Ilie Bolojan a reacționat dur după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, susținând că decizia a fost luată fără consultarea conducerii partidului și reprezintă o încălcare a regulilor de colaborare politică.
”Am luat act de faptul că președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD.
Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială.
În perioada imediat următoare vom organiza un BPN al PNL pentru a lua o decizie oficială”, a transmis Ilie Bolojan.
The post Ilie Bolojan acuză trădare după desemnarea lui Adrian Veștea (PNL) de către Nicușor Dan pentru funcția de premier first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO






