VIDEO Peste 2000 de zilieri au fost înregistrați deja electronic. Sistemul ar putea fi extins și pentru silvicultori

Începând cu 1 iunie, peste 2000 de persoane care muncesc cu ziua în domeniul agriculturii au fost deja înregistrate în registrul electronic e-zilier. Precizarea a fost făcută de ministra Muncii, Natalia Plugaru, în cadrul conferinței de presă la care a fost prezentată public Platforma.

Oficiala a precizat că autoritățile se așteaptă la circa 6000 de persoane înregistrate în sistem până la sfârșitul anului. Conform ministrei, inițial aceste este destinat domeniului agrar, însă ar putea fi extins și pentru muncitorii zilieri din domeniul silviculturii.

Informațiile înscrise în registrul electronic vor fi transmise automat către Casa Națională de Asigurări Sociale. Contribuțiile aferente vor fi incluse în calculul pensiilor și al altor drepturi sociale.

Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a precizat în cadrul conferinței că pentru muncitorii zilieri implementarea registrului nu înseamnă introducerea unor taxe noi sau modificarea regimului fiscal, ci doar digitalizarea procesului de evidență a orelor lucrate.

Prin intermediul noului sistem se vor genera vouchere digitale de către angajatori. Fiecare document de acest gen va conține detalii despre activitatea realizată, numărul de ore lucrare și plata oferită.

Articolul VIDEO Peste 2000 de zilieri au fost înregistrați deja electronic. Sistemul ar putea fi extins și pentru silvicultori apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Agenția de Investiții lansează un nou apel pentru ediția 2026-2027 a Programului BRIDGE Export

Agenția de Investiții anunță lansarea apelului nr. 2  de...

34 de ani de la luptele de pe platoul Varnița-Tighina. Militari și veterani au adus un omagiu celor căzuți

Militari, angajați civili ai Armatei Naționale și veterani ai...

VIDEO Reguli mai stricte și amenzi mai mari pentru fumători, din 24 iunie! Fumatul pe balcon, interzis

În Republica Moldova, aproape unul din trei adulți consumă...

Atenție, șoferi! Restricții de circulație lângă Turnul de Apă, din Chișinău

Traficul rutier s-a suspendat pe str. Alexe Mateevici, tronsonul...

Concediile vor fi calculate în zile lucrătoare, nu calendaristice. Ce se schimbă din 2027

Concediile de odihnă vor fi calculate în zile lucrătoare,...

ULTIMA ORĂ

Român trimis 15 ani într-un „gulag” rusesc. Adrian David Cherciu, găsit vinovat de spionaj în favoarea Ucrainei

Un cetățean român în vârstă de 22 de ani a fost condamnat la 15 ani de închisoare într-o colonie penală de maximă securitate în Rusia,...

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime ale escrocheriilor telefonice și online există nu doar în Moldova, ci și în alte state...

Important

Român trimis 15 ani într-un „gulag” rusesc. Adrian David Cherciu, găsit vinovat de spionaj în favoarea Ucrainei

Un cetățean român în vârstă de 22 de ani a fost condamnat la 15 ani de închisoare într-o colonie penală de maximă securitate în Rusia, după ce a fost găsit vinovat de spionaj în favoarea Ucrainei.The post Român trimis 15 ani într-un „gulag” rusesc. Adrian David Cherciu, găsit vinovat de spionaj în favoarea Ucrainei first appeared on Nexta.ro.

Agenția de Investiții lansează un nou apel pentru ediția 2026-2027 a Programului BRIDGE Export

Agenția de Investiții anunță lansarea apelului nr. 2  de depunere a dosarelor în cadrul Programului BRIDGE Export 2026–2027, destinat susținerii inițiativelor de promovare a exporturilor și consolidării prezenței produselor și serviciilor moldovenești pe piețele externe. Noul apel pune la dispoziția companiilor eligibile un buget de 8 milioane de lei pentru implementarea proiectelor de promovare externă. Prin această inițiativă, întreprinderile vor putea accesa sprijin financiar pentru consolidarea prezenței pe piețele internaționale,...

Peste 5 milioane de lei din PNRR pentru medicii de familie, primării și serviciile de sănătate județene

Potrivit informării publicate de Minister, 23 de cabinete de medicină de familie și 9 instituții din sistemul sanitar – precum Direcții de Sănătate Publică (DSP), Servicii de Ambulanță Județene (SAJ) sau Primării au primit finanțări de peste 5 milioane de lei prin PNRR. Potrivit Ministerului, cu acești bani, medicii de familie vor cumpăra echipamente medicale. Aceștia pot, de asemenea, și să reabiliteze sau să renoveze cabinetele medicale și spațiile în...

Petrolul Ploiești și-a adus mijlocaș argentinian

Clubul din Ploișeti a anunțat că a ajuns la un acord cu jucătorul Lucho Vega (27 ani, 1.87 metri), care a semnat un angajament valabil până la finalul stagiunii 2027-2028. Născut la Cordoba (Argentina), mijlocașul Luciano Gaston Vega Albornoz s-a format la academia lui River Plate, înainte să ajungă în Europa, la clubul portughez Estoril. A câștigat campionatul U23 al Portugaliei și la scurt timp a făcut pasul în Spania, fiind...

Maria Popistaşu şi Alex Baciu, regizorii filmului „Y”, prezentat la TIFF.25: „Ne-am dorit să expunem o problemă morală”/ VIDEO

Maria Popistaşu şi Alexandru Baciu semnează regia filmului „Y”, prezentat în cadrul Zilelor Filmului Românesc la TIFF.25. „Ne-am dorit să expunem o problemă morală”, a mărturisit actriţa şi regizoarea în faţa publicului clujean, după proiecţia de joi seară, la Cinema Victoria. Cei doi au oferit detalii despre modul de filmare şi intrigă.The post Maria Popistaşu şi Alex Baciu, regizorii filmului „Y”, prezentat la TIFF.25: „Ne-am dorit să expunem o...

Guvernul american deschide o anchetă împotriva Germaniei cu privire la preţul produselor farmaceutice. Ea poate conduce la suprataxe vamale, avertizează USTR, care anunţă că...

Guvernul american a anunţat că a lansat o anchetă împotriva Germaniei, cu scopul de a stabili dacă această ţară plăteşte preţul corect al produselor farmaceutice, care poate conduce la eventuale suprataxe vamale, relatează AFP.The post Guvernul american deschide o anchetă împotriva Germaniei cu privire la preţul produselor farmaceutice. Ea poate conduce la suprataxe vamale, avertizează USTR, care anunţă că negociază cu Berlinul first appeared on Nexta.ro.

Chinezii au construit un bloc de 26 de etaje în doar 5 zile: Cum a fost posibilă ridicarea turnului din Xiangyin

Un turn cu 26 de etaje a fost ridicat în numai cinci zile în China, folosindu-se o metodă de construcție care pare desprinsă din romanele științifico-fantastice, dar care a început să fie utilizată tot mai mult în industria de profil. Un bloc de apartamente, de 26 de etaje, din Xiangyin, provincia Hunan, a început sub forma unei serii de module din oțel fabricate în uzină și transportate cu camionul. Fiecare...