George Copos a amenințat că închide afacerile pe care le are pe Tâmpa dacă nu primește acces auto. Primarul din Brașov: „A exagerat”

George Copos (73 de ani) a amenințat că închide afacerile pe care le are pe Tâmpa dacă nu primește acces auto până în vârful muntelui. Vă reamintim că în data de 11 iunie 2026, DJM Brașov a emis o autorizație de mediu pentru funcţionarea Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa. Prin intermediul autorizației, sunt permise aprovizionarea cu marfă și transportul deşeurilor cu telecabina, în afara orelor de funcţionare a instalaţiei de transport pe cablu. Recent, a venit și o reacție din partea primarului din Brașov. Toate detaliile se găsesc mai jos, în articol.

Afirmațiile că poate să dispună închierea afacerilor pe care le are pe Muntele Tâmpa au apărut încă de luna trecută, când Garda Forestieră a închis accesul auto. De la ce a pornit, însă, întreaga situație? O serie de organizații civice și mai mulți brașoveni au reclamat faptul că drumul utilizat pentru lucrările de modernizare a restaurantului Panoramic și a telecabinei este deschis circulației. De altfel, autoturismele companiilor din grupul Ana Holding circulă cu regularitate pe drumul respectiv. Mai multe informații se găsesc AICI.

Telecabine pe Tâmpa

Situația a escaladat, însă. La câteva zile distanță, în presă avea să apară informația potrivit căreia restaurantul Panoramic de pe Tâmpa a fost amendat pentru lipsa autorizației de mediu. Localul cu vedere asupra orașului a fost sancționat de Garda de Mediu Brașov. Se constatase că localul funcționa fără să aibă o autorizație de mediu. Vezi AICI ce a declarat Mircea Paraschiv, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Brașov.

În lipsa accesului auto, George Copos amenință că închide afacerile pe care le are pe Tâmpa

Într-o reacție pentru HotNews, omul de afaceri George Copos a declarat că drumul este esențial pentru aprovizionarea restaurantului și transportul deșeurilor. Acesta a avertizat că, în lipsa accesului auto, ar putea fi nevoit să închidă atât restaurantul, cât și telecabina.

„Închidem totul și cu asta am terminat. Dacă închidem, nu mai plătim impozite, nu mai ținem 100 de angajați, nu mai plătim taxe, nu se mai bucură lumea de investiție. V-ați urca într-o telecabină cu care am dus gunoiul? Spuneți-mi! E total incorect. Oricine ar spune asta, e total incorect, nedrept, rușinos”, a spus George Copos.

George Copos, om de afaceri. Sursă foto: Mediafax Foto

Reacția primarului din Brașov

Situația nu a ajuns la final. În cursul zilei de joi, 11 iunie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a emis autorizația de mediu pentru restaurantul controlat de omul de afaceri. Pentru obținerea autorizației de mediu, Ana Hotels depusese cererea abia pe 13 mai 2026. Deși localul a fost deschis în toamna lui 2025, după ce a fost renovat. Primarul din Brașov, George Scripcaru, precizase că drumul respectiv ar fi fost folosit în mod abuziv. Primarul a anunțat că Regia Locală a Pădurilor Kronstadt va supraveghea accesul auto în rezervația Tâmpa. Circulația cu mașina pe munte va fi permisă doar în cazuri excepționale, a precizat edilul.

„Ana Panoramic a exagerat și a gândit că, dacă a utilizat calea de acces pentru șantier, acum poate să continue la fel. Nu. Acel drum tehnic, cale de acces pentru acel obiectiv, pentru că așa este în documentații, a putut fi utilizat doar pentru etapa de șantier. Dar nu mai poate fi utilizat astăzi, pentru că necesitatea nu mai este aceeași”, a declarat George Scripcaru la Radio România Brașov.

Sursă foto: Mediafax Foto/Gândul

The post George Copos a amenințat că închide afacerile pe care le are pe Tâmpa dacă nu primește acces auto. Primarul din Brașov: „A exagerat” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Oamenii care se încălzesc arzând haine. „Ieșim mai bine decât cu lemnele. Blugii ard bine”

În Valea Jiului, multe familii își încălzesc copiii și...

Un supliment folosit frecvent pentru durerile articulare ar fi asociat cu riscul crescut de demență (studiu)

Un supliment folosit frecvent pentru durerile articulare ar fi...

CM 2026. Ce mesaj le-a transmis Trump fotbaliștilor americani înainte de primul meci de la Campionatul Mondial

Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a sunat pe fotbaliștii naționalei...

Greșeala pe care aproape toți o facem când plătim cu cardul. Avertismentul specialiștilor

Greșeala pe care aproape toți o facem când plătim...

Greșeala pe care aproape toți o facem când plătim cu cardul. Avertismentul specialiștilor

Greșeala pe care aproape toți o facem când plătim...

ULTIMA ORĂ

O familie de antreprenori din Boscana transformă pasiunea pentru flori într-o afacere de succes

O afacere de familie din satul Boscana a reușit să-și extindă activitatea și să cultive peste 30 de soiuri de flori decorative după ce a...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

O familie de antreprenori din Boscana transformă pasiunea pentru flori într-o afacere de succes

O afacere de familie din satul Boscana a reușit să-și extindă activitatea și să cultive peste 30 de soiuri de flori decorative după ce a beneficiat de finanțare prin intermediul Programelor IFAD. Este vorba despre compania JORJA VIOLETA SRL, fondată în anul 2014 de...

Putin trimite peste 700.000 de soldați în Ucraina și mizează pe un război de uzură: „Avansăm pas cu pas”

Vladimir Putin a anunțat vineri, la o întâlnire cu militarii la Kremlin, că Rusia are în prezent peste 700.000 de soldați desfășurați în zona de război din Ucraina. Numărul masiv de trupe desfășurate pe front semnalează că președintele rus dorește să continue războiul de uzură pe termen lung, transmite Agerpres, care citează agenția de presă dpa. Numărul actual de trupe mobilizate pentru războiul cu Ucraina reprezintă o creștere semnificativă față...

Cea mai importantă știre pentru jumătate de milion de români de la Consiliul Concurenței. Cum își pot recupera banii din „ratele umflate” de bănci

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a explicat în premieră, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru GÂNDUL, care sunt pârghiile juridice prin care clienții băncilor pot cere despăgubiri pentru încălcarea regulilor de concurență în stabilirea ROBOR. Cazul ROBOR ar putea avea consecințe care depășesc cu mult amenda record de 710 milioane de euro aplicată de Consiliu băncilor. Ce pot face persoanele păgubite pentru a-și recupera prejudiciul Pentru prima dată, sute de mii de...

Oamenii care se încălzesc arzând haine. „Ieșim mai bine decât cu lemnele. Blugii ard bine”

În Valea Jiului, multe familii își încălzesc copiii și locuințele în care trăiesc cu haine pe care le cumpără la sac din depozite second hand și pe care le ard în sobe, pentru că nu au bani pentru lemne, scrie Școala 9, care publică un reportaj despre viața oamenilor din Petroșani. „Cu hainele ieșim mai …The post Oamenii care se încălzesc arzând haine. „Ieșim mai bine decât cu lemnele....

Un supliment folosit frecvent pentru durerile articulare ar fi asociat cu riscul crescut de demență (studiu)

Un supliment folosit frecvent pentru durerile articulare ar fi asociat cu riscul crescut de demență (studiu)The post Un supliment folosit frecvent pentru durerile articulare ar fi asociat cu riscul crescut de demență (studiu) first appeared on Nexta.ro.

CM 2026. Ce mesaj le-a transmis Trump fotbaliștilor americani înainte de primul meci de la Campionatul Mondial

Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a sunat pe fotbaliștii naționalei Statelor Unite pentru a le ura noroc la Cupa Mondială, potrivit unui videoclip al convorbirii publicat de echipă, cu câteva ore înainte de primul său meci împotriva Paraguayului. Trump s-a declarat încrezător că SUA pot câștiga titlul mondial.The post CM 2026. Ce mesaj le-a transmis Trump fotbaliștilor americani înainte de primul meci de la Campionatul Mondial first appeared on Nexta.ro.

Greșeala pe care aproape toți o facem când plătim cu cardul. Avertismentul specialiștilor

Greșeala pe care aproape toți o facem când plătim cu cardul. Avertismentul specialiștilor. La fel ca multe alte aspecte ale vieții noastre, și metodele de plată au fost influențate de tehnologie. Banii în numerar sunt folosiți tot mai puțin, în timp ce plățile cu cardul și alte metode de plată online continuă să crească, scrie El Economista. Deși plătim din ce în ce mai mult cu cardul, experții atrag atenția că...