AUR propune instituirea Zilei Studențimii Române pe 17 mai, în semn de recunoaștere a contribuției tinerilor la marile momente ale istoriei naționale

Alianța pentru Unirea Românilor a depus în Parlament propunerea legislativă privind instituirea zilei de 17 mai ca Ziua Studențimii Române, inițiativă care urmărește recunoașterea oficială a rolului pe care studenții români l-au avut de-a lungul istoriei în apărarea libertății, afirmarea valorilor naționale și consolidarea democrației.

Proiectul de lege, inițiat de senatorul AUR Valentin Roman, prevede ca această dată să devină zi de sărbătoare națională și să fie marcată anual prin activități educaționale, culturale și comemorative dedicate contribuției studențimii la dezvoltarea statului român.

Senatorul AUR Valentin Roman a explicat că demersul urmărește recunoașterea contribuției istorice a studenților români în momentele în care destinul țării a depins de curajul și implicarea generațiilor tinere.

„Motivația principală a acestei inițiative și a acestei idei este aceea de a aduce o recunoaștere rolului important pe care studenții români l-au avut în momente-cheie din istoria României, din istoria modernă și contemporană, mă refer cu precădere.

Atunci când, în contexte și situații în care țara a avut nevoie să fie efectiv salvată, tinerii, oameni pe care de multe ori îi considerăm cruzi, neexperimentați, au avut curajul să ridice vocea și să acționeze cu fapta pentru a apăra democrația în România și pentru a duce țara pe drumul corect. Vorbim de studenții generației pașoptiste, care au adus în România ideile revoluționare din Franța. Vorbim apoi, din perioada mai recentă, de evenimentele din iunie 1990, atunci când, sub conducerea unor lideri curajoși, tinerii au știut de multe ori să facă mai mult decât au făcut adulții”, a declarat senatorul AUR Valentin Roman.

Senatorul AUR Sorin Lavric a subliniat încărcătura simbolică a proiectului și importanța păstrării în memoria colectivă a sacrificiului și curajului demonstrate de studenții implicați în manifestațiile pentru democrație din anul 1990.

„Acest proiect legislativ trebuie să întipărească în memoria românilor acel rol de jertfă și de insurecție pe care studenții români, în vara anului 1990, l-au simbolizat.

Tocmai de aceea acest proiect legislativ are o încărcătură simbolică foarte mare și cu siguranță va trece pentru că nu văd de ce celelalte partide ar avea ceva de obiectat”, a declarat senatorul AUR Sorin Lavric.

Marian Munteanu, fostul lider al studenţilor ce protestau în Piaţa Universităţii în primăvara anului 1990, a apreciat că proiectul surprinde continuitatea rolului jucat de studențime în procesul de construire și consolidare a statului român modern.

„Statul modern român, cu toate ale lui, așa cum s-a putut, așa cum s-a alcătuit, a plecat tot de la acești tineri studenți de acum 180 de ani, după care generații și generații de tineri au contribuit la pașii care au urmat.

Și, sigur, ultimul val, cel din perioada anilor ‘90, a încercat să contribuie și el cu ceva la democratizarea și la păstrarea unui statut independent al statului nostru”, a declarat Marian Munteanu.

The post AUR propune instituirea Zilei Studențimii Române pe 17 mai, în semn de recunoaștere a contribuției tinerilor la marile momente ale istoriei naționale first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Transelectrica: Termocentrala de la Mintia a trecut cu succes proba de interconectare de astăzi

Transelectrica anunţă că Termocentrala de la Mintia, care va fi cea mai mare centrală pe gaz din Uniunea Europeană construită pe un singur amplasament, a...

Renato Usatîi critică distribuirea pliantelor anti-fraudă într-o singură limbă și cere informarea cetățenilor în română și rusă

Escrocii îi fură pe toți, indiferent de limba vorbită, însă statul îi avertizează doar într-o singură limbă. Mai mult, instituția responsabilă a tipărit doar...

Important

Transelectrica: Termocentrala de la Mintia a trecut cu succes proba de interconectare de astăzi

Transelectrica anunţă că Termocentrala de la Mintia, care va fi cea mai mare centrală pe gaz din Uniunea Europeană construită pe un singur amplasament, a trecut cu succes, luni, primele probe de interconectare dintre centrală şi staţia electrică.The post Transelectrica: Termocentrala de la Mintia a trecut cu succes proba de interconectare de astăzi first appeared on Nexta.ro.

UPDATE – Botoşani: Băiat de 14 ani, scos inconştient de pompieri dintr-un iaz din Dorohoi/ Copilului i s-au făcut manevre de resuscitare, dar nu...

Un băiat de 14 ani a fost scos inconştient, luni după-amiază, din apele unui iaz din Dorohoi, judeţul Botoşani, el fiind găsit de pompieri la o adâncime de peste doi metri. Echipajele medicale au început manevrele de resuscitare, iar acestea au continuat la UPU, unde a fost transportat copilul. La final, băiatul a fost declarat decedat.The post UPDATE – Botoşani: Băiat de 14 ani, scos inconştient de pompieri dintr-un...

Conducerea PNL, vot pentru reconfirmarea deciziei iniţiale de a nu face coaliţie cu PSD. S-au înregistrat 39 de voturi pentru, 10 împotrivă şi 5...

Conducerea PNL a dat, luni, un vot pentru reconfirmarea deciziei iniţiale prin care PNL nu va intra în nicio coaliţie cu PSD, înregistrându-se 39 de voturi pentru, 10 împotrivă şi 5 abţineri, au precizat surse din PNL. Liderul PNL, Ilie Bolojan, a declarat în cadrul şedinţei că partidul este într-o situaţie în care nu s-a mai aflat de mult.The post Conducerea PNL, vot pentru reconfirmarea deciziei iniţiale de a...

PNL Argeș, sustinere covârșitoare pentru Guvernul Adrian Veștea. Premierul desemnat a obținut votul majorității liderilor din județ

Deputatul PNL Alina Gorghiu a primit, alături de colegul acesteia, senatorul Mihai Coteţ, mandatul primarilor din Argeş de susţinere a premierului desemnat, Adrian Veştea. Potrivit surselor Gândul, cabinetul Veștea a fost votat cu o majoritate copleșitoare, în interiorul liderilor PNL Argeș. Viitorul Guvern Veștea a primit mandatul de susținere din partea primarilor PNL Argeș care au votat 27 la 4 pentru premierul desemnat. Inițiativa președintelui Nicușor Dan de a-l numi pe...

Divorțul Dan-Bolojan și lecția Mercedes. De ce politica nu se măsoară în emoțiile unor zile?

Știu că pentru mulți dintre cei care au votat tandemul Nicușor Dan – Ilie Bolojan, ziua de astăzi seamănă cu momentul în care primești vestea unui divorț într-o familie pe care o credeai fericită.The post Divorțul Dan-Bolojan și lecția Mercedes. De ce politica nu se măsoară în emoțiile unor zile? first appeared on Nexta.ro.

IPN | Agenda culturală | 16 iunie

Biblioteca Națională, în colaborare cu Liga Bibliotecarilor din Republica Moldova „Alexe Rău” și Societatea Științifică de Bibliofilie și Ex-libris „Paul Mihail” din Moldova, organizează cea de-a XXXV-a ediție a simpozionului științific cu participare internațională: „Valori bibliofile” /BNRM /ora 10:00/. Muzeul Național de Artă al Moldovei, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” și Uniunea Artiștilor Plastici din România, inaugurează expoziția „Grădini lăuntrice” a artistei Valentina Druțu /MNAM /ora 16:00/. Actorii...

Cod portocaliu de furtuni în județul Tulcea. Averse torențiale, grindină și vijelii în mai multe localități

Locuitorii din mai multe zone ale județului Tulcea au fost avertizați să se pregătească pentru fenomene meteorologice severe, după ce Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod portocaliu de vreme extremă. Avertizarea este valabilă luni, 15 iunie 2026, în intervalul 17:35 – 18:25 și vizează ploi abundente, grindină și rafale puternice de vânt.The post Cod portocaliu de furtuni în județul Tulcea. Averse torențiale, grindină și vijelii în...