AI preia comanda în război / La Salonul Internațional de Apărare de la Paris echipamentele de luptă îți spun că trăiești deja viitorul

Dacă e să te uiți la ce s-a prezentat până acum la Salonul Internațional de Apărare și Securitate Eurosatory de la Paris, ai ajunge la concluzia că trăiești, deja, în viitor și că nu mai are rost să te gândești cine-știe-pe-unde.

Viitorul e aici, cu siguranță, iar salonul de la Paris confirmă o schimbare majoră de paradigmă a războiului.

Războiul devine tot mai autonom (ne referim aici la un război în care funcțiile sunt preluate de sisteme automate și semi-automate) și, în mod necesar, conectat la și bazat pe Inteligența Artificială, cu drone capabile să opereze pe uscat, pe apă, sub apă, prin aer, coordonate de sisteme software tot mai sofisticate.

Monstrul monștrilor, cel puțin, de până acum – Sea Trident

De departe, vedeta salonului este Sea Trident, monstrul ucrainean pus la punct de compania ucraineană Global Mark.

Este prezentată ca o dronă subacvatică autonomă, capabilă să transporte o tonă de explozibil, adică de trei ori mai mult decât orice altă dronă.

Sea Trident are o rază maximă de acțiune de 3.218 de km și este destinată atacurilor maritime, misiunilor logistice și vânătorii de alte drone.

Sea Trident are o viteză medie de croazieră de 6 noduri (aprox. 11 km/h) și o viteză maximă de 10 noduri (aprox. 18,5 km/h).

Asta înseamnă că, la viteza medie de croazieră, are o autonomie de 293 de ore, adică circa 12,2 zile de navigație neîntreruptă.

La viteza maximă de croazieră, drona are o autonomie de aprox. 174 de ore, adică aprox. 7,3 zile.

Sea Trident nu va merge permanent cu viteza maximă, pentru că asta i-ar consuma foarte multă energie, ar produce mult zgomot, ceea ce ar face-o foarte ușor de detectat.

Sea Trident este o inovație absolută în industria de război, pentru că mută paradigma într-o nouă etapă: amenințarea nu mai vine doar de la nave și submarine, ci și de la vehicule autonome greu detectabile.

Triton – nava fără echipaj

Triton este produsul aceleiași companii ucrainene, Global Mark. Triton se distinge prin faptul că e o ambarcațiune autonomă, de suprafață, care poate transporta armament, senzori și sisteme de lansare pentru drone sau rachete.

Triton are o lungime de 7,95 metri, o lățime de 2,55 metri, o viteză medie de 22 noduri (aprox. 40 km/h) și o autonomie de 1.100 km.

Viteza maximă este de 40 de noduri (aprox. 74 km/h), adică ceva considerabil pentru o ambarcațiune militară fără echipaj de aceste dimensiuni.

Puțină matematică: la o viteză de croazieră de 40 km/h și la o rază de acțiune de 1.100 de km, asta înseamnă o autonomie de 27,5 ore. Deci, Triton poate să navigheze singur, la viteză medie, timp de mai bine de o zi.

Dacă e să aplicăm viteza maximă, asta ar însemna o autonomie de aprox. 15 ore, dar, în practică, ceea ce numim „viteză maximă” este aproape întotdeauna calculat la viteza economică, ceea ce înseamnă că ar mai putea.

Triton are sistem de lansare pentru drone, posibilitatea integrării unor achete, stație de armament controlată de la distanță, aproximativ 500 de cartușe pentru armament la bord, senzori opticiși sistem de țintire, ceea ce îl transformă într-un sistem foarte versatil de război.

Împreună cu Sea Trident, Triton reprezintă, într-adevăr, un nou nivel în ceea ce înseamnă „operațiune de război”.

Renault intră în industria militară cu vehiculul 4 TROOP și este o altă surpriză de proporții (ca să nu-i spunem „absolută”) a salonului

Producătorul auto a bătut mâna cu Thales, lider în tehnologiile de comunicații securizate și, împreună, au gândit modelul 4 TROOP, destinat recunoașterii și coordonării dronelor și comunicațiilor tactice.

Vehiculul este remarcabil prin faptul că asta reduce semnificativ granița dintre industria civilă și cea militară.

Ce se mai găsește la Eurosatory 2026

Leitmotivul salonului sunt dronele, ceea ce a atras expozanți producători de radare specializate, sisteme de bruiaj, interceptori autonomi, soluții bazate pe AI care detectează și clasifică dronele în timp real.

MODUS – surpriza din mâneca americanilor

Un exemplu este MODUS – o platformă mobilă care combină radar, senzori și sisteme de neutralizare într-un singur ansamblu.

Chiar dacă nu e atât de spectaculos ca Sea Trident sau Triton, MODUS merită toată atenția, pentru că e un vânător de drone autonom, conceput să protejeze unități militare aflate în mișcare.

MODUS (Modular Under-Layer System) este dezvoltat de compania americană Ondas Holdings și este descris ca o pltformă mobilă anti-dronă (counter-UAS). Scopul său este să detecteze, să identifice și să neutralizeze dronele inamice înainte ca acestea să ajungă la țintă.

Practic, MODUS rezolvă o problemă foarte importantă a războiului din Ucraina: dronele foarte ieftine, lansate în roiuri, care pot provoca pagube enorme unor vehicule sau unități militare costisitoare.

Eficiența lui vine din radarul integrat, senozii electro-optici controlați de AI, capacitatea de detectare cibernetică, alte sisteme de neutralizare.

MODUS nu doar că observă amenințarea, dar alege aproape instantaneu ccea mai potrivită metodă de răspuns.

De ce e MODUS important? Pentru că, dacă, până acum, accentul a fost pus pe drone care lovesc, acum, atenția trece spre sisteme care pot opri mii de drone simultan.

Roboții de luptă care merg înaintea soldaților

Este o tendință foarte puternică – folosirea roboților tereștri.

Aceștia au fost prezentați la Eurosatory 2026 de companii ca Ondas și Patria, care au prezentat sisteme autonome care pot face recunoaștere, transport logistic, deminare, evacuare, sprijin de luptă, cu un concept simplu: „bots before boots” (joc de cuvinte pentru „roboții înainte de ghetele soldaților”).

Inteligența Artificială devine creierul pe câmpul de luptă

La edițiile anterioare, AI era un subiect secundar, însă, la ediția din 2026, AI e peste tot.

Una dintre cele mai interesante teme ale salonlui a fost prezentarea unui „remote warfare” (război de la distanță). AI a fost folosit pentru identificarea țintelor, coordonarea roiurilor de drone, analiză în timp real, sprijin pentru decizii tactice, apărare anti-dronă.

Rachete cu rază mai mare de acțiune și apărare antirachetă

Alte vehicule prezentate: rachetele cu rază extinsă de acțiune, sistemele de apărare antiaeriană, soluții inspirate de conceptul „Iron Dome” – sistemul israelian de apărare antirachetă care a devenit celebru pentru capacitatea de a intercepta rachete înainte ca acestea să lovească zone populate.

The post AI preia comanda în război / La Salonul Internațional de Apărare de la Paris echipamentele de luptă îți spun că trăiești deja viitorul first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

„The Perfect Bottle for the Perfect Water” – AQUA Carpatica la Bucharest Design Festival

AQUA Carpatica participă la Bucharest Design Festival cu expoziția...

Președintele Nicușor Dan a cerut Parlamentului reexaminarea modificărilor din Legea minelor. Ce prevederi contestă

Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului, spre reexaminare, legea...

Președintele Nicușor Dan a cerut Parlamentului reexaminarea modificărilor din Legea minelor. Ce prevederi contestă

Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului, spre reexaminare, legea...

Un bărbat dat în urmărire internațională a fost găsit în București. El era căutat încă din 2021

Marți, polițiștii din Capitală au găsit un bărbat dat...

Un bărbat dat în urmărire internațională a fost găsit în București. El era căutat încă din 2021

Marți, polițiștii din Capitală au găsit un bărbat dat...

ULTIMA ORĂ

85% din zonele de îmbăiere din Uniunea Europeană, clasificate în 2025 ca ape de calitate. Care este situația României

În 2025, din cele 22.000 de zone de îmbăiere din UE, 85% au fost clasificate ca fiind excelente, iar 96% au îndeplinit cel puţin cerinţele...

VIDEO | Deputatul Nicolae Margarint: Proiectul de lege privind mass-media al PAS trebuie modificat – Partidul Nostru va depune amendamente

Proiectul de lege privind mass-media propus de majoritatea PAS poate crea pârghii suplimentare de control politic asupra presei, mai ales în ceea ce privește...

Important

85% din zonele de îmbăiere din Uniunea Europeană, clasificate în 2025 ca ape de calitate. Care este situația României

În 2025, din cele 22.000 de zone de îmbăiere din UE, 85% au fost clasificate ca fiind excelente, iar 96% au îndeplinit cel puţin cerinţele minime ale Directivei privind apele de îmbăiere (BWD).The post 85% din zonele de îmbăiere din Uniunea Europeană, clasificate în 2025 ca ape de calitate. Care este situația României first appeared on Nexta.ro.

„The Perfect Bottle for the Perfect Water” – AQUA Carpatica la Bucharest Design Festival

AQUA Carpatica participă la Bucharest Design Festival cu expoziția capsulă „The Perfect Bottle for the Perfect Water”, un proiect dedicat designului de produs și relației dintre formă, funcționalitate și identitatea unui brand premium.The post „The Perfect Bottle for the Perfect Water” – AQUA Carpatica la Bucharest Design Festival first appeared on Nexta.ro.

Cu cât se vinde „cea mai mică garsonieră” din România, aflată în centrul Bucureștiului. „TV-ul meu nu încape în camera aia…”

Un agent imobiliar a prezentat pe rețelele de socializare ceea ce susține că este „cea mai mică garsonieră” din România, cu o suprafață de sub 10 metri pătrați, situată într-o zonă ultracentrală a Capitalei.The post Cu cât se vinde „cea mai mică garsonieră” din România, aflată în centrul Bucureștiului. „TV-ul meu nu încape în camera aia…” first appeared on Nexta.ro.

Președintele Nicușor Dan a cerut Parlamentului reexaminarea modificărilor din Legea minelor. Ce prevederi contestă

Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului, spre reexaminare, legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 77/2024 privind modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003. Șeful statului susține că forma adoptată de Camera Deputaților diferă semnificativ de cea aprobată de Senat și încalcă astfel principiul bicameralismului prevăzut de Constituție.The post Președintele Nicușor Dan a cerut Parlamentului reexaminarea modificărilor din Legea minelor. Ce prevederi contestă first appeared on Nexta.ro.

Președintele Nicușor Dan a cerut Parlamentului reexaminarea modificărilor din Legea minelor. Ce prevederi contestă

Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului, spre reexaminare, legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 77/2024 privind modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003. Șeful statului susține că forma adoptată de Camera Deputaților diferă semnificativ de cea aprobată de Senat și încalcă astfel principiul bicameralismului prevăzut de Constituție.The post Președintele Nicușor Dan a cerut Parlamentului reexaminarea modificărilor din Legea minelor. Ce prevederi contestă first appeared on Nexta.ro.

(video) Ultimele imagini cu Ece İrtem, surprinse de camerele de supraveghere înainte de deces

Ultimele imagini cu Ece İrtem înainte de moarte au fost făcute publice. Actrița apare alături de mama sa în înregistrările surprinse de camerele de supraveghere ale blocului în care locuia, cu doar o zi înainte de tragedia care a șocat Turcia, transmite protv.ro.

(video) Ultimele imagini cu Ece İrtem, surprinse de camerele de supraveghere înainte de deces

Ultimele imagini cu Ece İrtem înainte de moarte au fost făcute publice. Actrița apare alături de mama sa în înregistrările surprinse de camerele de supraveghere ale blocului în care locuia, cu doar o zi înainte de tragedia care a șocat Turcia, transmite protv.ro.