Ponta speră la pace după anuțul lui Trump: „Să sperăm că vom avea pace. Și că se va încheia un război care nu trebuia să înceapă”

Victor Ponta a transmis, într-o postare pe rețelele sociale, că speră la pace după ce președintele Donald Trump a confirmat că Washingtonul și Teheranul au ajuns la o înțelegere care ar putea pune capăt uneia dintre cele mai tensionate perioade din Orientul Mijlociu din ultimii ani.

„Să sperăm că vom avea pace. Și că se va încheia un război care nu trebuia să înceapă”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook. 

Fostul prim-ministru al României a subliniat că cei nemulțumiți de încheierea războiului sunt oamenii răi, cei care trăiesc prin război și care „își pun interesele meschine înaintea vieților oamenilor simpli”. În continuarea mesajului, Ponta a spus că poate, de această dată, cu ajutorul divinității și al oamenilor de bună-credință va fi pace.

„Bineînțeles, sunt nemulțumiți oamenii răi, adevărații instigatori ai conflictului, cei care trăiesc doar prin război și care își pun interesele meschine înaintea vieților oamenilor simpli. Dar poate că, de această dată, cu ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor de bună-credință, va fi pace”.

„Poate că, după Iran, vom avea pace și în Ucraina”

De asemenea, Victor Ponta a mai spus că speră și la pace în Ucraina și a subliniat că oamenii obișnuiți nu au de câștigat de pe urma conflictelor. Fostul premier a explicat că orice pas spre dialog, înțelegere și încetarea violenței este un motiv de speranță.

„Și poate că, după Iran, vom avea pace și în Ucraina. Până la urmă, oamenii obișnuiți nu câștigă nimic din războaie. Ei plătesc întotdeauna prețul cel mai mare. De aceea, orice pas spre dialog, înțelegere și încetarea violenței este un motiv de speranță. Să ne rugăm ca rațiunea să învingă și ca pacea să devină mai puternică decât ura și conflictul”.

SUA și Iran anunță acordul care pune capăt războiului din Orient

Statele Unite și Iranul au ajuns la un acord care prevede oficial încetarea operațiunilor militare, redeschiderea Strâmtorii Ormuz și ridicarea blocadei navale americane. Documentul urmează să fie semnat în această săptămână, în Elveția.

Președintele Donald Trump a făcut mare anunț pe Truth Social, la scurt timp după ce premierul pakistanez Shehbaz Sharif a anunțat că Statele Unite și Iranul au convenit asupra unui „acord de pace” menit să oprească imediat toate operațiunile militare din regiune, inclusiv cele din Liban.

„Acordul cu Republica Islamică Iran este acum finalizat. Autorizez pe deplin redeschiderea Strâmtorii Ormuz fără taxe de trecere și, în paralel, ridicarea imediată a blocadei navale americane. Nave din întreaga lume, porniți motoarele. Să curgă petrolul în valuri!”, a transmis Donald Trump.

The post Ponta speră la pace după anuțul lui Trump: „Să sperăm că vom avea pace. Și că se va încheia un război care nu trebuia să înceapă” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Dosarul „10 august” – Tribunalul Militar Bucureşti, aşteptat să pronunţe o hotărâre, după două amânări, în cazul foştilor şefi ai Jandarmeriei Române judecaţi pentru...

Magistraţii Tribunalului Militar Bucureşti sunt aşteptaţi, luni, să pronunţe, după două amânări, o hotărâre pe fond în dosarul „10 August”, în care foşti şefi ai...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

Dosarul „10 august” – Tribunalul Militar Bucureşti, aşteptat să pronunţe o hotărâre, după două amânări, în cazul foştilor şefi ai Jandarmeriei Române judecaţi pentru...

Magistraţii Tribunalului Militar Bucureşti sunt aşteptaţi, luni, să pronunţe, după două amânări, o hotărâre pe fond în dosarul „10 August”, în care foşti şefi ai Jandarmeriei Române sunt judecaţi pentru abuz în serviciu în cazul intervenţiei în forţă a jandarmilor, inclusiv cu gaze lacrimogene şi grenade de mână cu efect acustic, la protestele paşnice din Piaţa Victoriei, în 2018. La termenul din 11 iunie, magistraţii au amânat pronunţarea având...

La 80 de ani, Donald Trump sfidează pensionarea. Cât de mult contează vârsta într-o funcție de putere, potrivit medicilor

Președintele american Donald Trump a împlinit 80 de ani într-un moment în care tot mai mulți americani aleg să lucreze mult după vârsta pensionării. De la medici și parlamentari până la directori de companii și șefi de stat, fenomenul muncii la 80 sau chiar 90 de ani este în creștere. Specialiștii spun că longevitatea mai mare, starea de sănătate mai bună și schimbarea percepției asupra vârstei au transformat bătrânețea...

Șomajul crește în România, iar tinerii sunt cei mai afectați. Rata a ajuns la 27,4% în grupa 15-24 de ani

Rata șomajului în România a ajuns la 6,5% în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Creșterea este una ușoară, de 0,2 puncte procentuale, față de ultimul trimestru al anului trecut.The post Șomajul crește în România, iar tinerii sunt cei mai afectați. Rata a ajuns la 27,4% în grupa 15-24 de ani first appeared on Nexta.ro.