Operațiunea „JUPITER”: percheziții într-un dosar de furt calificat de produse petroliere cu un prejudiciu de 150.000 de lei

Polițiștii din Dâmbovița au pus în aplicare 62 de mandate de percheziție domiciliară în mai multe județe, în cadrul operațiunii „JUPITER”. Perchezițiile sunt realizate într-un dosar de furt calificat de produse petroliere cu un prejudiciu de aproximativ 150.000 de lei.

„În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, în această dimineață, 14 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița – Serviciul de Ordine Publică, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pun în aplicare 62 de mandate de percheziție domiciliară în județele Dâmbovița, Prahova, Argeș, Ilfov, Ialomița, Tulcea, Vâlcea și în municipiul București”.

Ulterior, „polițiștii vor pune în executare 64 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul poliției pentru audieri”.

„Activitățile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat de produse petroliere, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 150.000 de lei”, au mai transmis polițiștii.

The post Operațiunea „JUPITER”: percheziții într-un dosar de furt calificat de produse petroliere cu un prejudiciu de 150.000 de lei first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Tabăra Bolojan pregătește un atac-surpriză la adresa lui Nicușor Dan, prin intermediul CCR – SURSE

Tensiunile din PNL escaladează după ce președintele Nicușor Dan...

ULTIMA ORĂ

Un important politolog indică calea prin care Guvernul Veștea poate trece de votul Parlamentului fără susținerea PNL. „Dar trebuie să se miște repede”

Desemnarea lui Adrian Veştea drept candidat la funcţia de premier zguduie scena politică. Este o mutare aşteptată, dar produsă într-un moment neaşteptat, explică politologul Cristian...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

Un important politolog indică calea prin care Guvernul Veștea poate trece de votul Parlamentului fără susținerea PNL. „Dar trebuie să se miște repede”

Desemnarea lui Adrian Veştea drept candidat la funcţia de premier zguduie scena politică. Este o mutare aşteptată, dar produsă într-un moment neaşteptat, explică politologul Cristian Pîrvulescu, într-un interviu pentru News.ro. Un moment strategic Conform lui Pîrvulescu, momentul ales pentru retragerea lui Tomac – o dimineaţă de duminică, cu doar două zile înainte de votul decisiv …The post Un important politolog indică calea prin care Guvernul Veștea poate trece de...

EXCLUSIV Gândul. Prima reacție a lui Rareș Bogdan, după desemnarea premierului Adrian Veștea (PNL): „Vom trăi și vom vedea. Nicușor Dan este jucător”

Europarlamentarul lieral Rareș Bogdan a oferit o primă reacție, în exclusivitate pentru Gândul, după ce Adrian Veștea (PNL) a fost desemnat premier de către Nicușor Dan. Europarlamentarul îl numește pe șeful statului drept un „jucător” și că  Gândul l-a întrebat pe Rareș Bogdan care este opinia sa referitoare la „cartea” jucată de Nicușor Dan pe scena politică. Vă reamintim că duminică dimineață, 14 iunie 2026, președintele României l-a desemnat pe...