VIDEO „Eram fericiți fără să știm ce ne așteaptă”: mărturia unei supraviețuitoare a deportărilor din 1941

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, pentru mii de familii din Basarabia și nordul Bucovinei, viața s-a împărțit în două: înainte și după deportare. Printre copiii care au trăit acea tragedie s-a numărat și Tecla Cemîrtan din satul Cobîlea.

Astăzi, la 84 de ani, femeia poartă încă în suflet amintirea nopții care i-a răpit copilăria. Avea doar șapte ani și era cea mai mare dintre copiii familiei. Dintr-o dată, lumea pe care o cunoștea s-a prăbușit, iar grijile unui copil au fost înlocuite de responsabilități prea grele.

Așezată pe prispa casei sale, Tecla Cemîrtan își depănă amintirile cu aceeași durere pe care timpul nu a reușit să o șteargă. În glasul ei se simte dorul după anii liniștiți de dinaintea deportării, când familia era împreună, iar viitorul părea senin.

„Până la deportare, am avut o copilărie foarte frumoasă. Părinții aveau grijă de noi, oamenii veneau unii la alții, stăteau de vorbă, se ajutau. În casa noastră nu lipsea mâncarea, prin trudă aveam de toate, nu duceam lipsuri, iar viața de zi cu zi era sprijinită de credința în Dumnezeu. Eram fericiți fără să știm de greutățile care ne așteptau”, povestește femeia.

După mai bine de opt decenii, femeia își amintește nu doar suferința, ci și lumea pe care a pierdut-o în acea noapte.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/1-(1).mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO „Eram fericiți fără să știm ce ne așteaptă”: mărturia unei supraviețuitoare a deportărilor din 1941 apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

A picat Facebook și Instagram: Milioane de utilizatori ar fi afectați

Facebook și Instagram au picat vineri seara, 12 iunie,...

Prejudiciile fraudelor online au explodat: de la 40 la 272 de milioane de lei în trei ani

Valoarea prejudiciilor declarate de victimele fraudelor telefonice și online...

Prejudiciile fraudelor online au explodat: de la 40 la 272 de milioane de lei în trei ani

Valoarea prejudiciilor declarate de victimele fraudelor telefonice și online...

ULTIMA ORĂ

Ilie Bolojan vine în Republica Moldova: Autoritățile anunță restricții temporare de circulație în Capitală

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 13-14 iunie, urmând să aibă întrevederi la instituții de...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Ilie Bolojan vine în Republica Moldova: Autoritățile anunță restricții temporare de circulație în Capitală

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 13-14 iunie, urmând să aibă întrevederi la instituții de stat. În contextul vizitei, accesul publicului în anumite locuri din Capitală va fi restricționat temporar, începând cu 13 iunie, ora 12:00, până la 14 iunie, ora 21:00. Măsura a fost solicitată de poliție pentru a asigura buna desfășurare a programului oficial. Restricțiile vor viza anumite zone...

Peste 1 500 de moldoveni au căzut victime fraudelor telefonice și online în primele cinci luni ale anului

În primele cinci luni ale anului, în Moldova s-au înregistrate peste 1 500 de escrocherii telefonice și online, iar fenomenul e în creștere. Cele mai răspândite sunt fraudele telefonice în care escrocii pretind a fi angajați ai băncilor sau instituțiilor statului sau ai platformelor fictive de investiții online, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, la audierile publice organizate la Parlament, transmite IPN. Printre fraudele frecvente se regăsesc,...

Cum a încercat Qatarul să-și protejeze de atacuri bijuteria economică: acordul reciproc avantajos propus Iranului

Atacul cu rachete lansat de Iran împotriva Qatarului la jumătatea lunii martie a determinat apariția unor coloane de fum deasupra celei mai mari instalații de producție a gazelor naturale din lume. Acesta a distrus secțiuni ale unei uzine care asigură aproape o cincime din aprovizionarea mondială cu gaze naturale, a pus în pericol contracte de miliarde de dolari cu China și alți clienți și a compromis perspectivele unei încheieri...

Facebook și Messenger nu merg. Pană majoră a serviciilor Meta

Facebook a căzut, într-o întrerupere majoră, care pare a fi de amploare. Problemele au scos din funcțiune Facebook Messenger, precum și aplicația principală și site-ul web, relatează The Independent. Utilizatorii au fost deconectați automat din Facebook Messenger și s-au trezit în imposibilitatea de a se reconecta. În schimb, li se afișează un mesaj de eroare …The post Facebook și Messenger nu merg. Pană majoră a serviciilor Meta first appeared...