Guvernul demis Bolojan cere RA-APPS să explice în baza căror legi a atribuit anumite imobile. „Pe ochi frumoși și albaștri, 400 mp în total”

Premierul demis Ilie Bolojan i-a cerut secretarului general al Guvernului, Dan Reșitnec, să întețească demersurile de verificare și clarificare a situației unor imobile aflate în administrarea RA-APPS. Concret, SGG cere explicații privind atribuirea anumitor proprietăți aflate în portofoliul instituției.

Într-un comunicat de presă transmis Agerpres se arată că, după o analiză atentă, au fost identificate mai multe situații care ridică semne de întrebare cu privire la modul de atribuire și utilizare a unor bunuri ale statului.

Dan Reșitnec, șeful SGG

Sunt avute în vedere inclusiv terenuri și apartamente acordate unor entități private sau politice, în condiții care necesită explicații suplimentare și o fundamentare legală clară.

RA-APPS, scoasă la tablă

În acest context, Secretariatul General al Guvernului a transmis o solicitare oficială către RA-APPS pentru clarificarea unor aspecte privind baza legală a atribuirii anumitor imobile, criteriile de selecție și excludere din listele publicate. De asemenea, se cer explicații și pentru situațiile în care proprietăți ale statului au fost acordate pe perioade nedeterminate.

„Transparența și clarificarea modului în care sunt administrate bunurile statului nu sunt negociabile. Cetățenii au dreptul să știe cum sunt folosite proprietățile publice și în baza căror decizii. Atunci când apar situații greu de explicat sau care ridică suspiciuni legitime, obligația noastră este să cerem răspunsuri și să aducem lumină acolo unde prea mult timp a existat opacitate. Vom continua acest proces cu determinare și respect pentru lege, indiferent de presiunile politice sau instituționale”, a afirmat Reșitnec.

Ulterior, într-o postare pe Facebook având același subiect, șeful SGG a oferit și câteva exemple de imobile administrate de RA-APPS în cazul cărora trebuie oferite clarificări.

„Hai să vă dau câteva exemple pe care le-am descoperit împreună cu colegii mei după publicarea listei cu imobile RA-APPS, pe 10 iunie!

  • un teren din proprietatea statului dat unei firme private, gratuit, fără explicații, de pe urma căruia aceasta profită împreună cu parcarea din fața lui;
  • un apartament de 250 mp dat partidului ALO (Alianța Lege și Ordine), co-fondat de un putinist anchetat și arestat de DIICOT!!! Pentru trădare și colaborare cu Moscova. Apartament folosit ca locuință de președintele partidului;
  • două apartamente pe Kiseleff, în zonă centrală, date Partidului Bunăstării Decente. Pe ochi frumoși și albaștri. 400 mp în total.

Și mai sunt destule cazuri care ridică serioase semne de întrebare”, scrie Reșitnec.

The post Guvernul demis Bolojan cere RA-APPS să explice în baza căror legi a atribuit anumite imobile. „Pe ochi frumoși și albaștri, 400 mp în total” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Ion Cristoiu: O premieră în PNL: Gruparea antiBolojan s-a manifestat public. Urmează ruperea partidului?

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”,...

Claudiu Năsui dă lecții de educație financiară: „Cum să nu te lași păcălit de statul român”

Fost ministru al Economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului, Claudiu...

Ce înseamnă realitate virtuală, realitate augmentată și realitate mixtă

Realitatea virtuală, realitatea augmentată și realitatea mixtă sunt termeni...

Ce înseamnă realitate virtuală, realitate augmentată și realitate mixtă

Realitatea virtuală, realitatea augmentată și realitatea mixtă sunt termeni...

Stadiul lucrărilor la calea ferată dintre Cluj-Napoca și Aghireș a ajuns la 70%

Oficialul din Ministerul Transporturilor vorbește despre un „progres excelent...

ULTIMA ORĂ

Irina Vlah: Pentru ce a impus de fapt UE sancțiuni împotriva mea

Lidera partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a reacționat la sancțiunile impuse de Uniunea Europeană, calificând motivele invocate drept „stranii” și susținând că măsura reprezintă o...

Renato Usatîi critică distribuirea pliantelor anti-fraudă într-o singură limbă și cere informarea cetățenilor în română și rusă

Escrocii îi fură pe toți, indiferent de limba vorbită, însă statul îi avertizează doar într-o singură limbă. Mai mult, instituția responsabilă a tipărit doar...

Important

Irina Vlah: Pentru ce a impus de fapt UE sancțiuni împotriva mea

Lidera partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a reacționat la sancțiunile impuse de Uniunea Europeană, calificând motivele invocate drept „stranii” și susținând că măsura reprezintă o acțiune cu caracter politic, îndreptată împotriva opoziției din Republica Moldova. Ce se ascunde în spatele sancțiunilor UE: stranietăți și concluzii ce trebuie făcute. Uniunea Europeană a decis să-mi introducă sancțiuni, The post Irina Vlah: Pentru ce a impus de fapt UE sancțiuni împotriva mea...

Ion Cristoiu: O premieră în PNL: Gruparea antiBolojan s-a manifestat public. Urmează ruperea partidului?

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție ședința PNL, după ce Nicușor Dan a decis să îl desemneze premier pe Adrian Veștea. „Ieri, 15 iulie, Ilie Bolojan, venit de urgență de la Chșinău, unde participa la Congresul PAS al Maiei Sandu, pe fondul unui război cu Nicușor Dan, care o giugiulește mai tare pe Maia Sandu. Venit de la Chișinău, a...

Claudiu Năsui dă lecții de educație financiară: „Cum să nu te lași păcălit de statul român”

Fost ministru al Economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului, Claudiu Năsui ține lecții de educație financiară pe social media. „Cum să nu te lași păcălit de statul român”, scrie deputatul USR, oferind câteva sfaturi în acest sens. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Claudiu Năsui arată cum încearcă statul român să-i păcălească pe oameni. În context, el oferă ca exemplu titlurile Fidelis și explică despre ce este vorba. Năsui: „Nu vă...

Marea Britanie trimite uraniu îmbogățit în Ucraina, după ce Moscova a lovit infrastructura critică

Premierul britanic, Keir Starmer, va semna cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, un acord energetic de 210 milioane de lire sterline pentru furnizarea de uraniu îmbogățit către compania ucraineană Energoatom. Decizia va fi anunțată public în contextul Sumitului G7, informează kyivpost.com.

Tânăr de 23 de ani, transportat cu elicopterul SMURD la spital după un accident în județul Giurgiu

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost transportat cu elicopterul SMURD la spital, marți dimineața, după ce a ajuns cu mașina pe care o conducea în câmp. Accidentul rutier s-a petrecut pe DJ 504, în afara localității Putineiu, pe sensul spre Alexandria.The post Tânăr de 23 de ani, transportat cu elicopterul SMURD la spital după un accident în județul Giurgiu first appeared on Nexta.ro.

Experiența de coșmar a unei mame care s-a angajat cameristă la un hotel din București: „M-am simțit umilită și tratată cu bătaie de joc”

O tânără mamă povestește pe rețelele de socializare experiența de coșmar prin care a trecut după ce s-a angajat cameristă la un hotel. Ioana Buta afirmă că a lucrat aproape o lună fără contract de muncă și că a fost umilită și insultată atunci când a cerut plata promisă.The post Experiența de coșmar a unei mame care s-a angajat cameristă la un hotel din București: „M-am simțit umilită și...

Strâmtoarea Ormuz a fost redeschisă? Trump: Navele încep să se deplaseze

Strâmtoarea Ormuz – blocată de regimul teocratic de la Teheran, după începerea războiului cu SUA și Iran – ar fi fost redeschisă deschisă. Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni, 15 iunie, că navele „încep să se deplaseze” prin ruta maritimă. „Navele încep să se deplaseze, multe încărcate cu petrol, ieșind din Strâmtoarea Hormuz. Ele The post Strâmtoarea Ormuz a fost redeschisă? Trump: Navele încep să se deplaseze appeared...