Tăriceanu oferă o perspectiva nouă în scandalul momentului și îl acuză pe Nicușor Dan că a creat un „precedent periculos”

Călin Popescu Tăriceanu, fost președinte al PNL, a analizat în exclusivitate pentru GÂNDUL situația de uriașă presiune pe care a creat-o în PNL decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Adrian Veștea ca premier al României. Fără să se consulte cu liderii partidului.

Un bun cunoscător al ADN-ului politic liberal, Tăriceanu admite că PNL este împins la limita „ruperii”, însă critică și nepermisa scurtătură a regulilor democratice la care a recurs șeful statului.

„O astfel de desemnare forțată, peste capul partidelor este clar de natură să declanșeze o tensiune majoră în PNL. Trebuie să discutăm însă, în primul rând, gestul și decizia președintelui care, în opinia mea, încalcă regulile elementare ale democrației parlamentare și modul în care funcționează democrația bazată pe partidele politice. Chiar dacă anumite proceduri nu sunt prevăzute explicit în lege sau în Constituție, regulile, cutumele impun consultarea partidelor și, desigur, a partidului din care face parte premierul desemnat”, a declarat Tăriceanu pentru Gândul.

Declarațiile vin în contextul în care președintele PNL, Ilie Bolojan, și mai mulți lideri liberali califică decizia anunțată duminică dimineață de șeful statului ca „act ostil” și „încercare de rupere a PNL”. Pe de altă parte, mai mulți lideri din teritoriu au anunțat că susțin această nominalizare.

Între actualul șef al PNL și gruparea fidelă din jurul său și vocile liberale din teritoriu s-a creat deja un adevărat război al declarațiilor legat de opțiunea președintelui de a nominaliza un premier liberal fără a consulta conducerea partidului.

„Președintele inaugurează o practică periculoasă”

Nicușor Dan a folosit o „trambulină”, o scurtătură nepermisă în jocul democratic, adaugă Tăriceanu, iar modul în care a procedat este „incorect”.

„Mă întreb dacă Nicușor Dan știa regulile în cazul desemnării premierului și le-a încălcat sau dacă nu le știa. Ambele situații sunt la fel de grave”, adaugă fostul lider al PNL.

În opinia sa, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul, președintele ar fi trebuit să găsească o modalitate de a forma o majoritate parlamentară și apoi, având această formulă, să desemneze un nou premier.

Se creează un precedent periculos prin decizia președintelui– un precedent care ajunge să sfideze regulile de bază ale democrației și dacă nu explicit litera, spiritul Constituției”, avertizează Tăriceanu.

Nicușor Dan avea la dispoziție o altă soluție constituțională: alegerile anticipate

El a adăugat că, dacă Nicușor Dan constata că nu are cum să formeze o majoritate parlamentară, ar fi trebuit să ia în calcul o altă soluție prevăzută în Constituție: alegerile anticipate.

„Președintele inaugurează o practică periculoasă”, avertizează fostul președinte al PNL și acesta poate fi un „moment de cotitură” în democrația românească.

Tăriceanu readuce astfel în discuție una dintre cele mai dificile și mai rar utilizate proceduri constituționale din România, un mecanism care, deși există în Legea fundamentală, nu a fost niciodată dus până la capăt după 1989. Cel mai aproape de anticipate s-a ajuns în 2020, când fostul președinte Klaus Iohannis și PNL urmăreau declanșarea anticipatelor după căderea guvernului Orban. Strategia presupunea respingerea succesivă a două propuneri de premier pentru a permite dizolvarea Parlamentului. La acel moment, Tăriceanu, atunci lider ALDE, a ales să „nu intre în jocul anticipatelor”.

Procesul a fost în cele din urmă blocat de intervenția Curții Constituționale și, ulterior, de izbucnirea pandemiei de COVID-19, iar alegerile parlamentare au avut loc la termen, în decembrie 2020.

Ilie Bolojan i-a convocat luni pe liberali pentru a-l demite pe Veștea

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a convocat, luni la ora 17:00, ședința a BPN pentru excluderea lui Adrian Veștea din partid. Deputații, senatorii liberali, dar și primarii municipiilor și președinții de Consilii Județene care nu sunt membri BPN au fost invitați să participe.

Ilie Bolojan ar fi încercat excluderea din partid al lui Veștea, la scurt timp după anunțul lui Nicușor Dan, referitor la desemnarea acestuia în calitate de candidat la funcția de premier.

Adrian Veștea este, însă, prim-vicepreședinte de partid, iar din punct de vedere legal, timpul necesar este de minim 15 zile pentru îndepărtarea sa.

La ultima modificare a statutului PNL, una dintre prevederi a fost că un prim-vicepreședinte poate fi exclus printr-un congres extraordinar. Este nevoie, așadar, de o mobilizare statutară, de un congres extraordinar. La congres este necesar un vot de 50% +1.

The post Tăriceanu oferă o perspectiva nouă în scandalul momentului și îl acuză pe Nicușor Dan că a creat un „precedent periculos” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

31 de noi specii marine au fost descoperite într-o zonă puțin explorată a Atlanticului

Descoperirea a fost făcută de o echipă internațională de...

CM 2026. Germania – Curacao, scorul Cupei Mondiale, până acum

Nemții au „spulberat” echipa din Curacao și au făcut...

ULTIMA ORĂ

31 de noi specii marine au fost descoperite într-o zonă puțin explorată a Atlanticului

Descoperirea a fost făcută de o echipă internațională de cercetători aflată la bordul navei Falkor, operată de Institutul Oceanic Schmidt. Expediția a vizat apele tropicale...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

31 de noi specii marine au fost descoperite într-o zonă puțin explorată a Atlanticului

Descoperirea a fost făcută de o echipă internațională de cercetători aflată la bordul navei Falkor, operată de Institutul Oceanic Schmidt. Expediția a vizat apele tropicale ale Atlanticului de Sud, în largul Braziliei, relatează Science Alert. Pentru a confirma descoperirile, oamenii de știință au folosit tehnologii avansate de imagistică, scanări cu laser, imagini 3D și secvențiere genomică. O expediție într-o zonă puțin cunoscută a Atlanticului Metodele le-au permis să observe animalele în detaliu...

Cum au răspândit închisorile sovietice un „limbaj secret al hoților”, folosit acum de infractorii cibernetici ruși

Când te-ai ascunde într-o zmeură? De ce nu vrei să fii șef de școală? Și ce înseamnă să mergi la academie? Limba rusă duce adesea argoul la niveluri complexe, cum ar fi prin intermediul lui Mat, sistemul său lingvistic pentru obscenități. Dar chiar și un „materșcinnik” (un maestru experimentat în înjurături) ar putea considera expresiile de mai sus absurde – cu excepția cazului în care, desigur, este familiarizat cu fenia,...

CM 2026. Germania – Curacao, scorul Cupei Mondiale, până acum

Nemții au „spulberat” echipa din Curacao și au făcut show la debutul la Mondial. Germania a început în forță aventura de la Cupa Mondială 2026 și a oferit cea mai categorică victorie de până acum la turneul final.The post CM 2026. Germania – Curacao, scorul Cupei Mondiale, până acum first appeared on Nexta.ro.