Măsuri speciale la protestul profesorilor din București. Ce au transmis jandarmii

Direcția Generală de Jandarmi din București a transmis, luni, că vor fi luate măsuri speciale pentru protestul profesorilor de miercuri.

Între orele 10:00-14:30, vor fi luate „măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei, respectiv pentru a asigura ordinea publică şi protecţia participanţilor la adunarea publică de protest organizată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație «SPIRU HARET» şi Federația Națională Sindicală «ALMA MATER», au transmis într-un comunicat.

Ce au transmis jandarmii

„Participanții la manifestație, care vor face deplasarea în mod organizat către București
(cu autocare și microbuze), pot folosi ca loc de debarcare Parcarea din Alveola Kiseleff,
stânga-dreapta. Accesul acestora se va face DOAR prin Şos. Pavel D. Kiseleff, dinspre
Arcul de Triumf”, a transmis instituția.

De asemenea, „după debarcare, sub îndrumarea polițiștilor Brigăzii Rutiere, mijloacele de transport se vor deplasa pe traseul: Piața Victoriei – Str. Buzești – Str. Berzei – Parc Izvor.
Parcarea acestora se va face în zona exterioară a Parcului Izvor”. Iar la final, „îmbarcarea participanților se va face din locurile mai sus menționate”.

Pentru participanții care vor veni cu mașinile personale, instituția recomandă „să parcheze în zone special destinate din proximitate, fără a afecta traficul rutier”.

Totodată, „Brigada Rutieră informează că traficul rutier în Piața Victoriei va fi resistematizat în ziua
protestului, prin asigurarea traficului pe două benzi de circulație pe sens, în fața Guvernului
României”.

Accesul e permis doar persoanelor din organizațiile sindicale

Accesul la mainfestație va fi permis „doar persoanelor sau grupurilor de persoane care fac parte din organizațiile sindicale. Astfel, vor fi permise doar sloganuri sindicaliste, iar, în caz contrar, jandarmii vor acorda sprijin organizatorului pentru îndepărtarea persoanelor semnalate de acesta”.

Jandarmii Capitalei recomandă participanților la protest „să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.”, potrivit comunicatului.

De asemenea, jandarmii recomandă ca persoanele să nu vină cu bagaje sau genți voluminoase.

Jandarmii subliniază că astfel de proteste pot fi organizate doar într-un mod pașnic, „fără niciun fel de arme”.

La locul de desfășurare a manifestației, „Jandarmeria Capitalei va avea echipe de dialog cu veste inscripționate, de culoare albastră, care au rolul de asigura dialogul permanent cu organizatorul și participanții la această adunare publică”, potrivit aceluiași comunicat.

Sunt interzise armele de orice fel

Este evidențiat faptul că „este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora”.

Vor fi instituite dispozitive de prefiltrare, iar jandarmii vor controla persoanele care au asupra lor bagaje voluminoase.

„Organizarea sau participarea la contramanifestații desfășurate în același timp și în același loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 de lei la 5.000 de lei”, a conchis comunicatul.

The post Măsuri speciale la protestul profesorilor din București. Ce au transmis jandarmii first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Se încing spiritele în ședința PNL. Alina Gorghiu a făcut apel să nu se ajungă la injurii

Ședința Biroului Politic Național (BPN) a PNL, convocată de...

UTA Arad şi-a reluat pregătirile pentru noul sezon

Echipa UTA s-a reunit luni pentru a se pregăti...

Adrian Veştea a anunțat în ședința PNL când ar urma să fie dat votul pentru guvernul său

Premierul desemnat Adrian Veştea le-a spus liberalilor în şedinţa...

ULTIMA ORĂ

O televiziune de dreapta din Franța, care l-a avut printre invitați pe George Simion, a primit un avertisment pentru lipsa de pluralism

Autoritatea franceză de reglementare în domeniul mass-media a cerut luni canalului de știri CNews să respecte normele privind pluralismul și diversitatea opiniilor, aducând astfel postul...

Renato Usatîi critică distribuirea pliantelor anti-fraudă într-o singură limbă și cere informarea cetățenilor în română și rusă

Escrocii îi fură pe toți, indiferent de limba vorbită, însă statul îi avertizează doar într-o singură limbă. Mai mult, instituția responsabilă a tipărit doar...

Important

O televiziune de dreapta din Franța, care l-a avut printre invitați pe George Simion, a primit un avertisment pentru lipsa de pluralism

Autoritatea franceză de reglementare în domeniul mass-media a cerut luni canalului de știri CNews să respecte normele privind pluralismul și diversitatea opiniilor, aducând astfel postul conservator deținut de miliardarul Vincent Bolloré la un pas de o măsură disciplinară, scriu Reuters, Le Monde și France24. Canalul francez CNews a primit un avertisment de la Arcom, instituția …The post O televiziune de dreapta din Franța, care l-a avut printre invitați pe...

Premierul Rumen Radev anunță că Bulgaria a rămas fără bani. „Toate trucurile contabile au fost deja epuizate”

Premierul Rumen Radev a declarat luni că Bulgaria a rămas fără bani în trezorerie, iar toate „trucurile contabile” au fost deja epuizate. Noul șef al guvernului a precizat că situația financiară a țării este acum „excepțional de complicată”, scrie protv.ro.

Macron promite să facă totul, la summitul G7, pentru ca să nu mai existe taxă de trecere în Strâmtoarea Ormuz. Portavionul Charles de Gaulle...

Preşedintele francez Emmanuel Macron, care prezidează un summit G7 la Evian, în Franţa, a promis luni să facă totul împreună cu partenerii săi ”pentru ca să nu mai există taxă de trecere” iraniană în Strâmtoarea strategică Ormuz, într-un interviu la postul TF1, la o zi după anunţarea unui acord între Statele Unite şi Iran, relatează AFP.The post Macron promite să facă totul, la summitul G7, pentru ca să nu...

Se încing spiritele în ședința PNL. Alina Gorghiu a făcut apel să nu se ajungă la injurii

Ședința Biroului Politic Național (BPN) a PNL, convocată de urgență pentru înlăturarea lui Adrian Veștea din partid, este în plină desfășurare. Discuțiile sunt aprinse și cel puțin 15 liberali s-au inscris la cuvânt. Alina Gorghiu a făcut apel la colegii săi să nu se jignească reciproc, după ce  liberalii, divizați de desemnarea lui Veștea în poziția de premier. „Fiindcă (n.r. discuțiile) ajung în secunda doi în spațiul public vă invit...

Culisele ședinței PNL. Un lider liberal cere excluderea lui Veștea din partid: „Ce a făcut el e încă un cui în sicriul partidului”

Potrivit stenogramelor obținute de MEDIAFAX din cadrul ședinței Biroului Politic Național al PNL, liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican, a cerut excluderea din PNL a oricărui membru care acceptă funcții guvernamentale fără mandat din partea formațiunii. Acesta l-a acuzat pe Adrian Veștea că a încălcat deciziile partidului prin acceptarea unei nominalizări pentru formarea unui guvern care nu exclude colaborarea cu PSD. „Domnul Veștea a acceptat împotriva deciziei noastre o nominalizare din...

UTA Arad şi-a reluat pregătirile pentru noul sezon

Echipa UTA s-a reunit luni pentru a se pregăti pentru sezonul 2026-2027 al fotbalului românesc.The post UTA Arad şi-a reluat pregătirile pentru noul sezon first appeared on Nexta.ro.

Memoria deportărilor în opera lui Val Butnaru: „O lacrimă poate spune mai mult decât o lecție de istorie”

Istoria nu trebuie să rămână doar în manuale, trebuie trăită și înțeleasă prin literatură, teatru și alte forme de expresie artistică, consideră scriitorul Val Butnaru. Într-un interviu pentru MOLDPRES, autorul romanului „Patimile după I...