SpaceX a debutat vineri cu 150 $ la bursa Nasdaq. În doar câteva minute, prețul acțiunilor la compania trilionarului Elon Musk a crescut cu 10 $

Imperiul de rachete, sateliți și AI al lui Elon Musk se duce „până la lună”, după ce omul de afaceri a scris istorie după ce a devenit primul trilionar. Compania sa spațială, SpaceX,  a fost oficial listată la bursă, acțiunile fiind tranzacționate sub simbolul SPCX. A atras 75 de miliarde de dolari în cea mai mare listare la bursă din istorie. Analiștii de pe Wall Street avertizează investitorii: trebuie să se aștepte la o volatilitate crescută în prima zi de tranzacționare. În cele din urmă, ar putea rezulta doar o bulă speculativă. 

După ce Elon Musk și-a schimbat statutul de la miliardar la cel de trilionarSpaceX, companie înființată în 2002, a debutat vineri cu 150 de dolari la bursa Nasdaq, cu 11% peste prețul stabilit de IPO.

Potrivit Reuters ,  compania era evaluată la 1,96 de trilioane de dolari, asta după ce joi seară, prețul de listare era la 135 de dolari pe acțiune.  SpaceX a ajuns să valoreze de peste 4 ori PIB-ul României.

Prețul acțiunilor a urcat cu 10 dolari în câteva minute

În doar câteva minute, prețul a urcat spre 161 de dolari, fiind raportate tranzacții de 14 miliarde de dolari în câteva minute.

89 de milioane de acțiuni au fost schimbate. Dacă acțiunile cresc prea mult și prea repede, tranzacționarea poate fi suspendată.

Sursa Foto: Saratta Chuengsatiansup

Ce vrea să facă Elon Musk cu atâția bani?

Un trilion de dolari înseamnă o mie de miliarde de dolari. Este o sumă imensă pe care Elon Musk nu poate să o cheltuiască într-o viață.  Dacă ar cheltui 1 milion de dolari în fiecare zi, i-ar lua 2.740 de ani pentru a-și epuiza averea imensă.

Ce intenționează să facă SpaceX cu banii? Elon Musk dorește să folosească sumele mari pentru proiecte tech: infrastructură pentru AI, lansare de noi constelații de sateliți Starlink și îmbunătățirea tehnologiei rachetelor pentru a fi transportați astronauți pe Lună și pe Marte în viitorul apropiat.

Elin Musk susține că dorește să investească foarte mult în dezvoltarea de centre de date pentru AI în spațiu. Trilionarul o vede ca pe o soluție pentru a depăși limitările energetice de pe Pământ.

Și românii pot cumpăra acțiuni

Investitorii români pot cumpăra acțiuni la SpaceX încă din prima zi de tranzacționare.  Se pot face tranzacții și în intervalul 23:00 – 03:00, ora României.


Sursa Foto: Hepta/Profimedia

The post SpaceX a debutat vineri cu 150 $ la bursa Nasdaq. În doar câteva minute, prețul acțiunilor la compania trilionarului Elon Musk a crescut cu 10 $ first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Condiția pusă de Comisia Europeană pentru ca Holcim să cumpere Xella International S.A

Comisia Europeană a aprobat vineri seară achiziția companiei Xella...

Marea Britanie și Canada pregătesc un parteneriat militar major. Avioanele de luptă, pe masa negocierilor

Informația a fost confirmată de Înaltul Comisar al Canadei...

Uniunea Europeană deschide oficial primele negocieri de aderare pentru Ucraina și Republica Moldova

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat...

Eugen Tomac: Prin orgoliu politic riscăm să anulăm tot efortul pe care l-au făcut românii

Eugen Tomac spune că în momentul de față adâncirea...

Vladimir Ionaș, sociolog specializat în comportament electoral, propus ministru al Dezvoltării în Guvernul Tomac

Sociologul Vladimir Ionaș, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul...

ULTIMA ORĂ

Condiția pusă de Comisia Europeană pentru ca Holcim să cumpere Xella International S.A

Comisia Europeană a aprobat vineri seară achiziția companiei Xella International S.A. de către Holcim Ltd, în urma unui angajament asumat de Holcim de a cesiona...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Condiția pusă de Comisia Europeană pentru ca Holcim să cumpere Xella International S.A

Comisia Europeană a aprobat vineri seară achiziția companiei Xella International S.A. de către Holcim Ltd, în urma unui angajament asumat de Holcim de a cesiona integral fabrica de BCA din Adjud, România. The post Condiția pusă de Comisia Europeană pentru ca Holcim să cumpere Xella International S.A first appeared on Nexta.ro.

Republica Moldova și Ucraina au primit undă verde pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană

Toate statele membre ale Uniunii Europene au fost de acord cu deschiderea primului cluster de negocieri de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, a anunțat vineri seară președintele Consiliului European, Antonio Costa, transmite Reuters.The post Republica Moldova și Ucraina au primit undă verde pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană first appeared on Nexta.ro.

Marea Britanie și Canada pregătesc un parteneriat militar major. Avioanele de luptă, pe masa negocierilor

Informația a fost confirmată de Înaltul Comisar al Canadei în Regatul Unit, Bill Blair, într-un interviu acordat publicației Politico. Potrivit diplomatului, oficiali britanici și canadieni discută despre participarea Marii Britanii la Defence, Security and Resilience Bank (DSRB), o instituție financiară creată pentru a sprijini investițiile în industria de apărare a statelor aliate. „Există discuții în desfășurare”, a declarat Blair. El a adăugat că negocierile implică atât Ministerul britanic al Apărării, cât...

Uniunea Europeană deschide oficial primele negocieri de aderare pentru Ucraina și Republica Moldova

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat astăzi că toate statele membre au aprobat începerea primului pachet de negocieri pentru intrarea Ucrainei și Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Ursula von der Leyen / Profimedia „În cadrul primei conferințe interguvernamentale de luni, vom deschide pachetul privind elementele fundamentale; coloana vertebrală a valorilor și principiilor esențiale de aderare pe care se bazează UE, de la statul de drept la instituții democratice...

Eugen Tomac: Prin orgoliu politic riscăm să anulăm tot efortul pe care l-au făcut românii

Eugen Tomac spune că în momentul de față adâncirea crizei politice este în dezavantajul României. el acuză partidele politice au avut la dispoziție mai bine de 45 de zile să vină cu o soluție pentru a prezenta un program și o majoritate și nu au făcut acest lucru. Astfel, președintele Nicușor Dan i-au încredințat mandatul de a forma o majoritate „cu obiectivul de a încerca să conving partidele să...

Câștiguri istorice pentru investitorii care au pariat devreme pe SpaceX, după listarea companiei

Listarea de vineri a SpaceX, a cărei evaluare a depășit 2.000 de miliarde de dolari, transformă unele dintre cele mai vechi investiții din compania lui Elon Musk în unele dintre cele mai profitabile pariuri din istoria capitalului de risc, transmite CNBC.The post Câștiguri istorice pentru investitorii care au pariat devreme pe SpaceX, după listarea companiei first appeared on Nexta.ro.

Vladimir Ionaș, sociolog specializat în comportament electoral, propus ministru al Dezvoltării în Guvernul Tomac

Sociologul Vladimir Ionaș, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul analizelor electorale și pentru aparițiile frecvente în presa de televiziune, este propunerea premierului desemnat Eugen Tomac pentru portofoliul Ministerului Dezvoltării.The post Vladimir Ionaș, sociolog specializat în comportament electoral, propus ministru al Dezvoltării în Guvernul Tomac first appeared on Nexta.ro.