Bolojan, după desemnarea lui Veștea: Un act ostil și o evidentă încercare de rupere a PNL

Liderul Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a declarat că desemnarea lui Adrian Veștea, colegul său de partid, pentru funcția de prim-ministru al României a fost făcută fără consultarea conducerii formațiunii. El a calificat decizia drept „un act ostil” și o „încercare de rupere a PNL”, transmite IPN.

„Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără o consultare prealabilă și ignorând deciziile adoptate în unanimitate de forurile partidului, contravine oricărui principiu de colaborare politică”, a declarat Ilie Bolojan, prim-ministru în exercițiu.

Acesta a anunțat că, în perioada următoare, va fi convocat Biroul Politic Național al PNL pentru a stabili poziția oficială a formațiunii.

Nicușor Dan a anunțat duminică desemnarea lui Adrian Veștea, prim-vicepreședinte al PNL și președinte al filialei Brașov, pentru funcția de prim-ministru, după retragerea lui Eugen Tomac, care nu a reușit să obțină sprijin parlamentar pentru formarea guvernului. Anterior, Tomac fusese desemnat premier după demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, în urma unei moțiuni de cenzură adoptate pe 5 mai.

The post Bolojan, după desemnarea lui Veștea: Un act ostil și o evidentă încercare de rupere a PNL appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Condiții și costuri pentru călătoria cu avionul a minorilor neînsoțiți

De la cinci ani, copiii pot călători singuri cu...

Negocieri la Teheran: Qatar încearcă finalizarea unui acord de pace între Iran și Israel

O delegație din Qatar a sosit duminică la Teheran...

Trafic intens la Punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați

La Punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați se atestă...

Agențiile imobiliare avertizează că măsurile fiscale propuse pot duce la scumpirea locuințelor

Uniunea Agențiilor Imobiliare avertizează că propunerile incluse în politica...

Zilele Chinei, la Chișinău: cultură, tradiții și dialog intercultural

Tradițiile, bucătăria și inovațiile Chinei au fost prezentate la...

Adrian Veștea, desemnat premier al României după retragerea lui Eugen Tomac

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat duminică desemnarea lui...

Petiție privind dificultatea bacalaureatului la matematică. Reacția Ministerului Educației

Absolvenții au lansat o petiție prin care contestă dificultatea...

ULTIMA ORĂ

Extremiştii din Iran se opun unui eventual acord cu SUA

Grupurile conservatoare din Iran se opun unor prevederi ale acordului cu Statele Unite, relatează CNN.The post Extremiştii din Iran se opun unui eventual acord cu...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

Extremiştii din Iran se opun unui eventual acord cu SUA

Grupurile conservatoare din Iran se opun unor prevederi ale acordului cu Statele Unite, relatează CNN.The post Extremiştii din Iran se opun unui eventual acord cu SUA first appeared on Nexta.ro.

Veștea, mesaj pentru liberali: Ceea ce se întâmplă astăzi nu este o amenințare pentru PNL. Este un moment de responsabilitate

În urma desemnării sale drept premier de către Nicușor Dan, Adrian Veștea a declarat că „ este o onoare, dar mai ales o responsabilitate uriașă, într-o perioadă în care România nu-și mai permite blocaje, ezitări și drumuri începute, dar abandonate la jumătate”. „Este un moment de responsabilitate” Veștea a transmis un mesaj colegilor săi liberali, anume că „ceea ce se întâmplă astăzi nu este o amenințare pentru PNL. Este un moment...

Poliţia de Frontieră anunţă că nu mai trebuie prezentat cazierul judiciar în format fizic la ieşirea din ţară a minorilor

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române au anunţat că nu mai trebuie prezentat cazierul judiciar în format fizic la ieşirea din ţară şi că verificarea existenţei acestuia este realizată electronic în momentul controlului.The post Poliţia de Frontieră anunţă că nu mai trebuie prezentat cazierul judiciar în format fizic la ieşirea din ţară a minorilor first appeared on Nexta.ro.

Cod galben de furtuni în două județe din țară. Sunt anunțate averse torențiale și grindină

Administraţia Naţională de Meteorologie (Administraţia Naţională de Meteorologie) a emis duminică atenţionări nowcasting Cod galben de vreme severă imediată pentru localităţi din judeţele Iaşi şi Suceava, valabile în intervalul 12:40-13:45.The post Cod galben de furtuni în două județe din țară. Sunt anunțate averse torențiale și grindină first appeared on Nexta.ro.

Congresul PAS: bilanțul ultimilor 10 ani și planurile pentru următorul mandat

La Chișinău are loc cel de-al IV-lea Congres al Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), eveniment în cadrul căruia urmează să fie aleasă echipa de conducere a formațiunii pentru următorii patru ani. La reuniune participă 935 de delegați cu drept de vot. În deschiderea congresului, reprezentanții partidului au subliniat importanța momentului atât pentru viitorul organizației, cât și pentru parcursul politic al Republicii Moldova. „Astăzi este și o ocazie potrivită să privim în...

Un bărbat de 56 de ani s-a înecat în mare în staţiunea Mamaia

Un bărbat în vârstă de 56 de ani s-a înecat în mare, duminică, în staţiunea Mamaia. El a fost scos din apă şi cadrele medicale au încercat resuscitarea sa, fără rezultat.The post Un bărbat de 56 de ani s-a înecat în mare în staţiunea Mamaia first appeared on Nexta.ro.

ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER – Propunerea intempestivă venită de la Palatul Cotroceni, într-o dimineaţă de duminică, fără ca Adrian Veştea să fie propus de...

AUR consideră că propunerea intempestivă a lui Adrian Veştea ca premier, venită de la Palatul Cotroceni, într-o dimineaţă de duminică, fără ca Veştea să fie propus de vreun partid, nu face decât să sporească actuala criză. „Separaţia puterilor în stat înseamnă că Legislativul nu poate fi subordonat Preşedinţiei. Când acesta se blochează, soluţia constituţională o reprezintă alegerile anticipate”, este mesajul AUR după anunţul preşedintelui Nicuşor Dan.The post ADRIAN VEŞTEA,...