În cursul zilei de sâmbătă, 13 iunie 2026, Ilie Bolojan, premierul demis și lider PNL, a transmis un mesaj la împlinirea a 36 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Pe pagina oficială de Facebook, acesta reamintit că țara noastră a trecut prin unul dintre cele mai „dureroase momente ale începutului său democratic”.
Pe pagina oficială de Facebook, premierul demis a readus în atenție ce a însemnat Mineriada pentru România. Între 13 și 15 iunie 1990, evenimentul a reprezentat cea de-a 3-a acțiune care a avut loc în România postdecembristă de acest tip. Atunci, forțele de ordine au pătruns în Piața Universității și au întreprins acțiuni împotriva protestatarilor.
Scrierile istorice arată că a fost una dintre cele mai brutale acțiuni ale minerilor. Corturile au fost distruse, s-au întreprins arestări, iar manifestanții au rupt cordoanele trupelor antitero. Potrivit unei evidențe, au fost sute de răniți, iar 6 persoane au decedat. Decesele au survenit în ziua de 13 iunie 1990. A doua zi, locuința lui Corneliu Coposu și cea a lui Ion Rațiu au fost devastate.
Ce a transmis Ilie Bolojan
„În urmă cu 36 de ani, România a trăit unul dintre cele mai dureroase momente ale începutului său democratic.
Mineriada din 13-15 iunie 1990 a însemnat violență împotriva propriilor cetățeni. Oameni care își exercitau dreptul la opinie și la protest au fost bătuți, umiliți, arestați ilegal și reduși la tăcere prin forță. Au existat morți, răniți și traume care au rămas deschise până astăzi.
Democrația nu înseamnă doar alegeri, ci și respect pentru libertatea de exprimare, pentru drepturile fundamentale și pentru demnitatea fiecărui cetățean.
La 36 de ani de la acele evenimente, avem datoria să păstrăm vie memoria victimelor și să transmitem generațiilor tinere că statul trebuie să fie întotdeauna de partea cetățeanului, niciodată împotriva lui.
Adevărul, justiția și asumarea trecutului înseamnă respect față de cei care au suferit și despre consolidarea unei democrații în care asemenea abuzuri să nu mai fie posibile niciodată.
Astăzi ne înclinăm în fața victimelor Mineriadei. Într-o Românie democratică, violența și represiunea nu pot fi niciodată instrumente ale puterii”, este mesajul scris de Ilie Bolojan pe Facebook, astăzi.
Sursă foto: Mediafax Foto; Facebook
The post Ilie Bolojan, mesaj la 36 de ani de la Mineriadă: „Democrația nu înseamnă doar alegeri” first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO






