peste 1 500 de moldoveni au căzut victime fraudelor telefonice și online în primele cinci luni ale anului

În primele cinci luni ale anului, în Moldova s-au înregistrate peste 1 500 de escrocherii telefonice și online, iar fenomenul e în creștere. Cele mai răspândite sunt fraudele telefonice în care escrocii pretind a fi angajați ai băncilor sau instituțiilor statului sau ai platformelor fictive de investiții online, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, la audierile publice organizate la Parlament, transmite IPN. Printre fraudele frecvente se regăsesc,...

Cum a încercat Qatarul să-și protejeze de atacuri bijuteria economică: acordul reciproc avantajos propus Iranului

Atacul cu rachete lansat de Iran împotriva Qatarului la jumătatea lunii martie a determinat apariția unor coloane de fum deasupra celei mai mari instalații de producție a gazelor naturale din lume. Acesta a distrus secțiuni ale unei uzine care asigură aproape o cincime din aprovizionarea mondială cu gaze naturale, a pus în pericol contracte de miliarde de dolari cu China și alți clienți și a compromis perspectivele unei încheieri...