Igor Grosu, reales președinte al PAS la Congresul formațiunii

Igor Grosu a fost reales în funcția de președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate, în cadrul celui de-al IV-lea Congres al formațiunii, la care au participat peste 900 de delegați cu drept de vot. În cadrul evenimentului au fost prezentate prioritățile PAS pentru următorii ani, printre care modernizarea administrației publice, creșterea competitivității economice și accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, transmite IPN.

În cadrul aceluiași congres a fost aleasă noua echipă de conducere a partidului, pentru un mandat de patru ani. Funcțiile de vicepreședinți ai PAS au fost atribuite următoarelor persoane: Doina Gherman, Veronica Roșca, Mihai Popșoi, Vladimir Bolea, Radu Marian, Dan Perciun, Virgil Pîslariuc. De asemenea, în echipa de conducere au fost incluși Ion Groza, Lilian Carp, Adrian Băluțel, Liliana Nicolăescu-Onofrei, Gheorghe Hajder, Larisa Voloh, Igor Chiriac și Tatiana Cucuietu. Funcția de secretar general a fost preluată de Andrei Rusanovschi.

În discursul său, Igor Grosu a vorbit despre cei 10 ani de activitate ai formațiunii, reformele implementate și obiectivul continuării parcursului european, subliniind că Moldova este pe calea cea dreaptă. „PAS este un partid pro-european, puternic, care are datoria să ridice nivelul de prosperitate a Republicii Moldova și să îndeplinească dezideratul aderării la UE. PAS trebuie să continue să crească, să se întărească, să devină un partid cu tradiție, să continue să aducă oameni valoroși în partid”, a menționat Igor Grosu.

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj video, subliniind unitatea și responsabilitatea echipei politice, precum și importanța continuării reformelor și a parcursului european. „Sunt mândră de ce am reușit împreună și sunt recunoscătoare tuturor celor care au contribuit la eliberarea țării de corupți, scoaterea Republicii Moldova din izolare și punerea pe un drum corect de partea bună a istoriei”, a menționat Maia Sandu.

La congres au participat și oficiali din afara țării, printre care premierul interimar al României, Ilie Bolojan, lider al Partidului Național Liberal. Acesta a felicitat Republica Moldova pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, apreciind că este un pas important care va rămâne în istorie și la care actuala guvernare și-a adus contribuția.

Eurodeputatul român Siegfried Mureșan a declarat că PAS este singurul partid democratic din Europa care a câștigat ultimele două scrutine cu majoritate absolută. El a descris formațiunea drept un model pentru întregul Partid Popular European și pentru Europa. Oficialul a subliniat și parcursul european al Republicii Moldova – de la depunerea cererii de aderare, obținerea statutului de țară candidată și până la decizia de deschidere a negocierilor de aderare – menționând că acestea au fost bine pregătite în ultimele luni.

Partidul Acțiune și Solidaritate a fost fondat în 2016 și a fost condus până în 2020 de Maia Sandu, care a renunțat la funcție după alegerea sa în calitate de președintă a țării. Interimatul a fost preluat de Igor Grosu, care a fost ulterior ales președinte al PAS la congresul din mai 2022.

The post Igor Grosu, reales președinte al PAS la Congresul formațiunii appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 15 iunie

Continuă expoziția de pictură „Arta și familia” – o...

Agenda evenimentelor pentru luni, 15 iunie

Este lansată platforma „e-Zilier” destinată evidenței și gestionării activităților...

Condiții și costuri pentru călătoria cu avionul a minorilor neînsoțiți

De la cinci ani, copiii pot călători singuri cu...

Negocieri la Teheran: Qatar încearcă finalizarea unui acord de pace între Iran și Israel

O delegație din Qatar a sosit duminică la Teheran...

Trafic intens la Punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați

La Punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați se atestă...

ULTIMA ORĂ

De ce nu poate fi exclus imediat Adrian Veștea din PNL. O prevedere din statut complică decizia

Liberalii se reunesc duminică seara pentru a discuta sancținoarea lui Adrian Veștea, după ce acesta a acceptat să fie premier desemnat fără consultarea partidului. Unii...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

De ce nu poate fi exclus imediat Adrian Veștea din PNL. O prevedere din statut complică decizia

Liberalii se reunesc duminică seara pentru a discuta sancținoarea lui Adrian Veștea, după ce acesta a acceptat să fie premier desemnat fără consultarea partidului. Unii lideri, printre care europarlamentarul, Gheorghe Falcă, cer excluderea lui Veștea din partid, numai că aceasta nu poate fi făcută pe loc. În plus, o parte dintre liderii PNL și-au anunțat …The post De ce nu poate fi exclus imediat Adrian Veștea din PNL. O...

O elevă din Deva, medaliată cu bronz la o olimpiadă din SUA. Cercetarea ei ar putea ajuta la combaterea deficitului de iod

Eleva Ana-Maria Iordache de la Colegiul Național ‘Decebal’ Deva a câștigat medalia de bronz la International Genius Olympiad 2026, ce a avut loc în perioada 8 – 13 iunie, la St. John Fisher University din Rochester, New York (SUA).The post O elevă din Deva, medaliată cu bronz la o olimpiadă din SUA. Cercetarea ei ar putea ajuta la combaterea deficitului de iod first appeared on Nexta.ro.