Sighiartău (PNL), acuzații grave: Îndepărtarea lui Nicușor Dan de Ilie Bolojan, strategie asumată împreună cu PSD

Sighiartău spune că Nicușor Dan „și-a asumat deschis și fără echivoc confruntarea cu Partidul Național Liberal”, duminică dimineața, „la ora la care milioane de români se pregăteau să meargă la biserică”.

Deputatul PNL face acuzații grave la adresa președintelui României:

„Prin desemnarea pentru funcția de premier a unui prim-vicepreședinte al PNL, fără consultarea partidului și fără existența unui mandat din partea acestuia, președintele a ales să intervină direct în viața internă a Partidului Național Liberal. Pentru mulți dintre noi, acest gest confirmă ceea ce până acum era doar o suspiciune, că îndepărtarea lui Ilie Bolojan nu a fost rezultatul unor simple diferențe politice, ci parte a unei strategii asumate împreună cu PSD”.

„Președintele a renunțat la poziția de mediator și a ales să devină actor”

Sighiartău atrage atenția că moțiunea de cenzură care a înlăturat guvernul Bolojan a deschis o perioadă de instabilitate politică și economică.

„Costurile au fost suportate de cetățeni, de mediul de afaceri și de toți cei care își doresc predictibilitate și reforme reale. Astăzi, președintele a renunțat la poziția de mediator și a ales să devină actor politic într-o confruntare care urmărește fragmentarea Partidului Național Liberal. Partidul Național Liberal a trecut prin multe încercări în istoria sa și a rămas mereu de partea României europene, democratice și occidentale. Va trece și peste aceasta! Nu vom abandona valorile noastre și nu vom abandona drumul început împreună cu Ilie Bolojan”, mai spune Robert Sighiartău.

The post Sighiartău (PNL), acuzații grave: Îndepărtarea lui Nicușor Dan de Ilie Bolojan, strategie asumată împreună cu PSD first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Un bărbat de 56 de ani s-a înecat în mare în staţiunea Mamaia

Un bărbat în vârstă de 56 de ani s-a...

Veștea face apel la PNL să revină la masa negocierilor. Ciucu: „Ai complotat și ai trădat”

După desemnarea sa pentru funcția de premier, liberalul Adrian...

ULTIMA ORĂ

Congresul PAS: bilanțul ultimilor 10 ani și planurile pentru următorul mandat

La Chișinău are loc cel de-al IV-lea Congres al Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), eveniment în cadrul căruia urmează să fie aleasă echipa de conducere...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

Congresul PAS: bilanțul ultimilor 10 ani și planurile pentru următorul mandat

La Chișinău are loc cel de-al IV-lea Congres al Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), eveniment în cadrul căruia urmează să fie aleasă echipa de conducere a formațiunii pentru următorii patru ani. La reuniune participă 935 de delegați cu drept de vot. În deschiderea congresului, reprezentanții partidului au subliniat importanța momentului atât pentru viitorul organizației, cât și pentru parcursul politic al Republicii Moldova. „Astăzi este și o ocazie potrivită să privim în...

Un bărbat de 56 de ani s-a înecat în mare în staţiunea Mamaia

Un bărbat în vârstă de 56 de ani s-a înecat în mare, duminică, în staţiunea Mamaia. El a fost scos din apă şi cadrele medicale au încercat resuscitarea sa, fără rezultat.The post Un bărbat de 56 de ani s-a înecat în mare în staţiunea Mamaia first appeared on Nexta.ro.

ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER – Propunerea intempestivă venită de la Palatul Cotroceni, într-o dimineaţă de duminică, fără ca Adrian Veştea să fie propus de...

AUR consideră că propunerea intempestivă a lui Adrian Veştea ca premier, venită de la Palatul Cotroceni, într-o dimineaţă de duminică, fără ca Veştea să fie propus de vreun partid, nu face decât să sporească actuala criză. „Separaţia puterilor în stat înseamnă că Legislativul nu poate fi subordonat Preşedinţiei. Când acesta se blochează, soluţia constituţională o reprezintă alegerile anticipate”, este mesajul AUR după anunţul preşedintelui Nicuşor Dan.The post ADRIAN VEŞTEA,...

Alianța pentru Unirea Românilor constată că democrația bazată pe alegeri, partide politice și voința poporului este suspendată începând cu decembrie 2024

Statul român se află într-un moment de mare cumpănă, iar propunerea intempestivă venită de la Palatul Cotroceni, într-o dimineață de duminică, fără ca Adrian Veștea să fie propus de vreun partid politic, nu face decât să sporească actuala criză pe care o parcurgem.The post Alianța pentru Unirea Românilor constată că democrația bazată pe alegeri, partide politice și voința poporului este suspendată începând cu decembrie 2024 first appeared on Nexta.ro.

Veștea face apel la PNL să revină la masa negocierilor. Ciucu: „Ai complotat și ai trădat”

După desemnarea sa pentru funcția de premier, liberalul Adrian Veștea i-a mulțumit președintelui Nicușor Dan pentru încredere le-a transmis un mesaj colegilor din PNL un mesaj despre „responsabilitate”. Ciprian Ciucu i-a răspus dur: „Ai complotat împotriva colegilor tăi”.The post Veștea face apel la PNL să revină la masa negocierilor. Ciucu: „Ai complotat și ai trădat” first appeared on Nexta.ro.

După valul de critici din PNL, au apărut și primele voci care îl susțin pe Adrian Veștea. Ce spun liberalii despre decizia lui Nicușor...

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru continuă să provoace reacții puternice în interiorul PNL. Dacă premierul demis Ilie Bolojan și primarul Capitalei Ciprian Ciucu s-au numărat printre cei care au criticat desemnarea, există și liberali care consideră că alegerea făcută de șeful statului este una corectă. PNL, împărțit în tabere după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier al României În timp ce o...

După valul de critici din PNL, au apărut și primele voci care îl susțin pe Adrian Veștea. Ce spun liberalii despre decizia lui Nicușor...

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru continuă să provoace reacții puternice în interiorul PNL. Dacă premierul demis Ilie Bolojan și primarul Capitalei Ciprian Ciucu s-au numărat printre cei care au criticat desemnarea, există și liberali care consideră că alegerea făcută de șeful statului este una corectă. PNL, împărțit în tabere după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier al României În timp ce o...