Valentin Stan: „Iranul a admis că va dilua uraniul îmbogățit. Este pentru prima dată când au recunoscut existența și distrugerea uraniului”

Într-o ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă live de Gândul, profesorul Valentin Stan a vorbit despre o victorie fără echivoc a Statelor Unite împotriva Iranului. Urmărește aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show.

Odată cu anunțarea semnării unui tratat între Statele Unite și Iran, Republicia Islamică a acceptat și reducerea nivelului uraniului îmbogățit la 60%. Valentin Stan spune că autoritățile iraniene încearcă să împacheteze într-o manieră diferită acest mesaj. Nu doresc să se prezinte drept învinși în fața poporului iranian. Cu toate acestea, în perspectiva analistului politic, acest acord reprezintă o adevărată victorie pentru Statele Unite.

„Este pentru prima oară în istoria Republicii Islamice când reprezentantul pentru negocieri admite, și sigur trebuie să o pună pentru iranieni într-un anume fel, să nu pară că au fost înfrânți în războiul ăsta. E pentru prima oară când spune: renunțăm la uraniul îmbogățit la 60% și, ce spune el, zice: îl diluăm, adică să reducă acea concentrare a lui, să-l aducă la o concentrare care să fie inofensivă. Dar, zice el, în Iran, vezi Doamne, nu cum spuneau americanii „ni-l dați nouă”, deși americanii au spus foarte clar. Trump a spus foarte clar următorul lucru: venim acolo și distrugem cu voi, noi suntem acolo. Deci asta se va face sub supraveghere americană, mai ales că nu au tehnologie să dezgroape uraniul îmbogățit și vor trebui să vină americanii oricum ca să-l dezgroape.”

Profesorul Stan remarcă o premieră istorică adusă de acest acord. Este prima oară când iranienii acceptă clar să renunțe la uraniul îmbogățit în acordul cu SUA.

„Este pentru prima oară, dragii mei, în istoria Republicii Islamice Iran, când băieții ăștia vin și spun: renunțăm la el. Că la tratatul cu Obama, totul era în proiect. Înseamnă că au câștigat războiul. Și dacă mai stăteau puțin, îl câștigau de tot.”

 

The post Valentin Stan: „Iranul a admis că va dilua uraniul îmbogățit. Este pentru prima dată când au recunoscut existența și distrugerea uraniului” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Viorel Cataramă: „Am ajuns în faza finală a confruntării dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan”

Cataramă, unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului...

Superliga: Mino Sota şi-a prelungit contractul cu UTA Arad

Mijlocaşul japonez Mino Sota şi-a prelungit contractul cu UTA...

PNL, în derivă politică: Conflictul intern care poate împinge partidul spre o scindare ireversibilă

Profesorul Sergiu Mişcoiu, de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj,...

Metroul din Kiev, acuzat că percepe bani celor care se adăpostesc de bombardamente / Ce spune administrația metroului

Compania publică ucraineană care administrează metroul din Kiev demontează...

Metroul din Kiev, acuzat că percepe bani celor care se adăpostesc de bombardamente / Ce spune administrația metroului

Compania publică ucraineană care administrează metroul din Kiev demontează...

ULTIMA ORĂ

Din ce a făcut avere noul premier desemnat. Adrian Veștea este contabil de profesie și a fost timp de 12 ani primar al orașului...

Din ce a făcut avere noul premier desemnat. Adrian Veștea este contabil de profesie și a fost timp de 12 ani primar al orașului RâșnovThe...

Renato Usatîi critică distribuirea pliantelor anti-fraudă într-o singură limbă și cere informarea cetățenilor în română și rusă

Escrocii îi fură pe toți, indiferent de limba vorbită, însă statul îi avertizează doar într-o singură limbă. Mai mult, instituția responsabilă a tipărit doar...

Important

Din ce a făcut avere noul premier desemnat. Adrian Veștea este contabil de profesie și a fost timp de 12 ani primar al orașului...

Din ce a făcut avere noul premier desemnat. Adrian Veștea este contabil de profesie și a fost timp de 12 ani primar al orașului RâșnovThe post Din ce a făcut avere noul premier desemnat. Adrian Veștea este contabil de profesie și a fost timp de 12 ani primar al orașului Râșnov first appeared on Nexta.ro.

Controversă la Mondial: FIFA a decis soarta arbitrului VAR acuzat că a făcut gesturi naziste pe camerele de transmisie

Un arbitru VAR a fost implicat într-o controversă de proporții la Cupa Mondială 2026.The post Controversă la Mondial: FIFA a decis soarta arbitrului VAR acuzat că a făcut gesturi naziste pe camerele de transmisie first appeared on Nexta.ro.

Viorel Cataramă: „Am ajuns în faza finală a confruntării dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan”

Cataramă, unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, susține că nominalizarea lui Adrian Ioan Veștea de către președintele Nicușor Dan este constituțională și necesară. El consideră că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și funcțional. Potrivit acestuia, solicitarea PNL ca Veștea să renunțe la mandat este un demers politic legitim. Însă amenințările cu sancțiuni în caz de refuz depășesc, în opinia sa, cadrul unei dezbateri...

Cristina Gherasimov după deschiderea oficială a primului cluster de negocieri cu UE: „Urmează și mai multă muncă, dar suntem determinați să menținem ritmul, să...

Republica Moldova a deschis oficial aseară negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru primul grup de capitole, marcând o nouă etapă în parcursul său european. Vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că urmează o perioa...

Superliga: Mino Sota şi-a prelungit contractul cu UTA Arad

Mijlocaşul japonez Mino Sota şi-a prelungit contractul cu UTA Arad până în vara anului 2027.The post Superliga: Mino Sota şi-a prelungit contractul cu UTA Arad first appeared on Nexta.ro.

PNL, în derivă politică: Conflictul intern care poate împinge partidul spre o scindare ireversibilă

Profesorul Sergiu Mişcoiu, de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, analizează mecanismele puterii din interiorul PNL şi avertizează că duelul dintre Ilie Bolojan şi Adrian Veştea ar putea duce la dispariţia unor părţi din PNL.The post PNL, în derivă politică: Conflictul intern care poate împinge partidul spre o scindare ireversibilă first appeared on Nexta.ro.

CNAM a transferat peste un miliard de lei pentru serviciile medicale oferite populației în iunie

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat în avans prestatorilor de servicii medicale peste 1 miliard 24 de milioane de lei pentru serviciile ce urmează a fi oferite populației în luna iunie, comunică MOLDPRES. Din această sumă,...