Veaceslav Ioniță: Campionatul Mondial de anul acesta valorează cât o Moldovă întreagă

Campionatul Mondial de Fotbal 2026 poate fi comparat, din punct de vedere economic, cu Republica Moldova. Concluzia aparține economistului Veaceslav Ioniță, care a analizat impactul financiar estimat al competiției organizate de FIFA și l-a raportat la principalii indicatori economici ai țării.

Potrivit acestuia, numărul locurilor de muncă susținute de Campionatul Mondial este aproape identic cu numărul persoanelor ocupate în economia moldovenească. Dacă în Republica Moldova lucrează, oficial și neoficial, aproximativ 825 de mii de persoane, atunci competiția fotbalistică ar urma să susțină circa 824 de mii de locuri de muncă echivalent normă întreagă (FTE).

„Imaginați-vă că toată populația ocupată a Moldovei ar lucra exclusiv pentru fotbal: hoteluri, avioane, restaurante, televiziuni, securitate, transport și organizare”, a remarcat economistul.

O altă comparație vizează veniturile fiscale. Conform estimărilor FIFA, Campionatul Mondial din 2026 va genera aproximativ 9,4 miliarde de dolari venituri fiscale, echivalentul a circa 160 de miliarde de lei. Prin comparație, veniturile Bugetului Public Național al Republicii Moldova sunt estimate la aproximativ 155 de miliarde de lei.

„Taxele generate de un singur campionat mondial sunt comparabile cu toate veniturile anuale ale statului moldovean”, a subliniat Ioniță.

Analiza relevă și o apropiere surprinzătoare între dimensiunea economiei moldovenești și impactul economic total al competiției. FIFA estimează că turneul va genera un impact asupra PIB-ului global de aproximativ 40,9 miliarde de dolari, adică aproape 700 de miliarde de lei.

În același timp, PIB-ul Republicii Moldova este de aproximativ 370 de miliarde de lei, iar valoarea totală a activității economice generate anual în economie se apropie de 600–700 de miliarde de lei.

„Dacă am privi Campionatul Mondial ca pe o economie națională, aceasta ar avea o dimensiune surprinzător de apropiată de economia Republicii Moldova”, afirmă economistul.

În concluzie, Veaceslav Ioniță spune, într-o notă ironică, dar bazată pe date economice, că „dacă Campionatul Mondial de Fotbal ar fi o țară, s-ar numi Republica Moldova”, argumentând că numărul locurilor de muncă, veniturile fiscale și amploarea activității economice sunt comparabile cu cele ale economiei moldovenești.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Veaceslav Ioniță: Campionatul Mondial de anul acesta valorează cât o Moldovă întreagă apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Motivul pentru care Ilie Bolojan vine la Chișinău în acest weekend

Prim-ministrul în exercițiu al României, Ilie Bolojan, lider al...

Zelenski a semnat legea care revocă statutul limbii ruse în Ucraina

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a promulgat vineri o lege...

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Timișoara: peste 40 de persoane evacuate

Peste 40 de persoane au fost evacuate de urgență...

Strada Albișoara va fi închisă sâmbătă din cauza unui maraton

Strada Albișoara va fi închisă astăzi, sâmbătă, 13 iunie...

Soare sau ploi? Cum va fi vremea în weekend

În acest weekend, cerul va fi variabil, iar precipitațiile...

Bruxelles interzice trotinetele electrice închiriate, din 2027

Guvernul regional din Bruxelles a anunțat interzicerea utilizării trotinetelor...

Schimbare importantă la NATO. Decizia pregătită după dronele explodate în România

O nouă propunere discutată în cadrul NATO ar urma...

ULTIMA ORĂ

„O zi de referință pentru istoria extinderii UE”, reacții privind deschiderea primului cluster de negocieri pentru aderare cu R. Moldova și Ucraina

O zi de referință pentru istoria extinderii Uniunii Europene (UE), iar locul R. Moldova este în familia europeană - sunt declarații după ce statele membre...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

„O zi de referință pentru istoria extinderii UE”, reacții privind deschiderea primului cluster de negocieri pentru aderare cu R. Moldova și Ucraina

O zi de referință pentru istoria extinderii Uniunii Europene (UE), iar locul R. Moldova este în familia europeană - sunt declarații după ce statele membre au ajuns la un acord privind primul cluster de negocieri de aderare cu R. Moldova și Ucraina.

Locuitorii comunei Bleșteni beneficiază de un centru comunitar modernizat și acces reabilitat

Locuitorii comunei Bleșteni, raionul Edineț, beneficiază de condiții îmbunătățite la Centrul Comunitar Multifuncțional din satul Volodeni, după reabilitarea edificiului și modernizarea accesului către acesta prin intermediul programelor guvernamentale „Satul European” și „Satul European Expres”. Investițiile au vizat eficientizarea energetică a clădirii și amenajarea infrastructurii pietonale, lucrări realizate cu sprijin financiar din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

(video) Chestorul Viorel Cernăuțeanu, surprins de internauți, la audierile din Parlament, cu o geantă de la brandul de lux Montblanc

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a apărut la audierile parlamentare din 12 iunie, dedicate combaterii fraudelor telefonice și online, având o geantă cu logo-ul Montblanc.

O familie de antreprenori din Boscana transformă pasiunea pentru flori într-o afacere de succes

O afacere de familie din satul Boscana a reușit să-și extindă activitatea și să cultive peste 30 de soiuri de flori decorative după ce a beneficiat de finanțare prin intermediul Programelor IFAD. Este vorba despre compania JORJA VIOLETA SRL, fondată în anul 2014 de...

Putin trimite peste 700.000 de soldați în Ucraina și mizează pe un război de uzură: „Avansăm pas cu pas”

Vladimir Putin a anunțat vineri, la o întâlnire cu militarii la Kremlin, că Rusia are în prezent peste 700.000 de soldați desfășurați în zona de război din Ucraina. Numărul masiv de trupe desfășurate pe front semnalează că președintele rus dorește să continue războiul de uzură pe termen lung, transmite Agerpres, care citează agenția de presă dpa. Numărul actual de trupe mobilizate pentru războiul cu Ucraina reprezintă o creștere semnificativă față...

Cea mai importantă știre pentru jumătate de milion de români de la Consiliul Concurenței. Cum își pot recupera banii din „ratele umflate” de bănci

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a explicat în premieră, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru GÂNDUL, care sunt pârghiile juridice prin care clienții băncilor pot cere despăgubiri pentru încălcarea regulilor de concurență în stabilirea ROBOR. Cazul ROBOR ar putea avea consecințe care depășesc cu mult amenda record de 710 milioane de euro aplicată de Consiliu băncilor. Ce pot face persoanele păgubite pentru a-și recupera prejudiciul Pentru prima dată, sute de mii de...

Oamenii care se încălzesc arzând haine. „Ieșim mai bine decât cu lemnele. Blugii ard bine”

În Valea Jiului, multe familii își încălzesc copiii și locuințele în care trăiesc cu haine pe care le cumpără la sac din depozite second hand și pe care le ard în sobe, pentru că nu au bani pentru lemne, scrie Școala 9, care publică un reportaj despre viața oamenilor din Petroșani. „Cu hainele ieșim mai …The post Oamenii care se încălzesc arzând haine. „Ieșim mai bine decât cu lemnele....