Igor Grosu condamnă atacul Rusiei asupra Kievului. „Imaginile cu incendiul de pe acoperișul catedralei sunt dureroase”

Imaginile cu incendiul de pe acoperișul catedralei sunt dureroase pentru toți cei care respectă credința, cultura memoriei și patrimoniul european. Astfel a reacționat președintele Parlamentului, Igor Grosu, după atacul lansat de Rusia asupra Kievului în noaptea de 15 iunie, în urma căruia a fost lovită și Lavra Pecerska, unul dintre cele mai importante lăcașe de cult din Ucraina și monument inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Într-o postare pe Facebook, șeful Legislativului a condamnat atacul și a calificat bombardamentele drept un nou act de barbarie.

„Condamn cu fermitate atacul barbar lansat de Rusia asupra Kievului în această noapte. Printre obiectivele lovite se numără și Lavra Pecerska din Kiev, unul dintre cele mai importante locuri sfinte și un monument inclus în patrimoniul mondial UNESCO”, a scris Grosu.

Potrivit acestuia, pentru mulți cetățeni ai Republicii Moldova, Lavra Pecerska reprezintă „un simbol al creștinismului al Ucrainei, un loc cunoscut, vizitat și prețuit de generații întregi”.

Președintele Parlamentului a mai declarat că atacurile asupra locuințelor, școlilor, instituțiilor culturale și lăcașelor de cult demonstrează că războiul este purtat „nu doar împotriva Ucrainei, ci și împotriva identității și patrimoniului său”.

„Republica Moldova este alături de poporul ucrainean și de toți cei care apără valorile civilizației europene în fața agresiunii și barbariei. Gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor și către toți cei afectați de acest nou atac inuman”, a subliniat acesta.

Anterior, și președinta Maia Sandu a condamnat atacul asupra Kievului, afirmând că „regimul ucigaș de la Kremlin a demonstrat încă o dată că nu are nimic sfânt”, după ce Lavra Pecerska a fost lovită în timpul bombardamentelor.

Potrivit autorităților ucrainene, Rusia a lansat în noaptea de 15 iunie un atac masiv cu rachete și drone asupra mai multor regiuni ale țării. Printre obiectivele afectate s-a numărat și Catedrala Adormirii Maicii Domnului din cadrul Lavrei Pecerska din Kiev. Cel puțin nouă persoane au fost ucise în urma atacurilor, dintre care patru în capitala ucraineană și cinci în Harkov.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Maia Sandu a condamnat atacul asupra Kievului: „Regimul ucigaș de la Kremlin a demonstrat că nu are nimic sfânt”

Articolul Igor Grosu condamnă atacul Rusiei asupra Kievului. „Imaginile cu incendiul de pe acoperișul catedralei sunt dureroase” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună: Fereastra oportunităților nu rămâne deschisă pentru totdeauna, de aceea, Moldova trebuie să decidă ce loc vrea să ocupe în lume peste 10...

Republica Moldova se află în fața unei alegeri strategice: să continue să piardă populație și oportunități economice sau să devină o destinație atractivă pentru investiții...

Victoria Furtună: Fereastra oportunităților nu rămâne deschisă pentru totdeauna, de aceea, Moldova trebuie să decidă ce loc vrea să ocupe în lume peste 10...

Republica Moldova se află în fața unei alegeri strategice: să continue să piardă populație și oportunități economice sau să devină o destinație atractivă pentru...

Important

Victoria Furtună: Fereastra oportunităților nu rămâne deschisă pentru totdeauna, de aceea, Moldova trebuie să decidă ce loc vrea să ocupe în lume peste 10...

Republica Moldova se află în fața unei alegeri strategice: să continue să piardă populație și oportunități economice sau să devină o destinație atractivă pentru investiții și dezvoltare, afirmă Victoria Furtună. Lidera Partidului „Moldova Mare” consideră că actualul context internațional oferă țării o șansă pe care nu își poate permite să o rateze. Victoria Furtună a declarat că marile centre de putere globale investesc masiv în infrastructură, educație, industrie și inteligență...

Consiliul Europei condamnă Rusia pentru că nu respectă o decizie CEDO privind Transnistria

Comitetul de miniștri al Consiliului Europei a condamnat Federația Rusă pentru neexecutarea unei hotărâri CEDO privind școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană. La aproape 14 ani de la pronunțarea deciziei în cauza „Catan și alții c. Rusiei”, despăgubirile acordate reclamanților nu au fost achitate, iar cele opt instituții de învățământ continuă să activeze sub presiuni și restricții. Potrivit Promo-LEX, decizia a fost adoptată în cadrul reuniunii desfășurate...

O cântăreață din Iran ar fi fost condamnată la 74 de lovituri de bici după ce a cântat fără hijab

Cântăreața iraniană Parastoo Ahmadi ar fi fost condamnată la 74 de lovituri de bici, alături de alți opt membri ai echipei sale artistice. Decizia ar fi fost luată de un tribunal din provincia Qom și vizează un concert transmis online în decembrie 2024.The post O cântăreață din Iran ar fi fost condamnată la 74 de lovituri de bici după ce a cântat fără hijab first appeared on Nexta.ro.

Irineu Darău sare în apărarea lui Dominic Fritz. Ministrul Economiei crede că liderul USR e victima sistemului

Actualul ministru USR al Economiei, Irineu Darău, i-a luat apărarea, vineri, lui Dominic Fritz, după verdictul dat de Înalta Curte de Casație și Justiție. ICCJ a confirmat decizia ANI care afirmă că președintele USR se află în conflict de interese administrativ cu funcția sa de primar al Timișoarei. Unul dintre efectele conflictului de interese stabilit de Agenția Națională de Integritate (ANI) arată că Fritz nu mai poate ocupa funcții publice...

Ieftinirea carburanților continuă: prețul motorinei coboară sub 26 de lei, iar benzina scade sub 28 de lei

Tendința de ieftinire a carburanților continuă, astfel încât, la sfârșit de săptămână, prețul motorinei coboară sub 26 de lei, iar benzina scade sub 28 de lei. În termeni practici, consumatorii achită astăzi cu 9,12 lei mai puțin pentru f...

Prețurile la pompă continuă să scadă: Benzina coboară sub 28 de lei per litru, în următoarele 3 zile. Cât va costa motorina

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că prețurile la carburanți continuă să scadă, pe fondul reducerii cotației petrolului Brent pe piețele internaționale.

VIDEO Un cetățean român, condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia pentru spionaj în favoarea Ucrainei

Un cetățean român a fost condamnat în Rusia la 15 ani de închisoare într-o colonie penitenciară cu regim strict, după ce a fost găsit vinovat de spionaj în favoarea Ucrainei, potrivit agenției ruse Interfax. Tribunalul Regional Krasnodar l-a condamnat, definitiv, vineri pe Adrian David Cherciu, cetățean român la 15 ani de închisoare pentru că ar fi furnizat Ucrainei informații despre amplasamentele sistemelor de apărare antiaeriană din Soci, a relatat Centrul...