Rata anuală a inflației continuă să crească în luna mai. Ce arată ultimele date INS

Rata anuală a inflației a ajuns în luna mai la 10,9%, arată datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). În aceste condiții, suntem la cel mai ridicat nivel din ultimele 12 luni.

Indicatorul a crescut față de luna aprilie, când se situa la 10,7%.

Potrivit INS, indicele preţurilor de consum în luna mai 2026 comparativ cu luna aprilie 2026 a fost 100,58%, în timp ce rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 3,7%.

În plus, rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2025 – mai 2026) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2024 – mai 2025) a fost 9,4%, mai informează INS.

Cele mai mari scumpiri

Potrivit datelor publicate vineri, mărfurile alimentare s-au scumpit, în luna mai, cu 6,78% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai mari majorări de preţuri s-au menţinut şi în acest interval tot la cafea, prețul acesteia majorându-se cu 21,12%. Ouăle au înregistrat a doua cea mai mare scumpire, respectiv 14,12%, în timp ce carnea de bovine s-a scumpit cu 11,58%.

Preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 12,54% în mai 2026 față de mai 2025.De departe, cele mai însemnate creşteri din această categorie continuă să se mențină la tariful energiei electrice, care s-a majorat cu 55,49% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul eliminării schemei plafonării prețurilor în vara anului 2025.

Creșteri semnificative de prețuri s-au înregistrat și la benzină, cu 30,55%, dar și la motorină, cu 36,85%.

Energia termică s-a majorat cu 10,7%, în timp ce detergenții cu 10,19%, iar tutunul și țigările cu 7,42%.

În categoria serviciilor, cele mai mari creșteri de prețuri în mai 2026 comparativ cu luna mai 2025 s-au înregistrat la chirii, acestea majorându-se cu 43,56%, conform INS.

The post Rata anuală a inflației continuă să crească în luna mai. Ce arată ultimele date INS first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Astăzi celebrăm 20 de ani în care Media Show Grup transformă event-cultura din Moldova

Un aniversar nu este doar o cifră rotundă în calendar și un motiv de mândrie. Pentru event agency Media Show Grup, două decenii de activitate...

Prețul la energia electrică în Moldova este aproape dublu față de cel din Ucraina

Republica Moldova ocupă locul 53 la nivel mondial în clasamentul prețurilor la energia electrică pentru consumatorii casnici, cu un tarif mediu 0,177 dolari/kWh în...

Important

Astăzi celebrăm 20 de ani în care Media Show Grup transformă event-cultura din Moldova

Un aniversar nu este doar o cifră rotundă în calendar și un motiv de mândrie. Pentru event agency Media Show Grup, două decenii de activitate înseamnă mii de priviri pline de viață, zâmbete sincere și emoții pure și puternice. Este povestea despre cum un vis îndrăzneț s-a transformat într-unul dintre cele mai puternice și influente The post Astăzi celebrăm 20 de ani în care Media Show Grup transformă event-cultura...

Medic, în telefon! Adina Alberts, medic: „70% din toate consultațiile medicale pot fi rezolvate sau se pot desfășura prin intermediul telemedicinei”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Adina Alberts, medic, afirmă că 70% din toate consultațiile medicale pot fi rezolvate prin intermediul telemedicinei.  Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Adina Alberts: „Au înflorit efectiv device-urile de telemedicină, deci nu mai avem, nu mai stetoscoape. Acelea clasice pe care le știm cu toții, ci există stetoscop digital care transmite murmurul vezicular sau zgomotele inimii...

FOTO Start pentru proiectarea a 45 de kilometri din Autostrada Unirii A8

Compania Națională de Investiții Rutiere a emis ordinul de începere pentru proiectarea tronsoanelor 1 și 3 ale Autostrăzii Unirii A8.The post FOTO Start pentru proiectarea a 45 de kilometri din Autostrada Unirii A8 first appeared on Nexta.ro.

CFR Călători lansează „Trenurile Soarelui 2026”. Legături directe spre litoral pe tot sezonul estival

CFR Călători anunță oficial startul sezonului de vacanțe la mare, odată cu lansarea programului estival „Trenurile Soarelui 2026”. Compania a transmis vineri, pe pagina sa de Facebook, că începând de astăzi trenurile pornesc către litoralul Mării Negre, cu conexiuni directe din toate regiunile țării. Programul se desfășoară în perioada 12/13 iunie – 6/7 septembrie 2026 și include curse feroviare spre principalele stațiuni de la mare, cu scopul de a facilita transportul...