Interlopul Romică Cațali s-a înecat în Dunăre

Fostul lider al lumii interlope, Romică Cațali, pe numele real Radu Bogățeanu, a murit sâmbătă 13 iunie, după ce s-a înecat în Dunăre. Bărbatul avea 55 de ani, iar trupul neînsuflețit a fost găsit de scafandrii ISU în zona Chiscani.

Potrivit primelor informații, Bogățeanu s-ar fi aflat într-o ambarcațiune alături de un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani din comuna Mircea Vodă. Barca s-a răsturnat, iar Romică Cațali a fost înghițit de apele Dunării, însă prietenul său a reușit să se salveze.

Autoritățile au fost alertate la ora 7:50, de soția interlopului, prin apel la 112. Aceasta a afirmat că soțul ei s-a înecat în Dunăre.

Echipele de scafandri ale ISU Brăila și Galați au intervenit de urgență în jurul orei opt dimineața.  Trupul lui Romică Cațali a fost descoperit trei ore mai târziu.

”La ora 11.35, bărbatul de 55 ani, care s-a înecat în fluviul Dunărea în zona localității Chiscani, a fost găsit de echipa de scafandrii care a acționat în zonă”, a transmis ISU Brăila.

Polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut tragedia.

The post Interlopul Romică Cațali s-a înecat în Dunăre first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Handbal masculin: Fuchse Berlin şi Barça vor juca finala Ligii Campionilor

Echipele Fuchse Berlin şi Barça vor disputa finala Ligii...

Premierul desemnat susţine că ar fi posibilă indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027

Premierul desemnat Eugen Tomac susţine că pensiile ar putea...

Panică la bordul unui avion după ce aeronava a fost lovită de fulger la decolare

Un avion al companiei SriLankan Airlines, care efectua cursa...

Panică la bordul unui avion după ce aeronava a fost lovită de fulger la decolare

Un avion al companiei SriLankan Airlines, care efectua cursa...

Panică la bordul unui avion după ce aeronava a fost lovită de fulger la decolare

Un avion al companiei SriLankan Airlines, care efectua cursa...

ULTIMA ORĂ

Handbal masculin: Fuchse Berlin şi Barça vor juca finala Ligii Campionilor

Echipele Fuchse Berlin şi Barça vor disputa finala Ligii Campionilor, după ce au eliminat sâmbătă, în semifinalele Turneului Final Four de la Koln, formaţiile SC...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Handbal masculin: Fuchse Berlin şi Barça vor juca finala Ligii Campionilor

Echipele Fuchse Berlin şi Barça vor disputa finala Ligii Campionilor, după ce au eliminat sâmbătă, în semifinalele Turneului Final Four de la Koln, formaţiile SC Magdeburg, deţinătoarea trofeului, respectiv Aalborg Handball.The post Handbal masculin: Fuchse Berlin şi Barça vor juca finala Ligii Campionilor first appeared on Nexta.ro.

Reacție dură a Beijingului, după ce SUA au inclus Alibaba, Baidu, BYD și alte companii pe lista firmelor care sprijină armata chineză

China a reacţionat dur după ce Departamentul american al Apărării a inclus mai multe companii chineze importante pe lista firmelor despre care Washingtonul susţine că sprijină armata chineză. Ministerul Comerţului de la Beijing a declarat sâmbătă că este „profund nemulţumit” şi se opune ferm deciziei, transmite CNBC. The post Reacție dură a Beijingului, după ce SUA au inclus Alibaba, Baidu, BYD și alte companii pe lista firmelor care sprijină armata...

Tomac: Cu mine premier nu vor creşte nici taxele, nici impozitele pentru că economia, cetăţenii au suportat destul acest şoc fiscal / Ţara are...

Premierul desemnat Eugen Tomac a afirmat că dacă va fi învestit de Parlament atunci nu va creşte nici taxele, nici impozitele, el considerând că economia, mediul de afaceri, cetăţenii au suportat destul acest şoc fiscal. Tomac a adăugat că ţara are nevoie rapid de un guvern şi speră că liderii partidelor politice vor înţelege de ce este important să fie dat un vot pentru noul Executiv.The post Tomac: Cu...

Premierul desemnat susţine că ar fi posibilă indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027

Premierul desemnat Eugen Tomac susţine că pensiile ar putea fi indexate de la 1 ianuarie 2027, menţionând că în primele două luni de mandat va putea veni cu o cifră concretă bazată pe spaţiul bugetar disponibil pentru această măsură.The post Premierul desemnat susţine că ar fi posibilă indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 first appeared on Nexta.ro.

Legendarul David Beckham a fost onorat cu o stea pe Aleea Celebrităților din Hollywood.

David Beckham, primul fotbalist englez care a câștigat titluri de campion în patru țări, a fost onorat cu o stea pe Aleea Celebrităților din Hollywood. În locul tradiționalului covor roșu, ceremonia a avut ca decor un covor verde cu tematică fotbalistică, pentru a marca evenimentul, startul Cupei Mondiale în Statele Unite ale Americii.

Panică la bordul unui avion după ce aeronava a fost lovită de fulger la decolare

Un avion al companiei SriLankan Airlines, care efectua cursa Colombo–Sydney, a fost nevoit să revină pe Aeroportul Internațional Bandaranaike pe 12 iunie, după ce a fost lovit de un fulger în timpul decolării.The post Panică la bordul unui avion după ce aeronava a fost lovită de fulger la decolare first appeared on Nexta.ro.