Mircea Miclea, avertisment despre viitorul educației: 9% dintre cadrele didactice sunt sub 30 de ani. Vor rămâne fără profesori

Mircea Miclea, fostul ministru al Educației din guvernul Tăriceanu, a transmis un avertisment dur cu privire la viitorul sistemului de educație din România, potrivit News.ro. Acesta susține că una dintre cele mai mari probleme ale sistemului educațional este îmbătrânirea corpului profesional și lipsa tinerilor care aleg această carieră.

The post Mircea Miclea, avertisment despre viitorul educației: 9% dintre cadrele didactice sunt sub 30 de ani. Vor rămâne fără profesori first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Au început lucrările la al treilea tunel de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești. Constructorii lucrează simultan la trei galerii

Au început lucrările la al treilea tunel de pe Secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, , în timp ce constructorii lucrează simultan la trei tuneluri...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Au început lucrările la al treilea tunel de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești. Constructorii lucrează simultan la trei galerii

Au început lucrările la al treilea tunel de pe Secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, , în timp ce constructorii lucrează simultan la trei tuneluri din sectorul montan al șoselei, a anunaț sâmbătă, 13 iunie, Cristian Pistol.The post Au început lucrările la al treilea tunel de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești. Constructorii lucrează simultan la trei galerii first appeared on Nexta.ro.

Ilie Bolojan, mesaj la 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990: „Statul trebuie să fie întotdeauna de partea cetățeanului”

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, sâmbătă, un mesaj la împlinirea a 36 de ani de la cea mai sângeroasă Mineriadă din istoria României, care a avut loc în perioada 13-15 iunie 1990.The post Ilie Bolojan, mesaj la 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990: „Statul trebuie să fie întotdeauna de partea cetățeanului” first appeared on Nexta.ro.

Poate o ţară să limiteze numărul populaţiei? Elveţia îşi întreabă asta locuitorii într-un referendum asemănat cu Brexitul

Poate o ţară să stabilească o limită fixă pentru populaţia sa? Aceasta este întrebarea la care Elveţia va răspunde duminică, când alegătorii se vor prezenta la urne pentru a decide asupra unei propuneri de limitare a populaţiei la 10 milioane, relatează BBC.The post Poate o ţară să limiteze numărul populaţiei? Elveţia îşi întreabă asta locuitorii într-un referendum asemănat cu Brexitul first appeared on Nexta.ro.

Andreea Esca, înlocuită de AI? Ce spune prezentatoarea despre viitorul știrilor

„Privesc AI-ul ca pe o sursă de informare, ca pe o unealtă”, spune prezentatoarea TV despre impactul unei tehnologii folosite de tot mai mulți oameni, în tot mai multe domenii. Andreea Esca a oferit detalii despre modul în care se raportează la inteligența artificială într-un interviu pentru Paginademedia. Întrebată dacă AI este utilă sau nocivă, …The post Andreea Esca, înlocuită de AI? Ce spune prezentatoarea despre viitorul știrilor first...