Romprest, victorie în procesul cu Primăria Sectorului 1: a obținut anularea notificării privind închiderea contractului

Instanța a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

„Respinge excepţia lipsei de interes. Respinge excepția inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate. Respinge excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti ca neîntemeiată. Admite acţiunea formulată de reclamanta Compania Romprest Service SA în contradictoriu cu Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, Primarul Sectorului 1 al Municipiului București”, se arată în minuta instanței.

Judecătorii au dispus anularea Notificării nr. SDD 183/26.02.2026.

Decizia este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, recurs ce se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal.

Primăria Sectorului 1 s-a grăbit

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a declinat către instanță dosarul deschis în urma contestației formulate de Compania Romprest Service SA împotriva procedurii inițiate de Consiliul Local al Sectorului 1 pentru atribuirea unui contract de salubrizare prin negociere fără publicare prealabilă.

Deși contestația Romprest privind procedura pentru noul operator de salubrizare a fost trimisă de CNSC către instanță, Primăria Sectorului 1 a anunțat public, miercuri, că Blue Planet va prelua serviciul de la 1 iulie 2026.

De unde a început litigiul

Litigiul a intervenit în contextul disputelor privind continuitatea serviciului de salubrizare în Sectorul 1 după data de 30 iunie 2026. Administrația locală a susținut că actualul contract cu Romprest încetează la această dată și că este necesară contractarea unui operator de tranziție până la finalizarea unei proceduri definitive. Romprest contestă însă această interpretare și susține că nicio instanță nu a stabilit definitiv că actualul contract de salubrizare se încheie la 30 iunie 2026. Compania mai arată că, în lipsa unei soluții pe fond din partea CNSC și în condițiile în care procedura de negociere fără publicare prealabilă este supusă controlului judiciar, autoritatea locală nu ar putea semna un contract cu un nou operator până la pronunțarea instanței.

The post Romprest, victorie în procesul cu Primăria Sectorului 1: a obținut anularea notificării privind închiderea contractului first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Facebook a picat. Utilizatorii din România nu au acces pe aplicație

Facebook a picat. Utilizatorii nu pot accesa nici platforma...

ULTIMA ORĂ

Facebook a picat. Utilizatorii din România nu au acces pe aplicație

Facebook a picat. Utilizatorii nu pot accesa nici platforma web, nici aplicația mobilă. Dificultăți similare au fost raportate și pe Instagram, rețeaua aflată în portofoliul...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Facebook a picat. Utilizatorii din România nu au acces pe aplicație

Facebook a picat. Utilizatorii nu pot accesa nici platforma web, nici aplicația mobilă. Dificultăți similare au fost raportate și pe Instagram, rețeaua aflată în portofoliul aceleiași companii.The post Facebook a picat. Utilizatorii din România nu au acces pe aplicație first appeared on Nexta.ro.

Președintele Finlandei spune că Polonia trebuie să fie mediatorul principal în discuțiile de pace cu Putin. Ce argumente aduce

Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat în cadrul unui interviu acordat joi seara că Polonia ar trebui să se numere printre țările europene care trebuie să conducă discuțiile cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina, relatează publicația TVP. Vorbind în cadrul unui panel desfășurat joi seară în orașul finlandez Turku, Stubb a precizat că Polonia merită rolul de mediator în conflictul dintre Rusia și Ucraina, având în vedere că este...

Participanții la asaltul Capitoliului SUA ar putea cere despăgubiri de la statul american. Noua strategie a aliaților lui Donald Trump

Deși Departamentul Justiției a declarat că a renunțat la planurile privind fondul de „militarizare” în valoare de 1,8 miliarde de dolari propus de președintele Donald Trump, unii dintre aliații săi își îndreaptă atenția către o altă modalitate de a acorda compensații susținătorilor săi, inclusiv celor care au participat la revolta din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliul SUA. Cea mai viabilă cale, potrivit aliaților lui Trump și experților juridici,...