F.C. Zimbru Chișinău anunță oficial despărțirea de atacantul Denis Kozlovskiy. Fotbalistul, în vârstă de 33 de ani, s-a alăturat clubului de fotbal în vara anului 2025, semnând din postura de agent liber de contract.
Faţada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culoarea roşie, în noaptea de 14 spre 15 iunie, pentru a marca Ziua Mondială a Donatorului...
Faţada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culoarea roşie, în noaptea de 14 spre 15 iunie, pentru a marca Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. ”Prin această iniţiativă, Comisia pentru sănătate şi familie susţine promovarea donării voluntare şi regulate de sânge, un gest esenţial pentru funcţionarea sistemului medical şi salvarea de vieţi”, arată iniţiatorii.The post Faţada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culoarea roşie, de...
Faţada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culoarea roşie, în noaptea de 14 spre 15 iunie, pentru a marca Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. ”Prin această iniţiativă, Comisia pentru sănătate şi familie susţine promovarea donării voluntare şi regulate de sânge, un gest esenţial pentru funcţionarea sistemului medical şi salvarea de vieţi”, arată iniţiatorii.The post Faţada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culoarea roşie, de...
Cupa Mondială din 2026 a început oficial. Momentul de deschidere a avut-o în prim plan pe Shakira, care a lansat o piesă special pentru eveniment. Deși prestația artistică a fost una spectaculoasă, fanii au contestat originalitatea cântăreței. Multe comentarii spun că nu ar fi fost, de fapt, Shakira, ci dublura ei, scrie Can Can.
Facebook și Instagram au picat vineri seara, 12 iunie, în jurul orei 16:40 ora Republicii Moldova. Utilizatorii întâmpină probleme la accesarea paginilor și trimiterea mesajelor din aplicație și pe website.
Conform platformei Downdetector, care monitorizează în timp real funcționarea serviciilor online, utilizatori din mai multe țări reclamă probleme la utilizarea aplicației.
Articolul A picat Facebook și Instagram: Milioane de utilizatori ar fi afectați apare prima dată în Realitatea.md.
Asociaţia Irlandeză de Fotbal (FAI) a anunţat vineri că meciul dintre Irlanda şi Israel, contând pentru Liga Naţiunilor, se va disputa pe teren neutru, cu porţile închise.The post Fotbal: Meciul dintre Irlanda şi Israel, din Liga Naţiunilor, se va juca pe teren neutru first appeared on Nexta.ro.
„ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale recuperării remorcherului, în acord cu stadiul lucrărilor și cu condițiile meteorologice prognozate pentru acest sfârșit de săptămână”, anunță Midia Maritime Terminal.
Practic, operațiunile de scoatere a remorcherului scufundat în Portul Midia la o adâncime de 26 de metri, vor continua să se desfășoare în două etape distincte: etapa subacvatică și etapa de...
Donald Trump organizează duminică, la Casa Albă, un turneu de arte marţiale mixte (MMA), într-o arenă uriaşă de lupte violente, de milioane de dolari, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, relatează AFP.The post Trump îşi serbează duminică cei 80 de ani cu lupte MMA la Casa Albă. ”O şmecherie de gladiatori” first appeared on Nexta.ro.