Reuters: Acordul istoric SUA-Iran ascunde o miză economică de 300 de miliarde de $. Peste 150 de miliarde au fost deja angajați de investitori

Un fond privat de investiții de 300 de miliarde de dolari, destinat reconstrucției și dezvoltării economiei iraniene, face parte din acordul-cadru negociat între Washington și Teheran. Potrivit Reuters, peste jumătate din sumă a fost deja angajată de investitori internaționali.

Un fond privat în valoare de 300 de miliarde de dolari ar putea deveni unul dintre pilonii centrali ai acordului istoric negociat între Statele Unite și Iran pentru încetarea conflictului și normalizarea relațiilor economice. Potrivit unei surse implicate direct în negocieri, citată de Reuters, mai mult de jumătate din suma totală a fost deja alocată de investitori din mai multe regiuni ale lumii, în condițiile în care Washingtonul și Teheranul se pregătesc să semneze oficial acordul vineri.

Donald Trump | Foto – Mediafax

Fondul este conceput ca un mecanism de investiții private și nu ca un program de despăgubiri sau reconstrucție finanțat de guverne. Sursele susțin că proiectul urmărește să ofere ambelor părți un stimulent economic major pentru finalizarea unui acord definitiv care să pună capăt războiului și să deschidă calea către reintegrarea Iranului în economia globală.

Un fond global de investiții

Potrivit unei surse iraniene de rang înalt, Teheranul solicitase inițial aproximativ 400 de miliarde de dolari drept compensații pentru pagubele provocate de conflict. Washingtonul a respins însă ideea unor despăgubiri directe, ceea ce a dus la apariția conceptului actual – un vehicul financiar privat care urmează să poarte numele de Fondul de Reconstrucție și Dezvoltare.

File picture, dated on December 14, 2016, of Mojtaba Khamenei, son of Ayatollah Ali Khamenei, who has just been named Iran’s new Supreme Leader, seen in Tehran, Iran. Photo by Reza B/Middle East Images/ABACAPRESS.COM

Investițiile promise vizează sectoare strategice precum energia, logistica, transporturile, industria prelucrătoare și infrastructura. Printre proiectele care ar putea beneficia de finanțare se numără modernizarea rafinăriilor, aeroporturilor, infrastructurii energetice și a unor mari complexe industriale afectate de război, inclusiv complexul siderurgic Mobarakeh.

Potrivit surselor citate de Reuters, la finanțarea fondului s-au angajat deja companii din Statele Unite, statele arabe din Golf, Asia, Africa și America de Sud. De asemenea, au fost menționate firme din Coreea de Sud, Japonia, Singapore, Malaezia și SUA, fără ca lista completă a investitorilor să fie făcută publică.

Iranul mizează pe revenirea în economia globală

Pentru economia iraniană, un astfel de mecanism ar putea reprezenta cea mai importantă oportunitate de investiții străine din ultimele patru decenii. Iranul a fost în mare parte exclus de pe piețele financiare internaționale din cauza sancțiunilor americane și occidentale impuse succesiv în ultimii ani. Țara dispune însă de resurse considerabile, având a doua cea mai mare rezervă de gaze naturale din lume și a patra cea mai mare rezervă de petrol dovedită.

În plus, Iranul beneficiază de o populație de peste 92 de milioane de locuitori, o bază industrială importantă și un potențial ridicat de dezvoltare în domenii precum petrochimia, mineritul, agricultura și turismul. Sursele implicate în negocieri subliniază că fondul de investiții este separat de discuțiile privind ridicarea sancțiunilor americane și de procesul de deblocare a activelor iraniene înghețate în străinătate.

Memorandumul de înțelegere care urmează să fie semnat va crea cadrul de lucru pentru următoarele 60 de zile, perioadă în care negociatorii americani și iranieni vor continua discuțiile privind programul nuclear, sancțiunile și securitatea regională.

„Acesta va fi creat abia după semnarea acordului final. În aceste 60 de zile, administratorii fondului vor colabora cu iranienii și investitorii pentru a planifica și a defini proiectele”, a declarat sursa citată de Reuters.

Vicepreședintele american JD Vance a confirmat anterior că Iranul ar putea avea acces la un fond de reconstrucție de 300 de miliarde de dolari susținut de statele din Golf, cu condiția respectării obligațiilor asumate în acordul negociat cu Washingtonul, inclusiv renunțarea la programul nuclear militar și acceptarea unor mecanisme stricte de verificare internațională.

The post Reuters: Acordul istoric SUA-Iran ascunde o miză economică de 300 de miliarde de $. Peste 150 de miliarde au fost deja angajați de investitori first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

O cântăreață din Iran ar fi fost condamnată la 74 de lovituri de bici după ce a cântat fără hijab

Cântăreața iraniană Parastoo Ahmadi ar fi fost condamnată la...

Ultimul continent pe care gripa aviară H5N1 nu a ajuns a depistat primul caz suspect

Australia a detectat primul său caz suspect de gripă...

Bătălie uriașă pe bugetul UE. Fondurile de coeziune blocate în dispute care vizează direct România

Uniunea Europeană se pregătește pentru un adevărat război financiar,...

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună: Fereastra oportunităților nu rămâne deschisă pentru totdeauna, de aceea, Moldova trebuie să decidă ce loc vrea să ocupe în lume peste 10...

Republica Moldova se află în fața unei alegeri strategice: să continue să piardă populație și oportunități economice sau să devină o destinație atractivă pentru investiții...

Victoria Furtună: Fereastra oportunităților nu rămâne deschisă pentru totdeauna, de aceea, Moldova trebuie să decidă ce loc vrea să ocupe în lume peste 10...

Republica Moldova se află în fața unei alegeri strategice: să continue să piardă populație și oportunități economice sau să devină o destinație atractivă pentru...

Important

Victoria Furtună: Fereastra oportunităților nu rămâne deschisă pentru totdeauna, de aceea, Moldova trebuie să decidă ce loc vrea să ocupe în lume peste 10...

Republica Moldova se află în fața unei alegeri strategice: să continue să piardă populație și oportunități economice sau să devină o destinație atractivă pentru investiții și dezvoltare, afirmă Victoria Furtună. Lidera Partidului „Moldova Mare” consideră că actualul context internațional oferă țării o șansă pe care nu își poate permite să o rateze. Victoria Furtună a declarat că marile centre de putere globale investesc masiv în infrastructură, educație, industrie și inteligență...

Consiliul Europei condamnă Rusia pentru că nu respectă o decizie CEDO privind Transnistria

Comitetul de miniștri al Consiliului Europei a condamnat Federația Rusă pentru neexecutarea unei hotărâri CEDO privind școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană. La aproape 14 ani de la pronunțarea deciziei în cauza „Catan și alții c. Rusiei”, despăgubirile acordate reclamanților nu au fost achitate, iar cele opt instituții de învățământ continuă să activeze sub presiuni și restricții. Potrivit Promo-LEX, decizia a fost adoptată în cadrul reuniunii desfășurate...

O cântăreață din Iran ar fi fost condamnată la 74 de lovituri de bici după ce a cântat fără hijab

Cântăreața iraniană Parastoo Ahmadi ar fi fost condamnată la 74 de lovituri de bici, alături de alți opt membri ai echipei sale artistice. Decizia ar fi fost luată de un tribunal din provincia Qom și vizează un concert transmis online în decembrie 2024.The post O cântăreață din Iran ar fi fost condamnată la 74 de lovituri de bici după ce a cântat fără hijab first appeared on Nexta.ro.

Irineu Darău sare în apărarea lui Dominic Fritz. Ministrul Economiei crede că liderul USR e victima sistemului

Actualul ministru USR al Economiei, Irineu Darău, i-a luat apărarea, vineri, lui Dominic Fritz, după verdictul dat de Înalta Curte de Casație și Justiție. ICCJ a confirmat decizia ANI care afirmă că președintele USR se află în conflict de interese administrativ cu funcția sa de primar al Timișoarei. Unul dintre efectele conflictului de interese stabilit de Agenția Națională de Integritate (ANI) arată că Fritz nu mai poate ocupa funcții publice...

Ieftinirea carburanților continuă: prețul motorinei coboară sub 26 de lei, iar benzina scade sub 28 de lei

Tendința de ieftinire a carburanților continuă, astfel încât, la sfârșit de săptămână, prețul motorinei coboară sub 26 de lei, iar benzina scade sub 28 de lei. În termeni practici, consumatorii achită astăzi cu 9,12 lei mai puțin pentru f...

Prețurile la pompă continuă să scadă: Benzina coboară sub 28 de lei per litru, în următoarele 3 zile. Cât va costa motorina

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că prețurile la carburanți continuă să scadă, pe fondul reducerii cotației petrolului Brent pe piețele internaționale.

VIDEO Un cetățean român, condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia pentru spionaj în favoarea Ucrainei

Un cetățean român a fost condamnat în Rusia la 15 ani de închisoare într-o colonie penitenciară cu regim strict, după ce a fost găsit vinovat de spionaj în favoarea Ucrainei, potrivit agenției ruse Interfax. Tribunalul Regional Krasnodar l-a condamnat, definitiv, vineri pe Adrian David Cherciu, cetățean român la 15 ani de închisoare pentru că ar fi furnizat Ucrainei informații despre amplasamentele sistemelor de apărare antiaeriană din Soci, a relatat Centrul...