UDMR anunță că nu intră la guvernare | Adrian Veștea caută susținere în Parlament după expirarea ultimatumului PNL

UPDATE 13:05 UDMR nu va intra la guvernare

UDMR nu va intra la guvernare, a anunțat marți liderul deputaților Uniunii, Csoma Botond.

Decizia vine după ședința Consiliului Permanent al UDMR, în care liderii Uniunii au discutat dacă susțin Guvernul Veștea.

„În acest moment nu vedem cum s-ar putea contura o majoritate transparentă și stabilă în Parlamentul României pentru sprijinul Guvernului Veștea. După toate calculele aritmetice pe care le-am văzut și în presă, ar fi nevoie și de voturile neafiliaților, care provin din S.O.S. și POT. Am văzut că sunt diverse încercări și în privința AUR și nu am dorit să ajungem în aceeași barcă cu acești deputați și senatori neafiliați care vin din aceste partide”, a declarat Csoma Botond.

UPDATE 12:30 Adrian Veștea discută cu grupul „Uniți pentru România”

Adrian Veștea are o întâlnire cu parlamentarii grupului „Uniți pentru România”, din care face parte și Victor Ponta, în cadrul discuțiilor pentru susținerea viitorului guvern.

Premierul desemnat a fost însoțit de fostul vicepremier PSD Marian Neacșu.

UPDATE 11:40 Negocieri la Vila Lac

Premierul desemnat Adrian Veștea a discutat, marți, la Vila Lac, cu parlamentari din grupul PACE și cu Ana Maria Gavrilă, președinta POT, în cadrul negocierilor pentru formarea noului guvern, potrivit G4Media.

De asemenea, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor s-au întâlnit înaintea ședinței UDMR în care Uniunea urmează să decidă dacă susține Guvernul Veștea, au declarat surse politice pentru G4Media.

UPDATE 11:00 Dan Motreanu: „Parlamentarii liberalii nu vor vota Guvernul Veștea”

Dan Motreanu, secretarul general al PNL, a transmis că Biroul Politic Național a menținut decizia ca partidul să nu guverneze cu PSD și să nu voteze învestirea lui Adrian Veștea în funcția de premier.

„Nu vom vota învestirea lui Adrian Veștea în postul de premier, pentru că este o decizie luată cu încălcarea spiritului democrației parlamentare, în afara PNL, fără consultarea PNL”, a scris Motreanu, marți, pe Facebook.

Secretarul general al PNL a precizat că partidul îi cere lui Adrian Veștea să își depună mandatul, deoarece nu are sprijinul liberalilor.

„Parlamentarii liberali nu vor vota Guvernul Veștea. Orice membru PNL care acceptă funcția de ministru sau prim-ministru fără a fi mandatat de partid va fi exclus”, a transmis Dan Motreanu.

UPDATE 10:20 Adrian Veștea: „Poziția mea nu se schimbă: nu îmi depun mandatul”

Adrian Veștea a transmis că nu își schimbă poziția și că nu își depune mandatul de premier desemnat.

„Poziția mea nu se schimbă: nu îmi depun mandatul, indiferent de presiunile care se fac asupra mea. Am acceptat această responsabilitate cu deplină asumare și merg mai departe cu aceeași hotărâre”, a scris Adrian Veștea pe Facebook.

Premierul desemnat susține că interesul țării trebuie să fie „mai presus de orice calcul politic”.

„Sunt convins că acest Guvern va trece, pentru că România are nevoie de stabilitate, de un executiv funcțional și de decizii care nu mai pot fi amânate”, a mai spus Veștea.

UPDATE 10:00 Ultimatumul dat de PNL premierului desemnat a expirat

ltimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea pentru depunerea mandatului de premier desemnat a expirat. Veștea a anunțat luni seară că nu își depune mandatul și că merge mai departe.

Ședința Consiliului Permanent al UDMR, în care liderii Uniunii vor decide dacă susțin Guvernul Veștea, va începe la ora 10:30.

Știrea inițială: Liderii UDMR se reunesc marți în ședința Consiliului Permanent pentru a decide dacă susțin un guvern condus de premierul desemnat Adrian Veștea.

Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a declarat luni seară, la Antena 3 CNN, că Adrian Veștea le-a propus reprezentanților UDMR să facă parte din viitorul guvern.

„Ne-a propus să facem parte din guvern, nu am vorbit despre portofolii. I-am spus că mâine vom decide acest lucru”, a declarat Csoma Botond.

El a mai spus că liderii UDMR l-au întrebat pe Adrian Veștea cu cine intenționează să formeze guvernul.

„L-am întrebat cu cine face acest guvern, ne-a spus cu PSD, cu noi și o parte din PNL, dar nu ne-a dat nume, așa a zis el. Este o decizie foarte dificilă, sunt foarte multe elemente pe care trebuie să le luăm în calcul (…) toate variantele sunt pe masă, vom decide mâine”, a adăugat liderul deputaților UDMR.

PNL cere reluarea consultărilor la Cotroceni

Ședința UDMR are loc după ce conducerea PNL a decis, luni seară, că liberalii nu vor susține un guvern condus de Adrian Veștea.

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat că partidul îi solicită lui Adrian Veștea să își depună mandatul până marți, la ora 10:00.

„PNL i-a solicitat dlui Veștea depunerea mandatului până mâine la ora 10:00. Parlamentarii PNL au fost mandatați ca la viitoarea ședință în care s-ar putea exprima votul de instalare în Parlamentul României să procedeze după formula prezent, nu votez”, a spus Bolojan.

Liderul PNL a mai transmis că membrii liberali care ar accepta să facă parte dintr-un guvern fără susținerea partidului își vor pierde calitatea de membri ai PNL.

Bolojan a cerut și reluarea consultărilor dintre președintele României și partidele politice, pentru identificarea unei formule de guvernare susținute transparent.

Adrian Veștea a anunțat însă că nu renunță la mandatul de premier desemnat.

„Vreau să fie foarte clar: nu îmi depun mandatul de premier desemnat. Am acceptat această responsabilitate cu bună-credință și voi merge mai departe cu mandatul încredințat, pentru că România are nevoie urgentă de stabilitate și de un guvern funcțional”, a transmis Veștea.

The post UDMR anunță că nu intră la guvernare | Adrian Veștea caută susținere în Parlament după expirarea ultimatumului PNL first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Cum configurezi controlul parental pe Xbox, PlayStation și Nintendo Switch

Setările pentru copii trebuie configurate din prima zi, ținând...

Cum configurezi controlul parental pe Xbox, PlayStation și Nintendo Switch

Setările pentru copii trebuie configurate din prima zi, ținând...

Liberalii îi reamintesc lui Veștea să își depună mandatul de premier

În cadrul comunicatului transmis de PNL, marți, 16 iunie...

Liberalii îi reamintesc lui Veștea să își depună mandatul de premier

În cadrul comunicatului transmis de PNL, marți, 16 iunie...

Zodiile care vor trece de la agonie la extaz între 25-28 iunie 2026

Ultimele zile ale lunii iunie se anunță pline de...

Zodiile care vor trece de la agonie la extaz între 25-28 iunie 2026

Ultimele zile ale lunii iunie se anunță pline de...

Lukașenko își cere scuze față de Zelenski pentru insulte și susține că Belarusul nu va intra în război: „Poate că pe alocuri am exagerat”

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, și-a cerut scuze pentru declarațiile...

ULTIMA ORĂ

Cum configurezi controlul parental pe Xbox, PlayStation și Nintendo Switch

Setările pentru copii trebuie configurate din prima zi, ținând cont că o consolă nu mai este doar un aparat pentru jocuri offline, ci este conectată...

VIDEO | Deputatul Nicolae Margarint: Proiectul de lege privind mass-media al PAS trebuie modificat – Partidul Nostru va depune amendamente

Proiectul de lege privind mass-media propus de majoritatea PAS poate crea pârghii suplimentare de control politic asupra presei, mai ales în ceea ce privește...

Important

Cum configurezi controlul parental pe Xbox, PlayStation și Nintendo Switch

Setările pentru copii trebuie configurate din prima zi, ținând cont că o consolă nu mai este doar un aparat pentru jocuri offline, ci este conectată permanent la servicii online, magazine digitale, comunități, prieteni și necunoscuți.The post Cum configurezi controlul parental pe Xbox, PlayStation și Nintendo Switch first appeared on Nexta.ro.

Cum configurezi controlul parental pe Xbox, PlayStation și Nintendo Switch

Setările pentru copii trebuie configurate din prima zi, ținând cont că o consolă nu mai este doar un aparat pentru jocuri offline, ci este conectată permanent la servicii online, magazine digitale, comunități, prieteni și necunoscuți.The post Cum configurezi controlul parental pe Xbox, PlayStation și Nintendo Switch first appeared on Nexta.ro.

Liberalii îi reamintesc lui Veștea să își depună mandatul de premier

În cadrul comunicatului transmis de PNL, marți, 16 iunie 2026, liberalii au reamintit deciziile care au fost luate în urmă cu o zi, în cadrul ședinței Biroului Politic Național (BPN) a PNL. După 5 ore și jumătate, întrunirea s-a terminat, iar liberalii au decis să nu voteze Guvernul Veștea și să excludă pe oricine o va face. De altfel, ședința nu a fost lipsită nici de „scântei”, așa cum...

Liberalii îi reamintesc lui Veștea să își depună mandatul de premier

În cadrul comunicatului transmis de PNL, marți, 16 iunie 2026, liberalii au reamintit deciziile care au fost luate în urmă cu o zi, în cadrul ședinței Biroului Politic Național (BPN) a PNL. După 5 ore și jumătate, întrunirea s-a terminat, iar liberalii au decis să nu voteze Guvernul Veștea și să excludă pe oricine o va face. De altfel, ședința nu a fost lipsită nici de „scântei”, așa cum...

Zodiile care vor trece de la agonie la extaz între 25-28 iunie 2026

Ultimele zile ale lunii iunie se anunță pline de schimbări pentru multe zodii. Potrivit astrologilor, intervalul 25-28 iunie va aduce o combinație de influențe astrale care îi va determina pe unii nativi să treacă de la incertitudine și blocaje la decizii importante și noi oportunități.The post Zodiile care vor trece de la agonie la extaz între 25-28 iunie 2026 first appeared on Nexta.ro.

Sindicatele, apel către Maia Sandu și Alexandru Munteanu: cer publicarea proiectului de lege privind salarizarea în sectorul bugetar

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) cere autorităților să urgenteze consultările publice privind reforma salarizării în sectorul bugetar. Sindicatele susțin că procesul avansează prea lent și își exprimă îngrijorarea că proiectul de lege care ar putea asigura inclusiv majorarea salariilor în sectorul bugetar nu a fost încă supus dezbaterilor publice. Sindicatele amintesc, în demersurile The post Sindicatele, apel către Maia Sandu și Alexandru Munteanu: cer publicarea proiectului de...