Cu cât se vinde o porție de 100g de hamsii, la autoservire în Eforie Nord

Iată cu cât se vinde o porție de 100 de grame de hamsii, la o autoservire din Eforie Nord. Sezonul estival pe litoralul românesc a debutat la data de 1 Mai, oficial, iar deschiderea completă a unităților de cazare și facilităților turistice are loc, între 15 mai și sfârșitul lunii mai. Așadar, putem spune că ne aflăm deja în plin sezon estival, așa că prețurile la mâncare de pe litoral îi interesează pe cei mai mulți români.

Stațiunea Eforie Nord este a doua cea mai mare de pe litoralul românesc, astfel că mulți turiști aleg să vină aici. Ea este renumită, de altfel, ca stațiune balneoclimaterică și de agrement, combinând vacanțele la plajă cu tratamentele pe bază de nămol de la Lacul Techirghiol.

Terasele de pe litoral își anunță prețurile, iar mulți români optează să mănânce pește în vacanța lor pe litoral. Hamsiile sunt printre cele mai căutate, astfel că cei care sunt interesați de preț pot afla acum cu cât se vinde o porție de 100 de grame, la o celebră autoservire din Eforie Nord.

Astfel că, 100 de grame de hamsii costă 12 lei. La această autoservire, mai poți găsi și ciorbă de pește, la 22 de lei, saramură de crap la 30 de lei porția, somonul la grătar este 20 de lei o porție de 100 de grame, bibanul la grătar este 18 lei (100 de grame), iar creveții pane sunt la prețul de 20 de lei suta de grame. Meniul conține mai multe sortimente de pește însă, pe care le puteți găsi mai sus.

The post Cu cât se vinde o porție de 100g de hamsii, la autoservire în Eforie Nord first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Greșeala fatală pentru turistul din Germania mort pe plajă la Mamaia. Salvamarii au acționat imediat

Tragedie, duminică, în stațiunea Mamaia! Un turist de 56...

ANAF: Averi nejustificate de 540 de milioane de lei descoperite în ultimul an

În perioada iulie 2025-mai 2026, angajații din structurile de...

Veștea, ignorat de Bolojan după desemnarea surpriză: „Am sunat, i-am scris un mesaj, nicio reacție”

Premierul desemnat Adrian Veștea afirmă că va prelua integral...

Superliga: Andrei Dorobanţu va juca la UTA Arad

Andrei Dorobanţu va îmbrăca tricoul echipei UTA Arad până...

ULTIMA ORĂ

Patru morți, 30 de răniți și pagube majore la Catedrala Mănăstirii Lavra Pecerska din Kiev

Patru oameni au murit, iar 30 au fost răniți noaptea trecută la Kiev, după ce un atac rusesc cu rachete și drone au vizat mai...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

Patru morți, 30 de răniți și pagube majore la Catedrala Mănăstirii Lavra Pecerska din Kiev

Patru oameni au murit, iar 30 au fost răniți noaptea trecută la Kiev, după ce un atac rusesc cu rachete și drone au vizat mai multe zone ale orașului. Autoritățile ucrainene au raportat că bombardamentele lansate de armata rusă au provocat pagube la infrastructura civilă, precum și la Catedrala Mănăstirii Lavra Pecerska, transmite IPN. Atacurile rusești au vizat direct patrimoniul cultural și religios al Ucrainei, provocând un incendiu de proporții...

Greșeala fatală pentru turistul din Germania mort pe plajă la Mamaia. Salvamarii au acționat imediat

Tragedie, duminică, în stațiunea Mamaia! Un turist de 56 de ani din Germania a murit după ce a intrat în mare.The post Greșeala fatală pentru turistul din Germania mort pe plajă la Mamaia. Salvamarii au acționat imediat first appeared on Nexta.ro.

Greșeala fatală pentru turistul din Germania mort pe plajă la Mamaia. Salvamarii au acționat imediat

Tragedie, duminică, în stațiunea Mamaia! Un turist de 56 de ani din Germania a murit după ce a intrat în mare.The post Greșeala fatală pentru turistul din Germania mort pe plajă la Mamaia. Salvamarii au acționat imediat first appeared on Nexta.ro.

ANAF: Averi nejustificate de 540 de milioane de lei descoperite în ultimul an

În perioada iulie 2025-mai 2026, angajații din structurile de verificare a situației fiscale personale din cadrul ANAF au făcut 1.102 acțiuni de control. În urma acestora au fost stabilute creanțe fiscale suplimentare de 540.243.299 de lei și măsuri asigurătorii de 123.514.438 de lei. Este vorba de persoane fizice care nu au putut demonstra proveniența unor venituri, fonduri sau disponibilități financiare utilizate pentru achiziții, investiții sau depuneri bancare. Principalele constatări ale inspectorilor,...

ANAF: Averi nejustificate de 540 de milioane de lei descoperite în ultimul an

În perioada iulie 2025-mai 2026, angajații din structurile de verificare a situației fiscale personale din cadrul ANAF au făcut 1.102 acțiuni de control. În urma acestora au fost stabilute creanțe fiscale suplimentare de 540.243.299 de lei și măsuri asigurătorii de 123.514.438 de lei. Este vorba de persoane fizice care nu au putut demonstra proveniența unor venituri, fonduri sau disponibilități financiare utilizate pentru achiziții, investiții sau depuneri bancare. Principalele constatări ale inspectorilor,...

Veștea, ignorat de Bolojan după desemnarea surpriză: „Am sunat, i-am scris un mesaj, nicio reacție”

Premierul desemnat Adrian Veștea afirmă că va prelua integral programul de guvernare al Guvernului Bolojan și va propune o echipă de miniștri cu „integritate și expertiză profesională”. El a declarat că l-a contactat pe Ilie Bolojan după desemnare, însă nu a primit niciun răspuns.The post Veștea, ignorat de Bolojan după desemnarea surpriză: „Am sunat, i-am scris un mesaj, nicio reacție” first appeared on Nexta.ro.