Tentativă de asasinat în Rusia: fost ministru din „DNR”, vizat de un colet exploziv

O explozie s-a produs în apropierea locuinței fostului adjunct al ministrului securității de stat al regiunii separatiste transnistrene și ex-ministru al securității de stat al autoproclamatei „DNR”, Andrei Pinciuk, din Noua Moscovă, imediat după ce acesta a primit un colet livrat de un curier. Incidentul este investigat de autoritățile ruse ca o posibilă tentativă de asasinat, informează presa rusă.

Potrivit declarațiilor făcute de Pinciuk, acesta nu se afla acasă în momentul producerii deflagrației și a confirmat că este în viață.

„Nu vreau să încurc ancheta, să-și facă treaba”, a declarat el, precizând că poate confirma doar că a fost ținta unui atac.

Explozia ar fi avut loc în jurul orei 17:00, după ce coletul i-a fost livrat de un curier. Zona a fost imediat izolată de forțele de ordine, iar la fața locului au intervenit poliția, ambulanța și pompierii. Martorii spun că imobilul a suferit avarii, inclusiv ferestre și uși distruse.

Anterior, într-un alt incident petrecut la Moscova, Vladimir Alexeev, un general rus, cunoscut ca ofițer de rang înalt în structurile militare ale Federației Ruse, asociat cu serviciile de informații militare (GRU) a fost împușcat de o persoană necunoscută și a fost internat în stare gravă. În acest caz, autoritățile au deschis o anchetă pentru tentativă de omor și trafic ilegal de arme.

Ulterior, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a reținut doi suspecți, Lubomir Korba și Viktor Vasin, în legătură cu dosarul respectiv.

Anchetele în ambele cazuri sunt în desfășurare.

sursă foto: Главные происшествия — 112

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Tentativă de asasinat în Rusia: fost ministru din „DNR”, vizat de un colet exploziv apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Maia Sandu și António Costa discută accelerarea parcursului european al Republicii Moldova

Președinta Maia Sandu a avut astăzi o convorbire telefonică...

Petiție către Maia Sandu și Guvern: Promo-LEX solicită intervenția pentru eliberarea a doi deținuți în Transnistria

Membrii Asociației Promo-LEX au depus o petiție colectivă adresată...

Usatîi cere crearea unui Punct Focal Național Anti-Fraudă: Escrocheriile telefonice au depășit „furtul miliardului”

Escrocheriile telefonice și online au depășit „furtul miliardului” și...

Usatîi cere crearea unui Punct Focal Național Anti-Fraudă: Escrocheriile telefonice au depășit „furtul miliardului”

Escrocheriile telefonice și online au depășit „furtul miliardului” și...

ULTIMA ORĂ

Reacția lui Eugen Tomac după ce USR a anunțat că nu îi susține Guvernul: „Sunt pregătit și hotărât să merg mai departe”

Premierul desemnat Eugen Tomac a spus vineri că a luat act de decizia USR de a nu susţine învestirea Guvernului, dar se declară „pregătit şi...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Reacția lui Eugen Tomac după ce USR a anunțat că nu îi susține Guvernul: „Sunt pregătit și hotărât să merg mai departe”

Premierul desemnat Eugen Tomac a spus vineri că a luat act de decizia USR de a nu susţine învestirea Guvernului, dar se declară „pregătit şi hotărât” să continue demersul, urmând a depune la Parlament lista de miniştri şi Programul de guvernare, notează News.ro.  USR a decis vineri că nu va susține Guvernul Tomac, a anunțat …The post Reacția lui Eugen Tomac după ce USR a anunțat că nu îi...

Horoscop sâmbătă, 13 iunie. Gemenii au parte de surprize în dragoste, iar Vărsătorii găsesc soluții financiare ingenioase

Lorina, astrologul Click!, ştie ce aduce ziua de sâmbătă, 13 iunie, pentru fiecare dintre cele 12 semne zodiacale.The post Horoscop sâmbătă, 13 iunie. Gemenii au parte de surprize în dragoste, iar Vărsătorii găsesc soluții financiare ingenioase first appeared on Nexta.ro.

Canada vs. Bosnia – Herțegovina: meciul zilei la Cupa Mondială 2026. Debut cu miză mare în grupa B

Din grupă mai fac parte Qatar și Elveția. Specialiștii văd Elveția drept principala favorită la calificare, ceea ce face ca punctele puse în joc la Toronto să fie extrem de importante. Pentru Canada, meciul are și o încărcătură simbolică. Este primul meci din istoria Cupei Mondiale masculine disputat pe teritoriul canadian. De altfel, BMO Field este cel mai mic stadion utilizat la Mondialul din 2026 Canada vrea să scrie istorie Naționala pregătită...

Marius Rusu, psiholog, coordonator de formare în cadrul Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog: Unui copil, părintele trebuie să îi transmită senzaţia...

Psihologul Marius Rusu, coordonator de formare în cadrul Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog, afirmă că părinţii nu trebuie să le transmită copiilor senzaţia de frică, mai ales în primii ani de viaţă, pentru că acel copil poate deveni un adult pesimist.The post Marius Rusu, psiholog, coordonator de formare în cadrul Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog: Unui copil, părintele trebuie să îi transmită senzaţia...

Noi pedepse pentru pornografia infantilă, propuse în Codul Penal

Deputata PSD a explicat principalele modificări aduse proiectului care vizează actualul articol privind „pornografia infantilă”, arătând că noua formulare pune în centrul protecției penale copilul, ca victimă a infracțiunii. „În primul rând, arată clar cine este victima: copilul. Copilul este cel abuzat, exploatat sexual. El este cel a cărui demnitate este afectată. El este supus unei victimizări continue produse prin păstrarea sau circulația materialului pornografic. Problema nu este obscenitatea, ci...