La prima sesiune de pregătire a echipei Universitatea Craiova au fost prezenți 22 de jucători. Programul zilei a început cu o ședință de reactivare și exerciții în sala de forță, urmând ca echipa să efectueze și primul antrenament cu mingea.
De la reunire au lipsit zece fotbaliști care au fost implicați în luna iunie în acțiunile echipelor naționale și care au primit o săptămână suplimentară de vacanță.
Aceștia sunt Nicușor Bancu, Tudor Băluță, Alexandru Cicâldău, Adrian Rus, Ștefan Baiaram, Vladimir Screciu și David Matei, convocați la naționala României, precum și de Oleksandr Romanchuk (Ucraina), Carlos Mora (Costa Rica), Anzor Mekvabishvili (Georgia).
Printre noutățile lotului se numără revenirea fundașului dreapta Florin Gașpăr, în vârstă de 18 ani, după împrumutul la CSM Reșița. Totodată, la reunire a fost prezent și primul jucător transferat de Craiova în această vară, portarul Alexandru Maxim.
Universitatea Craiova s-a despărțit deja de portarii Silviu Lung Jr. și João Gonçalves, precum și de fundașul Vasile Mogoș.
Campioana României va continua pregătirea în Bănie până pe 20 iunie, dată la care va pleca în cantonamentul din Austria. Stagiul de pregătire se va desfășura la Neustift im Stubaital, în Tirol, unde echipa va rămâne până pe 30 iunie.
Universitatea Craiova își va începe aventura europeană în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor, tragerea la sorți fiind programată pe 16 iunie. Meciurile din primul tur se vor disputa pe 7-8 și 14-15 iulie, iar între cele două manșe oltenii vor juca Supercupa României, pe teren propriu, împotriva formației U Cluj.
The post Campioana României Universitatea Craiova a dat startul noului sezon. Zece jucători din lot, absenți la reunire first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO






