„Omul-Păianjen din Yemen” a murit după o cădere într-un crater vulcanic. Imaginile surprind ultimele sale secunde

Al-Qaqa Ibn Antar, în vârstă de 30 de ani, și-a pierdut viața vineri după ce a căzut în craterul vulcanic Hardah Dam, situat în provincia Dhale din sudul Yemenului, au anunțat autoritățile locale. Momentul tragediei a fost surprins într-un videoclip publicat de Autoritatea pentru Apărare Civilă. În imagini, Antar poate fi văzut cățărându-se pe un perete abrupt de stâncă fără corzi sau alte sisteme de siguranță. La un moment dat își pierde priza și cade în gol, mai scrie AP.

Al-Qa’qa’ bin Antar, acrobat din Yemen. Sursa foto: X

O cădere de peste 100 de metri

Potrivit autorităților, aventurierul urca pe pereții craterului Hardah Dam, o formațiune vulcanică spectaculoasă cunoscută pentru pereții săi abrupți și lacul cu apă sulfuroasă aflat la bază. Craterul are aproximativ 120 de metri adâncime. Echipele de intervenție, inclusiv scafandri și specialiști în salvări acvatice, au fost mobilizate pentru recuperarea trupului. Operațiunea a durat aproximativ patru ore din cauza terenului dificil și a accesului extrem de complicat. Corpul lui Antar a fost găsit la circa 30 de metri sub suprafața apei.

Devenise celebru pe internet

Al-Qaqa Ibn Antar era cunoscut în Yemen și pe rețelele sociale pentru videoclipurile în care realiza ascensiuni periculoase pe stânci și formațiuni montane fără echipamente de protecție. Numeroase imagini publicate de acesta îl arătau suspendat de marginea unor prăpăstii, folosindu-și doar mâinile pentru a se menține. Clipurile sale adunau frecvent milioane de vizualizări și i-au adus porecla de „Omul-Păianjen din Yemen”.

Al-Qa’qa’ bin Antar, acrobat din Yemen. Sursa foto: X

După accident, Autoritatea pentru Apărare Civilă a transmis un apel către practicanții sporturilor extreme și ai activităților de aventură să respecte măsurile de siguranță și să utilizeze echipamente adecvate de protecție. Autoritățile au subliniat că lipsa echipamentului de securitate a fost un factor major în producerea tragediei.

The post „Omul-Păianjen din Yemen” a murit după o cădere într-un crater vulcanic. Imaginile surprind ultimele sale secunde first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Un copil de cinci ani e în stare critică. Aproape s-a înecat la ștrandul din Iași și e în comă

Momente dramatice la Ștrandul Municipal din Iași. Un copil de cinci ani este în stare critică, după ce aproape s-a înecat în bazinul complexului. The post...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

Un copil de cinci ani e în stare critică. Aproape s-a înecat la ștrandul din Iași și e în comă

Momente dramatice la Ștrandul Municipal din Iași. Un copil de cinci ani este în stare critică, după ce aproape s-a înecat în bazinul complexului. The post Un copil de cinci ani e în stare critică. Aproape s-a înecat la ștrandul din Iași și e în comă first appeared on Nexta.ro.

Fiscul a găsit nereguli la românii cu venituri mari și le-a impus plăți de 540 milioane lei. Cele mai mari trei cazuri trec fiecare...

ANAF a stabilit creanțe fiscale suplimentare de 540,24 milioane de lei în urma a 1.102 controale fiscale la persoane fizice care nu au putut justifica proveniența unor venituri și fonduri utilizate. Fiscul a dispus și măsuri asigurătorii de 123,51 milioane lei. De menționat, în cazul în care persoanele fizice nu pot justifica anumite venituri, acestea sunt impuse cu impozit de 70%.The post Fiscul a găsit nereguli la românii cu...

Peste 250 de specialiști europeni participă la exercițiul „MD–EU MODEX 2026” organizat în Republica Moldova

Peste 250 de specialiști europeni participă la exercițiul „MD–EU MODEX 2026” organizat în Republica Moldova, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, comunică MOLDPRES. Exercițiul are ca scenariu gestionarea și lichi...

Cutremurul din Filipine de pe 8 iunie a ridicat fundul oceanului cu până la 2 metri în unele zone

Puternicul seism devastator care a lovit sudul Filipinelor la începutul săptămânii trecute a provocat o înălţare a fundului oceanului de până la doi metri în anumite zone costiere, a anunţat duminică Ministerul Mediului din această ţară, transmite AFP.The post Cutremurul din Filipine de pe 8 iunie a ridicat fundul oceanului cu până la 2 metri în unele zone first appeared on Nexta.ro.

Trump a găzduit primul eveniment UFC din istoria Casei Albe. Spectacol uriaș la aniversarea a 250 de ani ai Americii

Președintele Donald Trump a găzduit primul eveniment UFC din istoria Casei Albe, organizat cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la independența Statelor Unite. Gala a atras mii de invitați și a stârnit atât entuziasm, cât și controverse. Casa Albă a devenit pentru o seară scena unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente sportive organizate vreodată în inima puterii americane. Președintele Donald Trump a găzduit pe peluza sudică a reședinței...

Dezastrul economic lăsat în urmă de Ilie Bolojan. Facturile au explodat, iar inflația se apropie de 11%

Inflația rămâne ridicată și se apropie de 11%, iar efectele se văd direct în buzunarele românilor. Cele mai mari scumpiri sunt în continuare la energia electrică, unde facturile sunt cu peste 55% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Realitatea PLUS.The post Dezastrul economic lăsat în urmă de Ilie Bolojan. Facturile au explodat, iar inflația se apropie de 11% first appeared on Nexta.ro.

Șeful UEFA, criticat după ce a spus că multe meciuri de la Cupa Mondială sunt „neinteresante”

Un grup de 13 naționale prezente la Cupa Mondială, din Asia, Africa și Caraibe, l-a criticat pe președintele UEFA, Aleksander Čeferin, după ce sloven a declarat că la turneul din SUA, Canada și Mexic sunt multe meciuri „neinteresante”. El a făcut aceste afirmații comentând extinderea turneului la 48 de echipe. Cine l-a atacat pe Čeferin Într-o declarație comună publicată de Federația de Fotbal din Africa de Sud, cele 13 națiuni și-au exprimat...