Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a solicitat în plen informații despre soarta patrimoniului fostei Universități Agrare de Stat din Moldova, acuzând lipsă de transparență în...
Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...
Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a solicitat în plen informații despre soarta patrimoniului fostei Universități Agrare de Stat din Moldova, acuzând lipsă de transparență în gestionarea bunurilor instituției. În intervenția sa, deputatul PSRM a declarat că în căminele universității de pe strada Petricani nu mai locuiesc studenți sau cadre didactice, ci peste 400 de migranți din Asia de Sud.
Instituțiile electorale din R. Moldova, Ucraina, Albania și Macedonia de Nord au încheiat un acord pentru protejarea democrațiilor și pentru o colaborare mai strânsă în drumul lor spre Uniunea Europeană. Documentul a fost semnat la Chișinău, la finalul Conferinței Regionale „Banii în Politică 2026”, și marchează un prim pas într-o colaborare pe termen lung în domeniul organizării alegerilor.
Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a comentat suspendarea din funcție a directorului MoldATSA, Dumitru Vangheli, după o investigație privind legalitatea și autenticitatea actelor pe care le-a depus în dosarul de concurs pentru șefia instituției. „Funcțiile publice nu pot fi tratate ca privilegii și nici exercitate după bunul plac. Ele trebuie asumate cu profesionalism, integritate și respect deplin pentru lege”, a menționat Bolea.
Noile norme urmăresc ca vehiculele comercializate în Uniunea Europeană să fie mai ușor de reparat, demontat, reutilizat și reciclat. Regulamentul face parte din obiectivele UE privind economia circulară și vizează reducerea risipei de materiale în industria auto.
Mașini proiectate pentru reutilizare și reciclare
Prin noul cadru legislativ, producătorii auto vor trebui să țină cont încă din faza de proiectare de posibilitatea demontării și reutilizării pieselor și componentelor. Vehiculele vor trebui concepute...

Guvernul Rusiei intenționează să majoreze puternic cheltuielile militare pentru acest an, deși deficitul bugetar este în creștere. La începutul lunii iunie, acesta ajunsese la 6 trilioane de ruble, depășind deja nivelul înregistrat pe tot parcursul anului trecut.The post Rusia ar putea direcționa aproape jumătate din buget către război. Cheltuielile militare ar urma să crească drastic first appeared on Nexta.ro.
Vozinha a fost numit „Omul meciului” după prestația sa din partida cu Spania, 0-0.The post S-a trezit celebru. SUA intervin pentru ca portarul-erou al naționalei Capul Verde să-și vadă mama în tribune la Mondial first appeared on Nexta.ro.