Accident la Sîngerei: un motociclist a fost rănit, iar doi copii au scăpat nevătămați

Un accident rutier s-a produs în seara zilei de 14 iunie, pe strada Independenței din orașul Sîngerei. În automobilul implicat se aflau și doi copii minori, care, din fericire, nu au avut de suferit. În urma impactului, însă, un motociclist a fost rănit și transportat la spital.

Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Sîngerei, Lilia Harea, un automobil de model Ford Transit, condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, efectua manevra de întoarcere în momentul în care a fost lovit de o motocicletă condusă de un tânăr de 29 de ani.

În urma coliziunii, motociclistul a suferit traumatisme și a fost preluat de un echipaj medical pentru acordarea îngrijirilor necesare.

Polițiștii au intervenit la fața locului și documentează circumstanțele producerii accidentului, urmând să stabilească toate cauzele și împrejurările în care s-a produs impactul.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/accident-Singerei.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Accident la Sîngerei: un motociclist a fost rănit, iar doi copii au scăpat nevătămați apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

„Cortina digitală de fier” poate fi ocolită: cum îl păcălesc pe Putin VPN-urile și telefoanele duble

Rușii folosesc tot mai frecvent VPN-uri, telefoane separate și...

Creştere spectaculoasă a preţului aurului. Ceasurile de lux vintage ajung la topit

Creşterea spectaculoasă a preţului aurului determină tot mai mulţi...

Elveția: Primele rezultate arată că elvețienii resping inițiativa de a limita populația

Primele rezultatele ale referendumului privind limitarea populației la 10...

ULTIMA ORĂ

Trump dă vina pe Israel pentru întârzierea de „câteva ore” a semnării acordului dintre SUA și Iran

Trump a declarat pentru publicația americană Axios că acordul dintre SUA și Iran pentru încetarea războiului este încă programat pentru duminică, în ciuda atacului israelian...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

Trump dă vina pe Israel pentru întârzierea de „câteva ore” a semnării acordului dintre SUA și Iran

Trump a declarat pentru publicația americană Axios că acordul dintre SUA și Iran pentru încetarea războiului este încă programat pentru duminică, în ciuda atacului israelian asupra Beirutului…The post Trump dă vina pe Israel pentru întârzierea de „câteva ore” a semnării acordului dintre SUA și Iran first appeared on Nexta.ro.

„Cortina digitală de fier” poate fi ocolită: cum îl păcălesc pe Putin VPN-urile și telefoanele duble

Rușii folosesc tot mai frecvent VPN-uri, telefoane separate și aplicații diferite pentru a evita restricțiile digitale impuse de autorități, pe fondul celei mai ample campanii de control al internetului din perioada președintelui Vladimir Putin, scrie mediafax.ro. Autoritățile ruse au înăsprit în acest an controlul asupra internetului, împingând utilizatorii către aplicații și servicii digitale susținute de stat, în numele așa-numitei „suveranități digitale”. Măsurile adoptate de Kremlin au afectat în ultimele luni serviciile...

Ciclism: 3 medalii de aur pentru România la Campionatul Balcanic de MTB XCO

România a obţinut trei medalii de aur şi una de argint la Campionatul Balcanic de Mountain Bike XCO care a avut loc în Bosnia şi Herţegovina.The post Ciclism: 3 medalii de aur pentru România la Campionatul Balcanic de MTB XCO first appeared on Nexta.ro.

ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER – USR NU SUSŢINE GUVERNUL VEŞTEA: Vom rămâne consecvenţi cu decizia noastră de a nu mai forma un guvern cu...

USR a decis, duminică seară, în unanimitate, să nu susţină Guvernul premierului desemnat Adrian Veştea, precizând că vor „rămâne consecvenţi” cu decizia „de a nu mai forma un guvern cu PSD”.The post ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER – USR NU SUSŢINE GUVERNUL VEŞTEA: Vom rămâne consecvenţi cu decizia noastră de a nu mai forma un guvern cu PSD first appeared on Nexta.ro.

Decizia USR după desemnarea lui Veștea: „Vom rămâne consecvenți cu decizia noastră” / Cele șase concluzii enumerate de partid

Biroul Național al USR a adoptat duminică, în unanimitate, o rezoluție prin care ia act de desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier și reafirmă că partidul nu va forma un guvern alături de PSD.  Formațiunea anunță că va convoca un Comitet Politic pentru a lua o decizie oficială în privința viitorului Guvern.  „Un …The post Decizia USR după desemnarea lui Veștea: „Vom rămâne consecvenți cu decizia noastră”...

Guvern pe repede înainte. Premierul desemnat sugerează că are sprijinul necesar și promite proceduri rapide: „Nu pierd timpul”

Premierul desemnat Adrian Veștea a sugerat că are sprijinul necesar pentru a obține voturile necesare în Parlament. În timpul unui interviu acordat Antena 3 CNN, el a spus că „toți ne-am săturat de această perioadă de interimat” și a promis proceduri rapide. „Nu pierd timpul”, a declarat Veștea adăugând că nu va uza de termenul de 10 zile pentru formarea unei echipe guvernamentale. Adrian Veștea a sugerat că are sprijinul necesar...

De la Muntele Athos la Guvern. Planul schimbat al lui Adrian Veștea

Veștea a explicat, duminică, la Antena 3 CNN că intenționa să plece într-o călătorie la final de săptămână, însă desemnarea sa a intervenit în agenda personală. „Aveam cu totul și cu tot alte preocupări. Vreau să… am o deplasare la sfârșit de săptămână, chiar vreau să merg pe Muntele Athos să mă rog pentru succesul celui mic, dar agenda trebuie schimbată”. El a subliniat că situația în care se află l-a...