Noi generații de medici și farmaciști în Moldova: Peste 960 de absolvenți ai USMF au depus jurământul lui Hippocrates

Peste 960 de absolvenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au depus marți, 16 iunie, jurământul medicului și farmacistului, marcând începutul carierei lor în domeniul sănătății.

Din total, 753 sunt cetățeni ai Republicii Moldova, iar 213 provin din 16 țări, inclusiv India, Israel, Tunisia, SUA, Ucraina, România, Turcia, Germania și altele.

Cei mai mulți absolvenți au finalizat programul de Medicină – 590 de persoane. Alți 208 au absolvit Stomatologia și 80 Farmacia. De asemenea, 36 de tineri specialiști au finalizat Fiziokinetoterapia și reabilitarea, 21 – Asistență medicală generală, 12 – Sănătate publică, 12 – Optometrie și 7 – Tehnologii în radiologie și imagistică.

La ceremonia festivă au participat ministrul Sănătății, Emil Ceban, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, cadre universitare, studenți și părinți.

În mesajul său, ministrul a spus că depunerea jurământului nu reprezintă doar finalul studiilor, ci începutul unei responsabilități profesionale importante.

El a subliniat că Republica Moldova are nevoie de specialiști dedicați și că noile generații de medici și farmaciști vor contribui la modernizarea sistemului de sănătate și la îmbunătățirea serviciilor medicale.

Ceremonia de depunere a jurământului este una dintre cele mai importante tradiții academice din domeniul medical și simbolizează angajamentul de a practica profesia cu responsabilitate, integritate și grijă față de pacienți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Noi generații de medici și farmaciști în Moldova: Peste 960 de absolvenți ai USMF au depus jurământul lui Hippocrates apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Au mai rămas trei zile până la Balul Absolvenților. Ce îi așteaptă pe tineri

Primăria Municipiului Chișinău invită tinerii la Balul Absolvenților 2026,...

Alertă de ambrozie! Recomandările autorităților pentru a evita problemele de sănătate

Inspectoratul pentru Protecția Mediului avertizează asupra extinderii accelerate a...

CEC: Cheltuielile partidelor politice din Moldova pentru publicitatea online au crescut cu aproape 40%

Cheltuielile concurenților electorali pentru publicitatea online au crescut cu...

ULTIMA ORĂ

Războiul tarifelor dintre UE și SUA a luat sfârșit. Parlamentul European a aprobat acordul comercial semnat de Trump și von der Leyen acum un...

Parlamentul European a aprobat definitiv acordul comercial transatlantic cu Statele Unite și a pus astfel capăt unei perioade lungi de blocaje și tensiuni diplomatice, relatează...

VIDEO | Deputatul Nicolae Margarint: Proiectul de lege privind mass-media al PAS trebuie modificat – Partidul Nostru va depune amendamente

Proiectul de lege privind mass-media propus de majoritatea PAS poate crea pârghii suplimentare de control politic asupra presei, mai ales în ceea ce privește...

Important

Războiul tarifelor dintre UE și SUA a luat sfârșit. Parlamentul European a aprobat acordul comercial semnat de Trump și von der Leyen acum un...

Parlamentul European a aprobat definitiv acordul comercial transatlantic cu Statele Unite și a pus astfel capăt unei perioade lungi de blocaje și tensiuni diplomatice, relatează POLITICO. Votul europarlamentarilor vine cu puțin timp înainte de expirarea ultimatumului dat de președintele american Donald Trump, care a amenințat cu impunerea unor taxe vamale masive pe mașinile europene dacă acordul nu este implementat până la 4 iulie.   Legislatorii europeni au votat cu 440 de...

Raed Arafat așteaptă să își primească înapoi telefonul de la procurori, după percheziție. Cine sunt cei 17 suspecți puși sub acuzare în dosarul „Elicopterul”

Raed Arafat așteaptă decizia CAB de restituire a telefonului reținut de procurorii militari în „dosarul Elicopterul”. Șeful DSU merge pe urmele generalului Vlad Gheorghiță, încercând să convingă instanța Curții de Apel București, prin contestația depusă la ordonanța dată de procurorii militari în dosarul presupuselor angajări fictive, să își ia telefonul mobil înapoi. Acest telefon i-a fost reținut atunci când procurorii au efectuat pecheziții la sediul Departamentului pentru Situații de Urgență,...

Rusia votează în septembrie. Putin a chemat alegătorii la urne într-un moment critic pentru Kremlin

Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat marţi alegeri legislative pe 20 septembrie în contextul scăderii continue a popularităţii sale şi a partidului Kremlinului, Rusia Unită, potrivit tuturor sondajelor.The post Rusia votează în septembrie. Putin a chemat alegătorii la urne într-un moment critic pentru Kremlin first appeared on Nexta.ro.