Șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost rănite după ce un microbuz înmatriculat în Republica Moldova s-a izbit de un camion oprit în coloană, pe o autostradă din vestul Ungariei, în urma unui alt accident, transmite IPN.
Potrivit autorităților ungare, accidentul s-a produs în apropierea orașului Győr, la aproximativ 120 de kilometri de Budapesta. Prima coliziune a avut loc în jurul orei 04:30, când un camion s-a ciocnit cu un vehicul utilizat la lucrări rutiere. În urma impactului, camionul a luat foc, iar șoferul acestuia a murit pe loc. Accidentul a dus la restricționarea traficului și formarea unor coloane de vehicule pe autostrada M1.
La aproximativ 40 de minute după primul accident, microbuzul cu numere moldovenești s-a izbit de un camion aflat în coloana formată pe sectorul afectat. În urma impactului, șapte persoane au murit pe loc, iar alte două au fost transportate la spital cu diverse traumatisme.
Autoritățile au precizat că toate cele opt persoane decedate în cele două accidente sunt bărbați. Premierul Ungariei, Péter Magyar, a transmis un mesaj de condoleanțe și a menționat că victimele sunt cetățeni străini, fără a preciza naționalitatea acestora.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău au declarat că vor reveni cu informații despre caz.
The post Șapte persoane au murit în Ungaria, după ce un microbuz înmatriculat în Moldova s-a izbit de un camion appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





