Armistițiul dintre SUA și Iran ar trebui să includă și retragerea trupelor israeliene din Liban, spune un înalt oficial de la Teheran

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, le-a spus, marți, diplomaților din alte țări că menținerea ocupației israeliene în sudul Libanului ar încălca memorandumul de înțelegere încheiat între Statele Unite și Iran, potrivit unor declarații difuzate la televiziunea de stat iraniană, citată de Associated Press. 

„Sfârșitul războiului din Liban este o parte integrantă a încheierii definitive a conflictului. Fără retragerea forțelor israeliene din teritoriile pe care le-au ocupat în timpul acestui război, conflictul nu s-a încheiat pe deplin”, a declarat ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi.

Acesta a mai afirmat că eventualele atacuri israeliene asupra Libanului „vor fi considerate de noi o încălcare a Memorandumului de înțelegere”.

Cu toate acestea Netanyahu a precizat, luni, că Israelul își va menține forțele în sudul Libanului și își va păstra dreptul de a răspunde la atacurile Hezbollahului, potrivit Reuters. 

„Iranul a vrut să ne retragem de acolo, dar eu am rămas ferm pe poziție”, a spus el luni, la o conferință de presă. Israelul nu a participat direct la negocierile de pace cu Iranul.

Un oficial american a declarat că retragerea Israelului din sudul Libanului, pe care l-a invadat încă în martie după ce Hezbollah s-a alăturat războiului, nu a fost o condiție a acordului, potrivit Reuters.

Această discrepanță a evidențiat cât de multe aspecte ale acordului rămân aparent nerezolvate înaintea ceremoniei de semnare de vineri, de la Geneva.

Această ambiguitate a reflectat evoluțiile din cadrul negocierilor anterioare, inclusiv armistițiul temporar negociat în luna aprilie. Acordul respectiv nu a deschis calea spre o pace mai amplă sau către redeschiderea Strâmtorii Ormuz, după ce Statele Unite și Iranul au anunțat cadre de acțiune divergente.

The post Armistițiul dintre SUA și Iran ar trebui să includă și retragerea trupelor israeliene din Liban, spune un înalt oficial de la Teheran first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Greu de ucis. Un urs a rănit grav un vânător şi un paznic de vânătoare în Harghita înainte de a fi împușcat

Un vânător şi un paznic de vânătoare, membri ai unei echipe de intervenţie, au fost răniţi de un urs miercuri seara, în zona localităţii Caşinu...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

Greu de ucis. Un urs a rănit grav un vânător şi un paznic de vânătoare în Harghita înainte de a fi împușcat

Un vânător şi un paznic de vânătoare, membri ai unei echipe de intervenţie, au fost răniţi de un urs miercuri seara, în zona localităţii Caşinu Nou, Harghita, în timpul unei acţiuni desfăşurate pentru alungarea sa. Animalul atacase luni două persoane, potrivit unei informări publicate pe Facebook de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, transmite Agerpres. Acesta a explicat, într-o înregistrare video, că în timpul acţiunii ursul a devenit agresiv şi...

Ultima oră! Dosarul crimelor de la ferma de porci de la Anenii Noi: Stepan Găină, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru un...

Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi, anunță pronunțarea la 18 iunie 2026 a sentinței de condamnare la 20 de ani de închisoare a inculpatului acuzat de omorul unui bărbat, comis în anul 2011, în satul Beriozchi, raionul Anenii Noi.

Curtea de Apel din Paris a decis predarea imediată a lui Paul de România. Decizia nu e definitivă

Astăzi, 18 iunie 2026, Curtea de Apel Paris a dispus predarea imediată către autoritățile române a lui Paul de România, în cadrul procedurii judiciare desfășurate în baza cooperării dintre autoritățile competente din România și Franța. Anunțul a fost făcut de Ministerul Justiției în urmă cu puțin timp. „Hotărârea reprezintă un moment important în această cauză și pune capăt unei proceduri judiciare care s-a desfășurat pe parcursul ultimilor trei ani. Decizia instanței franceze...

Șeful Pentagonului critică aliații NATO pentru poziția privind Iranul și anunță o revizuire a forțelor americane din Europa

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a anunțat, joi, o revizuire a forțelor militare ale SUA din Europa, după ce a criticat dur unii membri NATO. Șeful Pentagonului le reproșează aliaților nivelul scăzut al cheltuielilor pentru apărare și poziția adoptată față de conflictul din Iran, relatează Reuters. „Este o revizuire la care unele țări vor pica, iar altele o vor trece cu brio”, a declarat Hegseth în fața miniștrilor apărării...